Am fost invatat, de mic, de catre bunica mea, sa ma rog cu mainile lipite in fata pieptului [nu mai spun ca am fost invatat sa ma rog si stand in genunchi, dar nu asta este subiectul pe care doresc sa-l pun in discutie].
Totusi, de curand avand cartea
Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie, cineva apropiat mi-a aratat pe la sfarsitul cartii un tabel cu unele diferente legate de aceasta problema.
Si anume (din aducere aminte):
- yoginul tine mainile apropiate cand mediteaza (vezi poza), pentru ca puterile sa se intoarca inapoi, in el.
- crestinul ortodox, cand se roaga, tine bratele intinse spre cer, cu palmele deschise si indreptate putin spre cer (precum in poza de la avatar... totusi bratele putin mai sus) pentru ca sa primeasca Duhul Sfant.
Am observat de asemenea ca:
- parintele se roaga cu mainile departate si indreptate inspre cer pentru pogorarea Duhului Sfant peste Sfintele Taine (in timpul Sfintei Liturghii)
- cativa crestini se roaga cu mainile apropiate chiar in biserica
Cativa ani am incercat sa ma rog dupa cum am fost invatat ca e bine de catre bunica mea [cu palmele apropiate] si simteam o anumita incordare in dreptul pieptului, intre stomac si ficat. Aceasta simtire am presupus ca este normala si ca apare ca urmare a faptului ca ma rog putin timp.
In schimb nu mi-am pus problema faptului ca Sfintii Parinti nu aduc vorba despre aceasta simtire, ei vorbind foarte mult despre rugaciune. M-am gandit ca nu am citit destul si ca voi afla in viitor.
Rugaciunea cu mainile departate, asa cum se face in credinta noastra ortodoxa, aduce in schimb smerenie si lacrimi, pe incercate; cea cu mainile apropiate aduce singuratate si deznadejde.
As fi vrut sa redau mai exact acest aspect mentionat in cartea de mai sus, totusi nu l-am putut gasi pe net (in carte este un tabel).
Acest subiect l-am deschis doar pentru a evidentia aspectul prezentat si urmarile lui, iar nu pentru a cere o parere.
Doamne ajuta!
Ionut