Sfintenia lui Dumnezeu exprima pe de o parte o calitate interna a fiintei divine, pe de alta se manifesta in lume si devine o calitate la care fiintele umane participa. In primul aspect ea este cu totul apofatica, indefinibila; in al doilea e sesizata, dar intr-un mod greu de definit rational.
Pentru dorstor: crestinismul nu dispretuieste materia. Faptul ca Hristos a avut un trup real si nu unul aparent denota ca umanul si divinul pot sta intr-o stransa unire. Vom invia, dar trupurile noastre vor fi altfel. Sfantul Apostol Pavel spune: se seamana trup intru necinste inviaza ntru cinste, se seamana trup stricacios invioaza trup nestricacios...Deci, mantuirea vizeaza si trupul, nu doar sufletul.
Pentru pauldani: spui ca nu vrei sa fii un practicant al ortodoxiei, ca vrei mai mult. Dar ce poate fi mai mult decat a fi partas firii dumnezeiesti? A nu cadea in erezie: omul indiferent cat de mult se indumnezeieste, nu iese din sfera creatului. Repet devine asemenea lui Dumnezeu prin participare, nu prin fiinta. Daca ar fi prin fiinta ar insemna ca prin pacatul meu sau prin fapta mea buna, Dumnezeu fie pierde ceva, fie castiga ceva. Insa, stim ca nu este asa.
|