[Demetrius]

În prealabil postat de Pacatosul5687475

M-am născut într-o familie creștin ortodoxă. Am fost învățat de mic copil să îl iubesc pe Dumnezeu, fapt pentru care am avut o viață duhovnicească. În perioada copilăriei il simțeam pe Dumnezeu în viața mea că mă ocrotește și îmi dorește toate cele bune. În acest spirit mi-am dorit să continui această relație și să o desăvârșesc, motiv pentru care am dat la seminar apoi la facultatea de teologie ortodoxă.
Imediat după ce am făcut această alegere, lucrurile au început să evolueze nu diferit, ci opus. Am început să cunosc oameni care îmi făceau rău și care m-au făcut să sufăr foarte mult, dar cel mai mult m-a durut faptul că Dumnezeu era părtașul lor. Aveam impresia că eu sunt cel vinovat, iar cei care procedau așa făceau bine și Dumnezeu era de partea lor.

Aici parca viata incepe sa semene cu a lui Iov, care si el avea o viata duhovniceasca, desi el n-a fost la niciun seminar sau la teologie pe unde ai umblat tu sa te desavarsesti si totusi ai omis sa scrii cu majuscula pronumele personal care-L numeste pe Dumnezeu; o fi fost o neatentie.
Am zis ca viata ta incepe sa semene cu a lui Iov, insa numai privind pe dinafara, fiindca pe dinauntru nu este diferita, ci opusa. Ia vezi:
[b]https://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/42/Iov
Orice a patit Iov el avea numai cuvinte de slava catre Dumnezeu, pe cand tu n-ai patit nimic(nu ai zis nimic, nimic) numai ca esti nemultumit; ca tu ai vrut ceva si duhovnicul ti-a zis altceva(fara sa zici nimic, ce-ai vrut tu si ce-a zis el) de te-ai gandit la suicid; ca dac-ai fi facut ce-ai vrut tu(nu stim ce) poate gandul ajungea fapta, de care te-a ferit Dumnezeu. Mi-e greu sa cred ca duhovnicul te-a sfatuit gresit, mai repede cred ca tu voiai opusul.

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Toată viața am crezut că Dumnezeu îi iubește pe oamenii buni care fac bine, și le îngăduie anumite greutăți și necazuri celor răi nu ca să îi pedepsească, ci ca să îi îndrepte. Dar cu timpul am constatat că lucrurile nu stau deloc așa.
De fiecare dată în viața mea când am făcut câte o greșeală sau un păcat oricât de mic, am simțit imediat cum am fost pedepsit pentru aceasta (și am accepat de bunăvoie crezând că este ca un canon), dar în schimb când am făcut fapte bune sau virtuți, nu am simțit nici o răsplată, ba uneori am simțit că aș fi pedepsit.

Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel de mult; cei buni simt dorinta sa se puna in slujba Lui si Dumnezeu ii ajuta sa faca binele in jurul lor, iar ceilalti sunt ajutati, indrumati, lamuriti, convinsi sa revina la El.

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Nu am înțeles nici până în ziua de astăzi de ce Dumnezeu a ales să se comporte așa cu mine.
Acuma unii or să zică pentru că nu m-am căit pentru păcatele mele. Ultimul exemplu concludent când am vrut să mă rog, mi s-a întâmplat o problemă care a durat exact atâta timp cât aveam disponibil să mă rog.
Alții vor spune că mi se întâmplă acestea pentru că nu m-am spovedit. Ultima dată când m-am spovedit eram într-o situașie extrem de tensionată. Trebuia să fac o alegere în viața mea. Eu voiam să urmez o cale, în schimb duhovnicul m-a îndemnat cealaltă cale. Am ales calea lui crezând că ascultarea este o virtute creștină și Dumnezeu îmi va face bine pentru că am ales aceasta. În schimb, acea cale ma dus într-o situație care am avut doar de suferit iar în final ajunsesem în pragul sinuciderii.

Tu te comporti diferit, nu Dumnezeu.
Sigur ca tu nu te-ai cait (pentru pacatele tale). Tu ai ales sa faci ce-a zis duhovnicul, dar gandul ti-a ramas la ce-ai vrut tu si ai trait ce-a zis el cu gandul la ce-ai renuntat tu; e ca si cum ai merge cu spatele spre ce-a zis el si cu fata la ce-ai renuntat tu. Halal alegere si cainta!

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Am ales să prezint această scurtă poveste a vieții mele, pentru a arăta tuturor că Dumnezeu are și o altă față, nu doar cea pe care ne-o prezintă teologia potrivit căreia Dumnezeu a creat persoana umană pentru o comuniune inter-personală bazată pe dragoste(Teologia Dogmatică – Dumitru Stăniloae).

In aceasta scurta poveste a vietii tale nu ne-ai spus nimic concret, dar te-ai numit pe tine pacatos, ceea ce este o mare smerenie si asta se potriveste cu materia Teologiei Dogmatice a cuviosului Dumitru Staniloae, a dragostei de oameni ce se naste din aceasta smerenie.

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Poate sunt și alți oameni cu care Dumnezeu se manifestă în modul acesta și nu au curajul să spună.

Un păcătos.

A mai aparut pe-aici nu demult un uzer, insa acela are curaj cat pentru 5 ca tine si pe langa el tu chiar esti ca Iov, ca nici prin vis nu-i trece sa se numeasca pacatos, adica vrednic de iertare, ci... filozof.


P.S.Poate revii cu o poveste mai detaliata a manifestarilor tale, nu ale lui Dumnezeu,ca El nu Se "manifesta" cum zici tu; Duhul Sfant Se manifesta.
Nu te supara, pe mine povestea scurta nu ma convinge, nu pentru ca tu n-ai fi suferit, ci pentru relatia ta cu El, din care se nasc nemultumirile tale.