Interesant acest subiect.
Totuși nu cred ca moralitatea sau imoralitatea este legata de faptul ca opera e despre iele vârcolaci si spiriduși sau despre oameni reali ( ioni, morometi , criminali, adulterini, etc)
Nevoia de a scrie, de a crea ( inventa) povesti este aproape de când lumea și pământul . Probabil majoritatea sunt de inspirație reala. Drept urmare ele pot da un exemplu bun, o învățătură de viață, sau deopotrivă pot sminti, la fel ca și întâmplările din viața reală. Nu degeaba se spune ca viața bate filmul . Cine se apuca totusi sa scrie un roman, nuvela, piesa , film inspirat de o poveste reala pe care a auzit o și l a marcat , de obicei o face cu intenția de a sminti lumea , ci din contra .
Dacă însă nu scrii despre ( sau inspirat din) ceva din viața reală, ci pur și simplu mintea ta inventează povesti , dar tu știi ca sunt povesti și le prezinți ca atare , e încă ok. Important e sa nu ajungi sa susții ca acele lucruri s -au întâmplat pe bune. Sau sa ajungi sa iei de bun ( drept adevăr istoric) întâmplări din anumite romane sau filme (,Cum mi a spus mie cineva ca ludovic 14 aka regele soare era fiul lui d'artagnan care fusese amantul reginei 😅; sau ca pe fundul marii s -a găsit "adevărată biblie" sAMD. ..)
De asemenea dacă scrii din propria imaginație nu știi când și în ce măsură ești inspirat de Duhul sfânt și când ești inspirat de diavol. Ca sa fii 100% inspirat divin trebuie sa fii un om cu o viață și o trăire foarte sfânta, foarte smerit, cât se poate de golit de patimi și de părere de sine, ca sa te poți umple de har. Ori, majoritatea nu suntem așa. Drept urmare nici creația noastră nu poate fi sfânta. Însă nu înseamnă ca nu poate fi moralizatoare. Cu toate ca exista capcana ca aceeași poveste fie ea reala sau fictiva pe unii sa îi lumineze iar pe alții sa îi amintească. Depinde și de starea celui care aude sau privește. O albina va căuta și va găsi doar florile cele mai înmiresmate pe când o musca de gunoi numai spurcaciuni.
|