View Single Post
  #306  
Vechi 14.02.2017, 15:26:00
Krautrock Krautrock is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.07.2016
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 193
Implicit

Citat:
În prealabil postat de flying Vezi mesajul
...daca un crestin n-ar intelege mai bine Biblia decat un ateu,atunci ar fi ateu...
Asta nu e sigur. Credinta nu isi are de regula sursa in lectura Bibliei ci in procesul de fixare a convingerii rezultat in urma interactiunii cu alti credinciosi. Prima intrebare rationala pe care ar fi firesc sa si-o puna cineva dupa ce a citit Biblia e daca intamplarile relatate acolo sunt adevarate sau reprezinta simple legende. Faptul ca in Biblie scrie ca ele sunt adevarate nu reprezinta un criteriu al adevarului pentru ca altfel riscam sa intram in celebrul cerc vicios:

1. Biblia e adevarata pentru ca asa scrie acolo;
2. Ceea ce scrie in Biblie e adevarat pentru ca Biblia e adevarata.

Nu spun ca n-ar fi unii care neobservand acest cerc vicios devin convinsi in urma citirii Bibliei ca ea e adevarata si deci incep sa creada. Numai ca de obicei asupra lor actioneaza si alte forte decat simpla putere a textului. Exista si situatia opusa in care unii care n-au citit Biblia ajung sa creada. Daca ati vazut vreodata copii care merg la biserica intelegeti la ce ma refer.

Asa ca ma intreb: ce legatura are credinta cu competentele de interpretare ale omului? Protestantii au nascocit un principiu de interpretare pe care l-au numit "sola scriptura" crezand ca citind Biblia oricine e capabil sa o inteleaga, deoarece lumina cunoasterii vine din interiorul sufletului si deci nu e nevoie de autoritatea unei Biserici pentru a o interpreta. E o prostie formidabila. Unora le lipseste pur si simplu competenta de lectura necesara pentru a interpreta textul si basta! Poti sa crezi cat vrei ca tot nu faci nimic.

Ortodocsii, pe de alta parte, cred ca individul trebuie sa asculte cuminte de interpretarea Bisericii, deoarece aceasta este ghidata de Duhul Sfant. Desigur, nu sunt singurii care cred acest lucru si de multe ori si in bisericile protestante principiul acesta functioneaza anuland de fapt sola scriptura, chiar daca nimeni nu are curajul sa marturiseasca acest fapt. Dar sa revin la ortodocsi. Daca sunt ortodox, atunci cand citesc Biblia si in mintea mea apare o idee care vine in contradictie cu scrierile sfintilor parinti, sau altfel zis cu Sfanta Traditie, trebuie sa trag un semnal de alarma si sa ma opresc, altfel risc sa devin eretic. Voi accepta interpretarea oficiala si voi spera ca la un moment dat Duhul Sfant sa ma ilumineze. Ce se intampla insa daca pun la indoiala anumite idei fundamentale ale ortodoxiei pentru ca nu gasesc o lamurire in Biblie, iar Sfanta Traditie mi se pare ca nu e suficient de clara? Atunci e jale, deoarece pe de o parte Biblia nu ma ajuta cu nimic, deoarece nu pot s-o folosesc singur, iar pe de alta parte nu mai sunt deloc sigur ca Duhul Sfant sau Biserica ma pot ajuta. N-am decat sa raman cu neintelegerea si nelamuririle mele si sa accept ca versiunea oficiala e corecta, chiar daca nu imi dau seama in ce sens e corecta.

Poti deci foarte bine sa crezi, dar sa nu pricepi deloc anumite lucruri. Daca nu pricepi nu devii neaparat ateu.

Citat:
În prealabil postat de flying Vezi mesajul
...si din faptul ca fanatismul si antiintelectualismul isi au sursa in interpretarea eronata rezulta ca ateismul da o interpretare corecta? Nu vad nici o logica in ce spui.
Nu rezulta deloc asa ceva. Rezulta doar ca fanaticii si cei care cred ca e mai bine sa nu cunosti altceva decat ceea ce ai voie sa cunosti au comportamentul pe care il au pentru ca iau Biblia ca pe o carte de bucate.

Citat:
În prealabil postat de flying Vezi mesajul
In Biblie scrie: < Zis-a cel nebun întru inima sa: "Nu este Dumnezeu!" > Tu cum interpretezi aceste versete?
Eu nu interpretez de obicei versete, ci carti. Versetul pe care mi l-ati dat spre a-l face harakiri e din Psalmul 52, si fiind dintr-un psalm consider necesar sa il judec mai intai in contextul acestui psalm, iar apoi cum e si normal sa-l pun in relatie cu alte idei din Vechiului Testament. In Septuaginta el suna in felul urmator: εἶπεν ἄφρων ἐν καρδίᾳ αὐτοῦ οὐκ ἔστιν θεός, adica "a zis (cel) lipsit de gandire (sau ratiune) intru inima sa ca nu este Dumnezeu". Nici nu e nevoie sa citim cu prea multa atentie acest psalm pentru a ne da seama ca el ne vorbeste despre robia lui Israel. Ce robie? Ar putea fi oricare: cea egipteana, pentru care, apropo, nu avem nicio dovada, nici arheologica, nici scrisa in afara de Biblie. Ar putea fi robia asiriana la care a fost supus regatul Israel sau cea babiloneana la care a fost supus regatul Iuda, dar imi veti reprosa ca psalmul a fost scris in vremea lui David, despre care iar nu avem nicio dovada in afara de Biblie. Eu zic ca e vorba de robia asiriana sau babiloneana si ca psalmul e scris mult mai tarziu decat credeti dumneavoastra, iar el contine de asemenea o referire indirecta la robia in Egipt ca element arhetipal al culturii ebraice tarzii. De ce robia babiloneana? Ganditi-va la un alt psalm care ne spune: "La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion." Dar sa revenim la psalmul 52. El ne ofera o o explicatie pentru faptul ca evreii sunt, dupa cum spune textul, "robiti", iar explicatia este ca "toti s-au abatut", la care textul detaliaza spunand ca "pe Domnul nu l-au chemat", adica altfel spus, l-au ignorat, nu au tinut seama de el, iar Domnul privind din cer il cauta in zadar pe "cel ce caută pe Dumnezeu". Intrebarea pe care o pune autorul psalmului in final "cine va da din Sion mântuirea lui Israel?" e o intrebare retorica. Raspunsul e desigur Dumnezeu. Prin urmare nebun (sau orb) e cel ce crede ca se poate salva singur. Si de asemenea nebun e cel ce isi pierde speranta ca va fi salvat. Important e ca poporul ales sa persiste in a-l cauta pe Dumnezeu, chiar daca in aparenta zeii invingatorilor sunt mai puternici, si chiar daca Iahweh da deocamdata impresia ca nici n-ar exista. Omul cu ratiune va intelege ca salvarea va veni la momentul potrivit de la acest Dumnezeu care pe moment pare ca s-a intors de la poporul sau.

Sunteti satisfacut de interpretarea pe care am dat-o acestui verset? Daca nu, cautati alta mai buna.

Last edited by Krautrock; 14.02.2017 at 15:31:22.
Reply With Quote