Citat:
În prealabil postat de Bucuriepedrum
Mi-ar plăcea să am un copil călugăr, deși nu i-aș impune să urmeze calea asta. M-aș bucura, însă, dacă ar avea chemare și ar urma-o. Mai mult, nu aș cârti dacă într-o zi soțul mi-ar spune că vrea să devină monah. M-aș ruga lui Dumnezeu să-l întărească și să-l lumineze pe calea aleasă.
La întrebarea cu barba să mai răspund? Nu am nici o problemă cu ea, ba chiar îmi place. Eu însămi aș purta barbă, dacă aș fi bărbat. :)
|
Nu mă așteptam să răspunzi așa ești și perspicace și sper ca Dumnezeu să te fi luminat să răspunzi astfel, în orice caz nu-mi pare rău pentru timpul petrecut ca să compun mesajele de răspuns pentru tine în atare condiții.
Citat:
În prealabil postat de Bucuriepedrum
Eu mai sus spuneam că habotnicul ține doar litera, nu și duhul. Că nu poate vedea mai departe de dogmă și că, implicit, îi lipsește dragostea de oameni. Pentru că dacă ar avea-o, iar fi odihnă aproapelui, nu judecător. L-ar îndrepta cu blândețe, nu urlând de pe un piedestal duhovnicesc imaginar.
|
Și cumva te gândești că iubirea înseși nu e o dogmă :) sau nu a stat ca bază de inspirație pentru dogme, a iubirii lui Dumnezeu față de sufletul omului ?
Cât despre
„piedestalele duhovnicești”, din ce am citit la Danion Vasile de exemplu și el și soția se învinuiau reciproc la duhovnic la spovedanie, sau gândeau fiecare despre celălalt că nu e atent la sensibilitățile/așteptările celuilalt, dar îi punea duhovnicul la punct, așadar sunt chestiuni inerente ca fiecare să-și poleiască piedestalul fără să conștientizeze în viața de familie dar se depășesc cu Harul lui Dumnezeu .
Cuviosul Paisie Aghioritul spunea despre un soț că a greșit iubindu-și soția mai presus de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a ridicat harul iubirii de la soție și a început să se comporte urât față de el, până și în iubirea soției suntem nedeplini fără Harul pe care i-l insuflă Dumnezeu în sufletul ei.