[cristiboss56]

Există un proverb care spune: „Pe marea liniştită oricine poate fi cârmaci“. Când vântul este prielnic, corabia puternică şi marea nu este agitată, nu e nevoie de prea mare înţelepciune să duci corabia în port. Altceva este când furtuna se dezlănţuie pe mare, vasul este avariat, valurile se revarsă zgomotoase pe punte şi pătrund înăuntrul navei, când noaptea este întunecoasă şi nu se vede nimic. Cu toate acestea, căpitanul corabiei orânduieşte totul atât de iscusit încât scapă de primejdie.

Pilda de azi ne vorbeşte despre mândrie, despre răbdare în ispite şi iubire părintească.

Era odată în pustiul Egiptului un frate foarte osârduitor. Acesta, fiind tare supărat de demonul curviei, a mers la un bătrân şi i-a mărturisit gândurile sale. Iar acela nefiind iscusit, după ce l-a ascultat, s-a mâniat şi i-a zis că este ticălos şi nevrednic de cinul călugăresc, căci a primit astfel de gânduri. Auzind acestea, fratele a căzut în deznădejde şi, părăsindu-şi locul său, se întorcea în lume. Pe cale, din orânduire dumnezeiască s-a întâlnit cu avva Apollo, cel mai încercat dintre bătrâni, care, văzându-l abătut şi foarte posomorât, l-a întrebat, zicând: „Fiule, din ce pricină eşti aşa de mâhnit?“ Acesta la început, pentru multă mâhnire, nu i-a răspuns bătrânului nimic; mai pe urmă, mult rugându-l bătrânul, a spus ale sale zicând: „Fiindcă adesea mă supără gândurile, m-am dus şi m-am mărturisit la bătrânul cutare, iar după cuvântul lui nu mai am nădejde de mântuire şi, fiind deznădăjduit, mă duc în lume“. Auzind acestea, avva Apollo îl mângâie pe fratele şi-l sfătui mult, zicând: „Nu te mira, fiule, şi nu deznădăjdui de tine, că eu mă aflu la vârsta cărunteţelor şi cu toate acestea foarte mult sunt supărat de asemenea gânduri. Deci nu te descuraja pentru această ispită, care nu se tămăduieşte atât prin silinţă omenească, cât prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dăruieşte-mi numai ziua ta de astăzi şi întoarce-te la chilia ta“. Şi a făcut fratele aşa. Iar avva Apollo, după ce s-a despărţit de el, a mers la chilia bătrânului care deznădăjduise pe fratele. Şi stând afară, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: „Doamne, Cela ce laşi să vie ispite pentru folos, întoarce războiul fratelui asupra bătrânului acestuia, ca prin cercare să înveţe la bătrâneţile sale ceea în lungă vreme n-a învăţat, anume să pătimească împreună cu cei ispitiţi“. Iar după ce a sfârşit rugăciunea, a văzut îndată un arap stând aproape de chilie şi repezind săgeţi asupra bătrânului care, rănit fiind de acestea, începu să se învârtă încoace şi încolo, ca într-o beţie, până ce nemaiputând suferi, a ieşit din chilie şi pe aceeaşi cale ca şi tânărul se întorcea în lume. Avva Apollo, înţelegând ceea ce s-a întâmplat, l-a întâmpinat zicând: "Unde te duci şi ce pricină te-a tulburat aşa de tare?" Iar bătrânul, simţind că sfântul cunoaşte ale sale, n-a zis nimic de ruşine. A zis însă avva Apollo: "Întoarce-te la chilia ta şi de aici înainte cunoaşte slăbiciunea ta şi să te socoteşti pe tine sau neştiut de diavolul sau nebăgat în seamă de el, pentru că nu te-ai învrednicit de lupta cu el. Dar ce zic lupta, când nici atacul lui de o zi n-ai fost în stare să-l suporţi. Iar aceasta ţi s-a întâmplat din pricină că primind tu pe un tânăr luptat de vrăjmaşul, în loc să-l îmbărbătezi la luptă, l-ai adus la deznădejde, nebăgând în seamă porunca aceea înţeleaptă care zice: "Scapă pe cei târâţi la moarte şi nu înceta să răscumperi pe cei duşi la junghiere", dar nici pilda Mântuitorului nostru care zice: "Trestia zdrobită n-o frânge şi inul ce fumegă nu-l stinge". Căci nimeni n-ar putea răbda uneltirile vrăjmaşului, nici stinge înfierbântarea cea înfocată a firii, de n-ar întări darul lui Dumnezeu slăbiciunea omenească".