În smerenie omul se bucură de înălțime și înălțimea adevărată nu e cunoscută decât în smerenie. Deosebirile între acestea două se anulează când sunt adevărate. Trăiești în smerenia fără sfârșit înălțarea fără sfârșit, și invers. Cine se scufundă în smerenie, se scufundă în experiența celei mai esențiale realități, deci a celei mai înalte. Înălțarea lipsită de smerenie e o umflare lipsită de conținutul realității; e un balon de săpun. Tot ce atinge cel ce coboară de la înălțime din iubire, umple de înălțimea sa. Fiul lui Dumnezeu făcându-se om a făcut pe om Dumnezeu. Sau în smerenie se vede realitatea în toată măreția și densitatea ei. Diavolul nu e smerit, pentru că nu vede măreția atotstrălucitoare a lui Dumnezeu, măreția realității adevărate. Lipsa de smerenie e pricinuită de o jalnică superficialitate sau aduce cu ea superficialitatea. De aceea aduce și o plictisitoare monotonie.
Părintele Dumitru Stăniloae
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|