View Single Post
  #45  
Vechi 11.06.2015, 13:58:39
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.084
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
A fost odată un scriitor francez căruia până și eu (!) i-am uitat numele...
El a scris o frumoasă poveste de dragoste între doi tineri care s-au cunoscut din întâmplare, la telefon (el a format un număr în mod greșit și a răspuns ea).
Ei doar vorbeau la telefon.
Lungi convorbiri (alternînd taxa inversă), în care își deschideau reciproc sufletele. Până când au conștientizat că se iubeau cu adevărat și că erau sortiți unul altuia. Au hotărât să se întâlnească, în sfârșit.
Romanul (de buzunar) se termină printr-un capitol scurt și trist. Citez din memorie:
"Când s-au întâlnit, față în față, s-au privit o singură clipă și fiecare a înțeles că iubirea lor luase sfârșit.
Ea nu era mai frumoasă ori mai urâtă decât își imaginase el. Iar el nu era mai înalt sau mai scund decât crezuse ea.
Ei erau altcineva."
Trist dar adevarat.
Insa asta e o poveste frumoasa.

Se putea ca intalnirea lor fizica sa fie si ea reusita dar cea sufleteasca tot sa nu se intample si eventual sa-si dea seama mult mai tarziu de asta, in mijlocul unei casatorii de exemplu, eventual cu copii.

Si pentru ca intodeuna se poate si mai rau, nici macar sa nu realizeze asta, ci doar sa-si spuna ca "iubirea s-a terminat".
S-a terminat, s-a consumat, asa cum se consuma o tigara - de cate ori nu poti auzi in ziua de azi povesta asta?

Adevarul e ca in ziua de azi, iubirea e inteleasa cvasi-strict ca si erotism, daca erotismul nu exista sau "expira", adio iubire.

Citat:
O cunoștință a trăit o poveste similară. De data aceasta pe internet. Și pentru că, așa cum ne-am obișnuit, viața bate cartea (ori filmul), ei au ajuns până acolo încât ... s-au căsătorit.
Ea a plecat în Argentina ca să-l întâlnească. Și ca să se căsătorească. (Fotografiile de la nuntă sunt foarte reușite! Iar povestirile miresei, cu atât mai emoționante...)
El a venit în România, ca să ...divorțeze. (Îmi amintesc cum, pe Lipscani, beat mort îl îndemnam în sumara mea engleză: "Fight! Fight for your love!" - el zâmbea, pe jumătate încurcat, pe jumătate amuzat... Ea căsca.)
Am și acum o pereche de pantaloni de trening (originali!, de fotbal!, de la un club argentinian renumit) de la el. Și o ceașcă de cafea "araucană", cum o numesc eu.
Mda :)
Am citit pasajul asta dupa ce l-am scris pe cel de mai sus, asa ca alte comentarii nu mai au sens

Citat:
Ar fi un subiect demn de cercetat: cum acceptăm noi, oamenii, un lucru ( o persoană) ca fiind "real" în viața noastră.
Un criteriu oferit de Bătrâni e întrebarea simplă, din capul locului: "Cine ești tu?" ("Cine sunt eu?")
Mai sunt și altele...
Cert este că scornirile minții din afară sunt nesfârșite. Cel puțin pentru unii dintre noi.
Sau nu?
Simplu.
Problema se pune cu totul altfel.
Multi oameni, o trista majortiate cred, nu reusesc sa realizeze "realul" propriei persoane macar, ce sa spui a altuia.

Fiecare este un consumator, fiind lipsiti de suflet, de esenta, goliti de viata, in principiu nu fac altceva decat sa se hraneasca cu senzatii si nu rareori cu vietile altora, dar strict sub forma de senzatii, satisfactii.
Cand senzatia si satisfactia se termina, se termina si relatia, "iubirea".

Exact ca o cutie de bere care ai terminat-o, ce poti sa faci cu ea decat sa o arunci?
O arunci chiar mai devreme daca berea a inceput sa aiba un gust amar, nu mai are temperatura potrivita, sau pur si simplu te simti satul, vrei altceva, etc.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau.

Last edited by AlinB; 11.06.2015 at 14:09:04.
Reply With Quote