View Single Post
  #3  
Vechi 14.06.2012, 14:15:59
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Oboseala si dragoste

Sărbătoarea dez-îndumnezeirii Sărbătorile sunt zâmbetul unei națiuni. Există zâmbete sincere și zâmbete forțate, bolnăvicioase. Fiecare popor are niște sărbători care îl reprezintă. Printre acestea, un loc special îl ocupă sărbătorile cu conținut religios.

În R. Moldova a devenit deja o tradiție ca în fiecare vară să se convoace pe stadionul republican “Congresul martorilor lui Iehova”. Aparent, aceasta este o sărbătoare religioasă. Membrii acestei organizații o pot numi chiar creștină. Totuși, acești oameni neagă dumnezeirea lui Hristos, considerându-L doar o creatură superioară. Și atunci, devine o adevărată dilemă, în cazul în care Hristos nu-I Dumnezeu, dacă mai are rost sau nu ca să se sărbătorească “Dumnezeul lui Israil” altfel decât o făceau evreii.

Pentru noi, creștinii, singurul motiv de sărbătoare este redobândirea nemuririi luminoase, prin învierea lui Hristos, îndumnezeirea firii umane. “Să se veselească cele cerești – cântă Biserica în fiecare duminică, – și să se bucure cele pământești, că a făcut biruință cu brațul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte. Cel întâi-născut din morți S-a făcut. Din pântecele iadului ne-a izbăvit pe noi. Și a dăruit lumii mare milă”. Veselia este prilejuită anume de redobândirea chipului dumnezeiesc, prin Hristos: “Saltă, Adame, împreună și te veselește, Eva, că hainele prin care v-ați îmbrăcat întru stricăciune de demult în rai, nădăjduind nestricăciune, luându-le pe Sine Cel ce v-a zidit pe voi, în chip negrăit le-a mutat întru nestricăciune, și împreună v-a înălțat astăzi și prin șederea cea împreună cu Tatăl v-a cinstit”. (Penticostar, Săptămâna VII după Paști, Miercuri: stihoavna Vecerniei, stih. II). Firea dumnezeiască, unindu-se neamestecat și nedespărțit cu firea omenească, în persoana lui Hristos, în taina întrupării, a cinstit-o pe cea din urmă, astfel încât “spăimântatu-s-au cetele îngerești văzând pusă pe Scaunul părintesc firea omenească cea căzută”. (Octoih, glas VIII, Duminică: Can. Crucii și Învierii, oda I, stih. II). Dogma întrupării lui Dumnezeu, expusă de Părinții primului Sinod Ecumenic (325) e foarte simplă: “Neîncetând să fie Dumnezeu, a început să fie om”.

Dacă Hristos nu este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, două firi în aceeași Persoană, neamestecate și nedespărțite, atunci zadarnică a fost venirea Lui. Rostul venirii lui Hristos nu a fost doar acela de a propovădui “vestea cea bună”, așa cum afirmă martorii lui Iehova, Dumnezeu putea să vestească și în continuare prin îngeri, așa cum a făcut în Vechiul Testament. Să Se jertfească pe cruce? Dar dacă Hristos nu-I Dumnezeu, oare nu reiese că Dumnezeu Tatăl a asistat cu cruzime moartea unicului Său Fiu și pentru aceasta a iertat păcatele lumii? Dumnezeu Tatăl a iertat omenirea tocmai pentru faptul că a comis cea mai abominabilă crimă? Oare Dumnezeu, care este dragoste (1 Ioan 4, 8-16), iar dragostea înseamnă a-ți pune sufletul pentru aproapele tău (Ioan 15, 13), nu a îndeplinit această poruncă, ci a preferat să pună sufletul altcuiva? Într-un cuvânt, dacă Hristos nu-I Dumnezeu, Biblia este cea mai sadică poveste din lume.

Acesta este Cel care, “Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om”. Pentru ca acest citat din Apostolul Pavel (către Filipeni 2, 6-7) și altele, de care este plin, atât Noul cât și Vechiul Testament, să nu dea impresia de politeism, trebuie să acceptăm dogma Sfintei Treimi, a Unui Dumnezeu în trei Fețe, deoființă și nedespărțite: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe Care Scriptura Îl numește cu nume multiple, de exemplu Domnul Savaot sau Iehova.

Așa că, de vineri și până duminică, săptămâna trecută, pe stadionul republican s-a ținut un fel de “doliu vesel”. Oamenii adunați acolo au sărbătorit, cu multă vervă, dez-îndumnezeirea firii umane. Au încercat, prin cuvântări aprinse, să-L alunge pe Dumnezeu din istorie, pentru că El, sunt de părere martorii, Și-a încheiat misiunea, odată cu înălțarea Sa la ceruri, și nu mai poate fi prezent și în tradiția noastră milenară. Au sărbătorit triumful revistelor colorate și a kitchi-ului asupra geniului creștin, din care am citat mai sus. În aceste reviste, niciodată nu veți găsi mărgăritare ca acesta, când o făptură își exprimă dragostea față de altă făptură, transfigurați de atingerea cea mai directă a lui Dumnezeu: “Ca un trandafir din văi, Curată, ca un crin cu bun miros cunoscându-te pe tine Făcătorul nostru, Domnul, a iubit frumusețea ta, Curată, și acum va să se întrupeze din sângele tău, ca pentru bunătate să gonească duhoarea cea rea a înșelăciunii”. (Mineul pe martie, în 24 de zile, oda VIII, stih. III).
Reply With Quote