[tabitha]

Un sihastru oarecare ce traia in pustie, avea un frate mirean intr-un oras. Dupa cateva vreme a murit fratele acela si i-a ramas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus in pustie, la chilia lui. Il hranea cu finice si cu alte verdeturi din pustie, din care manca si el. Copilul n-a vazut nici un om, in afara de batranul care-l hranea, de cand l-a dus in pustie. Nici femei, nici sat n-a vazut, nici paine n-a mancat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. A petrecut in aceasta nevointa optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.

Dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, sa-i descopere pentru acel copil in care ceata de sfinti este randuit. Dupa multa rugaciune pe care a facut-o cu mare osardie, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat si plin de toata scarba, iar in mijloc era copilul zacand intr-o suparare nespusa. Acestea vazandu-le, batranul s-a mirat si a inceput a se ruga catre Dumnezeu, zicand: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necuratiile trupesti si lumesti? Oare nu Te lauda pe Tine in toate zilele si noptile, postea, priveghea si se ostenea si de nici un pacat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta ca il vad pe el pedepsit in acel loc de intristare? Dar noi care suntem nascuti, crescuti si imbatraniti in pacate, ce nadejde de mantuire vom avea? O, amar si vai de mine!"

Aceasta si mai multe zicand batranul cu plangere si cu tanguire, a stat inaintea lui ingerul Domnului si i-a zis: "Ce plangi asa, batranule, si de ce te tanguiesti pentru copil care cu adevarat nu s-a atins de pacate trupesti si lumesti. L-ai invatat a posti, a priveghea si a se ruga, dar copilul avea mandrie mare si inaltare in inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curatenia lui si viata cea neatinsa de lume, ca este un mare sfant, mai mare decat cei din lume, si a murit in aceasta gandire inalta de sine. Deci sa stii ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice prorocul". Aceasta zicandu-i, ingerul s-a facut nevazut. Batranul si-a venit in fire si in constiinta si a plans neincetat pentru moartea copilului pana la sfarsitul vietii sale.