View Single Post
  #465  
Vechi 10.05.2015, 00:07:11
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veșnicie! Privesc spre cer. Văd nori negri, plumburii, alergând spre răsărit; pe deasupra munților pustii plutește o ceață deasă. Aș vrea să zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburări. Caut cu ochii în sus și vreau să răzbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin și albastru al păcii lui Iisus. Mi-e dor de Iisus. Mi-e dor de Fiul Fecioarei. Mi-e dor de Cel ce a pătimit atâta pentru mine. Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru păcatele mele. Mi-e dor de Cel ce s-a înălțat pe nori la ceruri pentru a noastră mântuire. Mi-e dor de Iisus cel răstignit.
Mi-e dor de Iisus cel flămând și însetat pentru mântuirea mea. Simt în inima mea un gol puternic. Simt o lipsă mare ce mă apasă pe inimă. Mă doare inima. Și nu știu pentru ce. Sunt sătul și totuși mi-e foame de ceva. Sunt adăpat și totuși o sete cumplită mă chinuie. Sunt odihnit și totuși o osteneală lăuntrică mă doboară. Sunt bine îmbrăcat și totuși un vânt nevăzut bate fară milă peste sufletul meu. O lipsă mare, un gol puternic, o foame și o sete ce le simt, sunt toate pentru că nu-L am în mine încă pe Iisus.
Osteneala, vântul, frigul, durerea inimii sunt pentru că trăiesc în păcate de atâția ani. De-atâția ani păcătuiesc, de-atâția ani bolesc și sufăr fără a mă lecui. Deși am și doctori iscusiți și leacuri potrivite, totuși zac bolnav și strig mereu că nu are cine mă vindeca. Iisus îmi este doctor, pocăința îmi este leac, dar eu nu voiesc să mă vindec. Stau legat în lanțurile cele nedezlegate ale obiceiurilor rele și patimilor și iată că mor nelecuit. De aceea sunt pustiu la suflet, de aceea sunt mereu mâhnit și nemângâiat. De aceea simt în inima mea un gol cumplit care cu nimic nu se mai poate umple; o lipsă mare care cu nimic nu o mai pot completa.
Păcatul. Blestematul păcat mă biruiește. El mă stăpânește. El mă conduce. Iar Iisus, blândul Iisus, stă departe, departe de mine. Iar obiceiurile rele groapă adâncă mi s-au făcut, care mă despart de tot de Iisus, De aceea eu Il caut și nu-L mai pot ajunge, Il strig și nu mă mai aude. Il chem și nu-mi răspunde. Il rog plângând și nu mă mângâie. Mă apasă o mâna nevăzută. Simt o lipsă tainică în inimă și nu știu cu ce să o îndepărtez. Am greșit înaintea lui Iisus, am păcătuit neîncetat și acuma iată am îmbătrânit și am ostenit de truda vieții. Dar mă tem de moarte, mă tem de judecata lui Dumnezeu, mă tem de munci pentru că sunt păcătos.
De aceea, zic, mi-e dor de liniște, ca să mă reculeg puțin. Să mă rog lui Dumnezeu și să-mi plâng păcatele mele. Bate vânt puternic, codrul sună a pustiu. Aș vrea să mă retrag măcar o clipă din valurile și grijile vieții, să stau singur la rădăcina unui brad, unde măcar puțin, câtuși de puțin să plâng, rugându-mă Domnului Iisus. Simt că sunt păcătos, recunosc că am greșit, mărturisesc că sunt vrednic de pedeapsă, știu că numai prin pocăință am iertare. Totuși văd că sunt atât de pătimaș, încât nu am nici o putere să mă lupt cu patimile din mine. Și trupul și simțurile mele și lumea și diavolul, toate m-au biruit. Iar eu zac lovit de moarte pe calea vieții mele și n-are cine se milostivi spre mine.
Nu are cine să-mi pună untdelemn pe rănile mele și cine să mă ducă la o casă de oaspeți. Sunt doborât de patimi și nu are cine mă ridica din legăturile lor amare! De aceea, văzând că sunt atât de păcătos și nesimțit la inimă, zic și cred că numai singur plânsul, plânsul inimii mele, numai el mă va putea apropia de Domnul Iisus Hristos pe Care atâta L-am supărat. Aș vrea să plâng singur, undeva departe de lume, departe de oameni, departe de părinți și frați, departe de grijile vieții, undeva departe, departe de patimi, departe de păcate.
Acolo, numai acolo, în țara pocăinței, în pământul faptelor bune, acolo nu vor mai bate vânturi reci și pustii, nu va mai fi durere, nici boală, nici frică, nici moarte, ci veșnică bucurie, plâns de veselie, murmur de rugăciune, cântec de preamărire, dor de veșnicie… Acolo, în țara aceea frumoasă, dar atât de îndepărtată, acolo aș vrea eu să ajung, acolo să trăiesc, acolo aș vrea să mor, departe, la umbra crucii lui Iisus. Amin
Pr. Ioanichie Bălan
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote