[cristiboss56]

Dulceaţa Duhului Sfânt păstrându-o în vistieria inimii tale,
Ai lucrat la zidirea palatului rugăciunii întru limpede luminare,
De toate tainele preaînalte te-ai apropiat, urcând pe scara smereniei
Şi cu gând pătrunzător ai cercetat cele mai adânci picături ale dragostei.

Cu ploaia de lacrimi a pocăinţei ai udat veşmântul sufletului smerit,
Cerând Domnului picăturile înţelepciunii peste gândul de dor adâncit,
Cu minunile ai strălucit ca un înger ce împărtăşeşte tainicele lucrări ale Dumnezeirii,
Şi toată ceata cuvioşilor părinţi îţi prime razele smerite şi calde ale rugăciunii.

Norii darurilor au slobozit revărsări de lumină ce te-au îmbrăţişat,
Umbrit de haina Duhului Sfânt spre cele nevăzute te-ai înălţat,
Aşează şi în inima mea un cuvânt întăritor de iubire,
Ca să pornesc cu pace pe drumul tainic de mântuire.

Cu fulgerele rugăciunii tale orbeşte pe vrăjmaşul neputincios,
Şi valurile păcii dăruieşte sufletului meu necredincios,
Aşterne un cuvânt de rugăciune pe fila inimii nepricepute,
Şi netezeşte căile sufletului pline de şanţurile păcatelor multe.

Trupul meu poartă pecetea păcatelor şi durerea sufletului zdrobit,
Care neavând glas auzit, apasă trupul cu suferinţa păcatului săvârşit.
Sălaş al păcatelor făcând sufletul meu, curgerile întunericului s-au revărsat în trup,
Deviind tot echilibrul firii, care răspunde cu durerea pentru necazul pricinuit.

Urmele paşilor păcatului s-au întipărit şi pe haina trupului
Şi ultima nădejde rămasă o întind spre mila Cuvântului,
Sfinte Nectarie, alină durerile trupului meu smerit,
Şi în lăcaşul minţii pune o floare de bucurie pentru cel nepriceput.

Milostivirea ta faţă de cei suferinzi te face pururea să călătoreşti
Cum răspunzi la toate razele rugăciunii şi niciodată nu oboseşti ?
Povara necazurilor ai purtat în spate în toată vremea vieţii
Şi crucea lui Hristos n-ai lepădat-o, urmând îndeaproape paşii Vieţii.

Ai strălucit ca un ierarh smerit, când erai de toţi prigonit
Şi mintea ca un vas al înţelepciunii glăsuia în curgeri despre darul primit.
În lumina smereniei te-ai ascuns, lacrimile punându-ţi pe umărul lui Hristos,
Care luând aminte la suferinţa ta, te întărea c-un cuget luminos.

Smerenia şi sărăcia ai iubit, punându-le ca ziduri pe calea vieţii,
Şi privirea inimii îndreptându-o spre Hristos, aşteptai liberarea din legăturile morţii.
Cu ostenelile rugăciunilor tale ai umplut vistieria de minuni
Din care toţi împărtăşindu-se îţi aduceau ale laudelor cununi.
Mireasma virtuţilor tale a înfrumuseţat chipul insulei în care ai vieţuit,
Şi până la marginile lumii despre sfinţenia ta oamenii au glăsuit.
Acum te cobori din cer pe scara iubirii dumnezeieşti, venind în ajutorul celor suferinzi,
Ce te face să pleci din mijlocul desfătării şi făclia stinsă din inimi iarăşi s-o aprinzi ?
Ce te face să alergi pe pământ, ca un doctor fără de plată al celor neputincioşi ?
Cum vii în ajutorul celor ce te cheamă risipind toţi norii întunecoşi ?

Valurile blândeţii tale au atras în jur pe toţi tinerii ce-L căutau pe Hristos
Şi în îmbrăţişarea ta părintească cu legătura Cuvântului i-ai adus spre Izvorul Luminos.
Prezenţa de netăgăduit a darurilor tale i-a făcut pe toţi să se plece înaintea măreţiei,
Ce bine o acopereai, neştiind cum să-ţi învălui sufletul mai mult cu haina smereniei.

Ploaie de ocări şi defăimări a venit asupra ta, dar nu te-ai deznădăjduit,
Te-ai întărit în smerenie şi ţi-ai purtat gândul spre Cel cu totul smerit.
Spre cetatea împărătească a Domnului Hristos ai alergat cu toată râvna,
Voind să te odihneşti în palatul său în care încăpea toată lumina.

Frumuseţea virtuţilor tale, pe care prin osteneli neînchipuite le-ai dobândit,
A atras invidia ierarhilor care văzând lucrarea ta mult te-au pizmuit.
Cinstea arhierească ţi s-a luat pe nedrept, dar slava ta înaintea lui Hristos a crescut,
În ochii Lui te-ai înălţat dincolo de legea lumii şi pe vrăjmaş l-ai biruit.

În clipele de adâncă suferinţă rugăciunea lui Iisus ţi-a dat aripile zborului îngeresc,
Cu care te-ai ridicat pe vârful muntelui taboric intrând în taina Tatălui ceresc.
Cu ostenelile rugăciunii tale zidit-ai vasul virtuţilor cel minunat,
Care umplându-se de daruri, a dăruit tuturor rod îmbelşugat.

Inima demult pribegea căutând tăcerea şi liniştea cea binecuvântată,
Şi-a încercat să le găsească pe chipul rugii ca o mărturie luminată.
Gândul ţi l-ai purtat printre stele şi printre norii cerului cei auriţi de razele Luminii,
Ai vrut să prinzi o picătură din seva cea dumnezeiească a desăvârşirii.