Subiect: sfantul maslu
View Single Post
  #8  
Vechi 13.02.2014, 11:55:54
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.239
Implicit

Au fost mai multe fire de discutie, de-a lungul timpului, deschise pe acest subiect si ca atare este posibil ca multe informatii deja postate sa fie acum reluate. Asta nu insemneaza ca userii mai vechi pe forum sa se necajeasca.
Voi spune si eu citeva pareri legate strict de sora care a deschis threadul, poate se va folosi de vreo parere, cine stie !

Important este in primul si primul rind sa mergem la maslu. Fara nici o pregatire, la inceput. Conteaza sa fim prezenti, sa devenim parte la slujba respectiva, adica sa intram in comuniune. Sa fim una in traire cu preotii si cu enoriasii rivnitori.
In spatele indemnului babutei de a merge la maslu sta un adevar, o realitate absoluta, anume : la cite masluri sa mergem ca sa fim sanatosi si casa in buna paza si toti ai nostrii bine ? La 3 masluri, la 9, la 12 ? Sa mergem continuu sau mai putem si sari din ele, pina ce in total se fac 12 sau 700? Ce ne facem ca dimineata nu putem merge de fiecare data deoarece suntem la servici ? Deci, cam cum este cu maslul acesta ?
Si BOR raspunde : nu se merge nici la 3, nici la 12, nici la 365 si nici la un alt numar de dati. Ci, la biserica se merge continuu. Desigur, atunci cind sunt motive asazis "binecuvintate" si nu putem fi prezenti, nu este nici o problema. Dar noi ca si crestini traitori (mare atentie la dracii mascati in fel de fel de teologi intelectuali si care pe crestinii cu rivna multa si dorinta de sirguinta si corectitudine, una-doua ii si numesc "habotnici") trebuie si mai ales ne dorim, nu poate altfel sufletul nostru, sa fim prezenti la toate slujbele bisericii: la liturghie, la vecernia mica sau mare cu litie, la paraclise, la acatiste, la utrenie, la maslu, la parastase, etc, etc.
Asadar, indiferent cum se cheama slujba, nu mergem de un numar de ori, ci mergem continuu.

In al doilea rind, pot spune ca sora "ioana gabor" chiar spune tare corect, adica adevarat, intru totul adevarat, cind formuleaza "Fie dupa voia Domnului!" , ceea ce defapt insemneaza ca noi putem merge la mii de masluri, la mii de liturghii, sa fim prezenti continuu in biserica pina intr-atit incit si noaptea sa dormim acolo, dar daca Dumnezeu hotaraste ceva pt. noi, apai acel ceva se si va intimpla.
Nu insemneaza ca daca voi merge de acum la masluri, eu am sa crap de sanatate, sotul la fel, copii inca tot asa, o sa am belsug in casa din ce in ce mai mare si tot asa pina vom muri la virste matusalemice si putrezi de bogati si cu neam mare si renumit !
In nici un caz nu !
De aceea rugaciunea care intotdeauna este ascultata de Hriostos este cea care zice: Doamne, da-mi mie pacatosului ceea ce-mi este mie de folos si spre mintuire !" Si de acolo in colo stie Dumnezeu ce sa faca cu noi !
Adica sa nu cumva sa facem aceasta afirmatie asa(cea cu Fie dupa voia Domnului), din mindrie, de frumusetea formularii si sa mai si auda si altii ce cugetare aleasa avem noi ! Nu !
Ci in clipa in care am spus astfel, pai sa si fim convinsi ca Dumnezeu va face chiar numai cum voieste El.
Pai si atunci, ar insemna ca degeaba facem rugaciuni ca El tot cum vrea El face !?
Nu ! Nici asa nu este ! El stie dinainte ce ne este noua de folos si ce nu, ce ne duce la mintuire si ce nu, dar voieste ca noi sa fim rugatori ferventi pe linga El, sa tinem aproape de El mereu, sa traim toata viata bisericeasca asa cum este lasata de El tocmai pt. a nu ne raci, pt a nu deveni "caldicei" in credinta deoarece asa cum spune la Apocalipsa, pe cei caldicei ii va scuipa afara din gura Sa.
Desigur ca, uneori cererile noastre coincid cu vrerea Lui si se implinesc sau nu coincid dar din multa tevatura de rugaciune facuta, prin multa staruinta, fie personala, fie prin biserici si minastiri, pe la schimnici, etc face sa ni se implineasca in mod pedagogic cerea, adica sa ne bucuram de ea atunci imediat dar in timp sa constatam ca a avut mai mult efecte neplacute si ca defapt nu era ceea ce aveam noi nevoie.
Si unul din cele mai tari exemple de cerere implinita dar care defapt nu trebuia implinita, este cazul in care Mimi vorbeste cu Costel ca sa se marite. Dar mama lui Mimi nu este de acord cu Costel si atunci incepe si umbla prin biserici, prin minastiri, trimite pomelnice in Rusia, in Ukraina, la Sf. Mormint, in Athos, numai si numai ca Mimi sa se desparta de Costel. Si se despart si Mimi se marita cu Nicu, baiat pe pofta mamei. Si dupa 12 ani de casatorie, incet-incet, Nicu devine betiv si Mimi batuta regulat si data afara din casa cu copiii, si vai chin si vai amar pina la moarte. Dar oare atunci mama Mimiei este constienta de tot raul pe care ea cu "biserica" ei l-a facut ?
Si exemplele sunt necontenite .
Asa se face ca traind si vazind multe in biserica (dar trebuie sa fim mereu in biserica, in viata bisericii), ani si ani in sir, incet-incet, dobindim intelepciunea de a trai in Hristos, de a sti sa ne rugam, sa stim sa postim cu adevarat si mai ales sa tinem drumul drept ferindu-ne de ispite.
Dar toate acestea se invata cu un duhovnic bun, neaparat bun (ca si in cazul bolilor, cind ai nevoie neaparat de un medic f. bun !) si fiind intotdeauna in mijlocul bisericii, a vietii liturgice a bisericii .

Mai departe, incepind sa mergem la maslu, si avind preoti bine cunoscatori de tipic bisericesc (multi preoti fac sau tolereaza tot felul de prostii la slujbe: binecuvintarea piinilor, sfintirea apei, ungerea cu ulei a hainelor sau a pozelor, si cite si mai cite inventii ale mirenilor dar tolerate de preoti !) vom invata ca trebuie sa ducem putin ulei si mai ales ce vom face cu el apoi si de asemenea putina faina, si ce vom face cu ea pe urma.
Si asa incet-incet, incepind sa ne cautam un loc in biserica, in viata spirituala a bisericii (ca doar nu ma refer la faptul fizic, de a fi prezent in constructia numita biserica) vom deprinde tipicul si vom avea folosul duhovnicesc binecuvintat.
De asemenea, vom invata cum se leaga sfintele taine intre ele : spovedania, maslu, impartasania... si care le este rinduiala, periodicitatea, folosul, etc.

De vorbit este mult de vorbit, important este sa fim nelipsiti din viata bisericii chiar daca dupa un timp dracul va turba de furie si ne va arunca sila si dispretul oamenilor in fata cu fiecare ocazie: ce faci draga, chiar te-ai prostit ? pai ce, ai devenit habotnica, nu te mai dezlipesti de biserica? pai si eu stiu de Dumnezeu, ca nu sunt proasta, dar nu chiar asa ca tine ! tu nu iti dai seama ca ai luat-o razna ? Doamne fereste ! un pic mai cu masura !
Sa nu uitam, biserica nu este o institutie care se frecventeaza periodic, la nevoie, mai ales, ci ea este un mod de viata, de a trai. Nu este un liceu sau o facultate care sa dureze, 8-10-12-18 ani si apoi gata. Este un fel de viata, de a trai, si este ca atare pt tot restul vietii !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .

Last edited by zaharia_2009; 13.02.2014 at 12:09:55.
Reply With Quote