Florin si Alin, fratilor,
Ingaduiti sa reformulez obiectia mea fata de modul in care puneti amandoi problema: anume, medicalist/scientist.
Ce vreau eu sa zic prin asta - ca sa ne lamurim mai bine cu totii?
Pai, mai intai vreau sa spun ca inteleg postul ca act duhovnicesc, nu doar ca privare a organismului de hrana (sau somn, sau relatie sexuala etc.).
Apoi, si strans legat de asta, nu mi se apr relevante studiile medicale realizate cu oameni care doar au fost privati de hrana. Daca un om nu mananca si nu bea apa din x motive, asta nu inseamna (dupa opinia mea) post. Ci doar nealimentare/nehidratare.

Ca urmare,
chiar daca studiile medicale pot arata (si cred ca arata, intr-adevar) o serie de efecte benefice asupra organismului unor oameni care au renuntat la hrana/apa (dupa cum, invers, pot fi constatate si tulburari aparute la alti oameni, privati si ei de hrana/apa),
chiar daca anumite maladii fie ele si severe pot fi tratate prin regim/nealimentare,
chiar daca starea psihica a vreunui om se poate imbunatati semnificativ prin intreruperea hranirii,

toate acestea nu au legatura cu postul, ca act duhovnicesc asa cum este el practicat in Biserica.

Eu imi reafirm convingerea ca postul este o componenta in ansamblul altor demersuri ale vietii de credinta si se cere corelat si chiar subsumat acestora.
Efectul sau roadele postului sunt de aflat in plan duhovnicesc: roadele Duhului trebuie sa fie, musai, pe acolo - altminteri postul este in zadar sau pur si simplu nici nu este post.

Noi nu postim din ratiuni biologiste, ci pentru ca, in elanul de pocainta pus de Duhul in om si primit de acesta, noi tanjim dupa Hristos si voim sa postim pentru a fi cat mai apti de unirea cu El. Aceasta ar fi, cred, motivatia principala a crestinului.
A posti, vine si se plineste prin Har sau nu e deloc.
Aceasta e opinia mea si acesta sunt motivele pentru care imi displac discutiile medicaliste si scientiste pe marginea postului.

Toate cele bune, fratilor,
Doamne ajuta!