Cu greu poate cineva sa spuna macar un cuvant, si sa fie totodata sigur ca a facut si a vorbit cu folos, atunci cand insoteste un om aflat in doliu, in grea suferinta...
"Apoi au sezut pe pamant, langa el, sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna nici un cuvant, caci vedeau cat este de mare durerea lui." (Iov, 2, 13)
Pentru ca doliul, ma refer la cel dinlauntrul inimii, este o suferinta mare ca raspuns la o pierdere deosebit de importanta.
Cand pierdem ceva sau pe cineva care a facut parte din viata noastra, simtim ca insasi viata noastra a pierdut o parte. Unii oameni simt ca au pierdut totul ... si cad in deznadejde...

Ca stare sufleteasca doliul poate fi coplesitor. Sufletul indoliatului poate sa se sfasie, sa moara el insusi, nesuportind despartirea de cel fata de care era atasat... Din nefericire unii oameni mor la scurt timp dupa ce au pierdut pe cel drag (imi vine in minte ca exemplu moartea prin sinucidere a sotiei poetului Stefan Augustin Doinas, la scurt timp dupa decesul poetului).

Am asistat multi oameni aflati in doliu, ca terapeut, am traversat eu insumi de multe ori perioade de doliu.

Multe sunt de spus, doliul e cea mai delicata problema sufleteasca, in opinia mea.

Doresc sa va impartasesc cateva din convingerile mele:
1) Doliul, ca stare sufleteasca, trebuie parcurs, asa cum parcurgi un tunel, inevitabil. Trebuie trecut prin el. Asumat. Cu ochii sufletului la lumina iesirii. Altfel ramai prins inlauntru, ca intr-o capcana.
2) Doliul cere un travaliu, un efort, ca la nastere. Travaliul nasterii, pe care il cunosc mamele si pe care copiii il experimenteaza din plin, este asemanator travaliului sau muncii de doliu. Francezii chiar asa spun: "munca de doliu", intelegind un proces, etapa cu etapa, prin care omul indurerat parcurge tot tunelul doliului.
3) Deoarece putini oameni isi permit sa mearga la un psiholog specializat in insotirea persoanelor aflate in doliu (nu subestimati aceasta! multi oameni innebunesc sau mor, ori raman toata viata o umbra a propriei fiinte pentru ca nu au parcurs corect tunelul doliului), sansa noastra este Biserica. Ne-am putea lipsi si de psihologi, avem in Biserica tot ce e nevoie pentru un doliu corect dinpunctul de vedere al sanatatii sufletesti. Il avem pe Domnul Hristos, Doctorul si Mangaietorul inimilor noastre zdrobite, laudat fie in veci!
Intelepciunea Bisericii a randuit toate actele pe care noi, indoliatii, le avem de facut in folosul nostru si cu un anumit rost privind pe cel raposat. Preotul este in masura sa conduca pe cei indoliati de-a lungul intregii perioade a doliului. Mai avem si sprijinul comunitatii, al oamenilor din jurul nostru (pe care ii putem alege, selectind DOAR pe aceia care simtim ca ne fac bine!)
Va spun din tot sufletul: sa ascultam cu toata puterea, cu toata inima, pe Preot, atunci cand suntem in doliu. Param astfel unele dintre cele mai otravitoare sageti pe care, cineva nu foarte iubitor, le arunca taman acum, desigur...

Doliul vizeaza sufletul. Asaza in raporturile noi sufletul indoliatului cu sufletul raposatului. Toate celelalte aspecte (haine, hrana, barba etc.) sunt subordonate vindecarii si salvarii sufletului. Sunt rituri sau ritualuri de trecere catre mai departe, intru continuarea vietii, sanatos si mantuitor.

Dumnezeu sa ocroteasca si sa lumineze sufletul celor indoliati! AMIN+