Întâlnim atât în Vechiul Testament, cât mai ales în Noul Testament pe scriitorii inspirați de Duhul Sfânt vorbind despre poporul lui Dumnezeu ca despre turma oilor cuvântătoare. V-ați întrebat vreodată de ce vrea Domnul să ne asemene oilor? Oare de ce nu au fost alese alte animale?
Pilda de astăzi sper să ne descopere misterul.
De îndată ce a fost creată, oaia a descoperit că era cel mai slab animal. Mereu îi tremura inima, nu cumva să fie atacată de alte animale mai puternice și mai fioroase. Nu știa defel cum avea să se apere. Se întoarse la Creatorul său și Îi povesti ce pătimea.
Vrei ceva ca să te aperi?, o întrebă cu blândețe Dumnezeu. Da, răspunse oaia cu sfială.
Ce ai zice de o pereche de colți ascuțiți? Oaia dădu din cap dezamăgită: Cum aș putea să mănânc așa din iarba fragedă? Și apoi, aș avea o înfățișare înfiorătoare.
Crezi că ți-ar ajuta mai degrabă niște gheare puternice?
A, nu, spuse oaia dezaprobator. Poate mi-ar veni cheful să le folosesc și când nu s-ar cuveni.
Ai putea atunci să ai saliva înveninată, propuse Domnul cu răbdare.
Nici pomeneală, zise oaia. Aș fi urâtă și alungată de toți, așa cum se întâmplă cu șarpele.
Dar de două coarne tari ce ai zice?
O, nu… Căci atunci nu m-ar mai mângâia nimeni. Dar, pentru a te apăra, ai totuși nevoie de ceva care să facă rău celor care te atacă. Eu să fac rău cuiva? Nu, n-aș putea în ruptul capului. Mai degrabă rămân așa cum sunt…
Noi, ființele umane, suntem cumva asemenea oilor. Nu avem colți ascuțiți și nici saliva înveninată. Pentru că nu răutatea, ci umanitatea ne ocrotește, acea capacitate de a-i iubi pe ceilalți și de a primi iubirea pe care doresc să ne-o ofere cei din jurul nostru. Nu duritatea ne dăruiește pacea, ci tocmai blândețea, aceea îi face pe cei de lângă noi să dorească a ne învălui cu iubirea lor. Adevărata putere a omului constă în blândețea sa. ( după o pildă din vol. „Doar vântul o știe“, Bruno Ferrero )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|