View Single Post
  #3378  
Vechi 21.10.2015, 21:49:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 23‑28 octombrie 2015 după următorul program:
Vineri, 23 octombrie 2015, la ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria, până la baza Colinei Patriarhiei. De la aceeași oră, 12.00, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune Sfintele Moaște ale Sfinților Împărați Constantin și Elena pe traseul Calea Șerban Vodă, strada Bibescu Vodă până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.
Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea Sfintelor Moaște ale Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, aduse la București de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos de o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pavlos (Pavel) de Drama.
La ora 12.30, procesiunea Calea Sfinților cu Sfintele Moaște ale Sfinților Trei Ierarhi, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena va continua de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală, unde acestea vor fi întâmpinate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. Apoi, Sfintele Moaște vor fi depuse spre închinare în noul baldachin de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de către cler și credincioși până în ziua de miercuri, 28 octombrie 2015.
Sâmbătă, 24 octombrie 2015, de la ora 9.30, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Patriarhală, iar duminică, 25 octombrie 2015, de la ora 9.30, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
Luni, 26 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, Înaltpreasfințitul Părinte Pavlos (Pavel) de Drama va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu alți ierarhi din țară și străinătate, preoți și diaconi, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
Marți, 27 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, între orele 7.00 și 8.30, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie pentru credincioșii care doresc să se împărtășească. În continuare, de la ora 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie solemnă, împreună cu un sobor de ierarhi români și greci, preoți și diaconi, la Altarul de vară.
De asemenea, marți, 27 octombrie 2015, la ora 19.00, la Sala Radio din București va avea loc etapa finală a celei de a opta ediții a concursului coral național de muzică bisericească intitulat Lăudați pe Domnul, organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune. Anul acesta concursul a avut două secțiuni: interpretare pentru coruri ale mănăstirilor din cele șase mitropolii din țară și compoziție muzicală de cântări la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. La acest eveniment muzical invitați speciali sunt Corul de copii Radio, dirijor Voicu Popescu, și actrița Ana Calciu.
Miercuri, 28 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la ora 7.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Patriarhală, urmată de slujba de Te Deum în deschiderea ședinței solemne a Sfântului Sinod.
De la ora 10.00, în Sala Sinodală din Reședința Patriahală, va avea loc ședința solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2015 - Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhiiîn Patriarhia Română.În cadrul ședinței solemne vor fi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios‑duhovnicesc, cultural‑editorial și mediatic desfășurate de eparhiile Patriarhiei Române din țară și din străinătate în anul 2015.
Delegația Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Pavel de Drama cu Sfintele Moaște ale Sfinților Trei Ierarhi aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos se va întoarce în Grecia în după‑amiaza zilei de miercuri, 28 octombrie 2015.
Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena vor rămâne spre cinstire în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote