[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

Domnule, problema gravă este că UNII DINTRE cei care fac apologia "ştiinţifică" şi chiar "teologică" a pedepselor fizice asupra copiilor Îl percep pe Dumnezeu într-un mod diferit faţă de noi.
În loc să se automodeleze după asemănarea Tatălui ceresc, ei şi-L imaginează pe El după asemănarea lor, atribuindu-I inclusiv comportamentele pe care ei le adoptă în relaţia cu proprii copii.

Serios?
Adica si cei carea au scris:

"Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri."
"Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor."
"Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului."
"Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata."

Se situau in aceeasi eroare de intelegere vizavi de Dumnezeu?
Mai sa fie..

Ei Îi atribuie lui Dumnezeu toate nenorocirile şi tragediile din lume - ce erezie! -, imaginându-şi, apoi, că-L apără şi formulând, în acest scop, idei aberante de tipul: "Dumnezeu îi pedepseşte pe copii pentru păcatele părinţilor"; "El nu vrea să suferim, dar aduce suferinţa asupra noastră din motive pedagogice" etc etc.

Sa nu incurcam subiectele.
Dumnezeu poate permite anumite nenorociri, cu rol pedagogic, in functie de perspectiva poate fi vazut ca autor (Ps 22:5) desi efectiv nu El este cauza primara.