Forum Crestin Ortodox - View Single Post

delia31 · #**440** 23.01.2016, 18:27:30

Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti
Conferinta Părintelui Zaharia Zaharou, de la Manastirea Essex, UK, din octombrie 2015, de la Iasi

partea 2

Astfel, călătoria fiecărui crestin spre desăvârsire, spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu, începe cu cercetarea harului celui dintâi.
Cu totii am trăit harul primei perioade, fie ca prunci în Sfântul Botez, fie mai târziu, în chip constient ca monahi, sau la tunderea în monahism, ori ca preoti la hirotonie, sau pur si simplu în actul pocăintei noastre, atunci când ne-am întors în sânul Bisericii. Însă cu totii am pierdut acest har minunat trăind în desertăciunea lumii acesteia.

Dar, cum ajungem să trăim această primă atingere a lui Dumnezeu de inima noastră, întâia perioada a harului? În negrăita Sa bunătate si milostivire, Dumnezeu caută neîncetat spre om, luându-l ca tinta săgetilor Lui, si cercetându-l în fiecare dimineata (Iov 7, 18), precum spune dreptul Iov.

Domnul Îsi atinteste privirea asupra făpturii Sale să vadă de nu cumva află în sufletul ei o urmă de bunăvointă, o mică deschizătură, pândind clipa în care omul se întoarce către El cu putină întelegere si smerenie, ca să intre si să se sălăsluiască în inima lui. Neobosit îl asteaptă Dumnezeu pe om, bătând la usa inimii lui:
Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine(Apoc. 3, 20).

Astfel, de îndată ce omul dă dovadă de putină smerenie si recunostintă, Domnul pătrunde în sufletul lui cercetându-l din belsug cu harul Său, reînnoindu-i viata si renăscându-l duhovniceste.

Potrivit Părintelui Sofronie, un chip de a înmuia inima si de a o umple de recunostintă si smerenie fată de Domnul, astfel încât ea să fie în stare a primi într-însa harul Dumnezeiesc, este să cugetăm la gândul lui Dumnezeu pentru om.

Citim în Sfânta Scriptură că Dumnezeu l-a conceput pe om mai înainte de întemeierea lumii si l-a rânduit spre viată vesnică, ceea ce înseamnă că omul a fost încă de la început în sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu, în cugetul Făcătorului său. Însusi chipul chemării sale întru fiintă îi vădeste măretia.

Dumnezeu l-a plăsmuit după chipul si după asemănarea Sa, într-un mod direct si personal, spre deosebire de restul creatiei care a luat nastere numai prin cuvântul Lui. Domnul Dumnezeu a luat tărână din pământ, cu propriile Sale mâini, si L-a zidit pe om suflând în fata lui suflare de viată. Părintele Sofronie spunea adeseori că, într-un fel, Dumnezeu S-a repetat pe Sine Însusi în actul zidirii omului, si a sădit în firea acestuia putinta de a primi plinătatea vietii dumnezeiesti: El n-a creat nimic mai prejos de Sine Însusi (Părintele Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este).

Vedem, asadar, din întreaga lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu că omul este cu adevărat mare în cugetul Ziditorului si în harul mântuirii Sale, iar chemarea lui este plina de măretie. Iar când omul a căzut din această cinste, spune Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu nu l-a părăsit si a continuat sa-l cerceteze în multe rânduri si în multe chipuri în toate zilele vietii lui. Într-adevăr, Dumnezeu îl vânează pe om, căutând orice prilej ca să-l miluiască si să-l mântuiască. Tinta căutării Sale este inima adâncă a omului, iar chemarea lui este darul bunăvoirii Sale, pe care Scriptura îl numeste dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4). De fapt, Dumnezeu ne cheamă neîncetat.
Dacă veti auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtosati inimile voastre si iesiti în întâmpinarea lui.
Harul chemării celei dintâi lucrează multe schimbări în inima omului, si îi descoperă chipul vietii celei dumnezeiesti.