[neica_nimeni_altul]

Cei mai mulji dintre noi, scepticii, privim cu suspiciune modul in care persoane ca Jastrow, Penzias si Smoot cocheteaza cu teologia. Este pur si simplu deplasat sa tragi concluzii teologice din stiinta. Tremuram ori de cate ori ne gandim la consecintele pe termen lung pe care le-ar avea orice aprobare a ideilor stiintifice de catre religie. Si, desi, pentru moment, s-ar parea ca fizica big bang netezeste o parte din frictiunea existenta intre stiinta si religie, suntem convinsi ca stiinta va continua sa se schimbe. Iar daca teoria big bang va fi inlaturata in cele din urma, ca prematura sau inexacta, pe ce pozitie se vor afla atunci acei teologi care o considera acum ca o justificare a teismului?

Contrastul

Suntem intru totul de acord cu adversarii nostri sceptici in ceea ce priveste faptul ca fizica big bang nu ofera teologiei nici un fel de munitie noua. Tentatia de a citi implicatii teologice direct din noile descoperiri cosmologice este mare, dar ar trebui sa i se puna cu orice pret stavila, tocmai spre binele teologiei. Din nefericire, combinatia dintre teologia creatiei si fizica big hang s-a dovedit a fi irezistibila chiar si pentru unii dintre cei mai importanti reprezentanti ai religiei. De exemplu, in 1951, Papa Pius XII a afirmat, in fata unui auditoriu de oameni de stiinta, ca teoria big bang asigura acum un sprijin solid pentru doctrina religioasa a creatiei. O asemenea afirmatie, lipsita de spirit critic - care l-ar fi deranjat chiar si pe Lemaitre - merita din plin remarca sarcastica a astronomului George Gamow, ca stampila de aprobare papala demonstreaza acum "adevarul de netagaduit" al teoriei.

Strategia noastra e de a face o deosebire, cat se poate de radicala, intre teologia creatiei si cosmologia stiintifica, astfel incat sa nu existe nici o posibilitate ca ele sa se ciocneasca. Ca de obicei, intentia noastra e de a inlatura orice conflicte potentiale intre stiinta si teologie. Avem atat de mult respect pentru ambele discipline, incat nu dorim ca ele sa-si compromita integritatea prin aliante superficiale, chiar daca teoria big bang pare sa fi castigat premiul zilei in stiinta. Dorim sa protejam, pentru toate generatiile viitoare de credinciosi, durabilitatea invataturii noastre religioase clasice despre creatie. In consecinta, nu suntem interesati sa legam plauzibilitatea unei doctrine atat de respectate, cum e cea a creatiei, de un lucru atat de instabil, cum sunt ideile efemere ale fizicii contemporane.

Altfel spus, nu ne vom lasa sedusi de cosmologia big bang, chiar daca aceasta are o afinitate prima facie cu relatarile bibiice despre inceputurile lumii. Teologia si astrofizica vorbesc despre doua seturi de adevaruri total diferite, iar plauzibilitatea doctrinei creatiei nu depinde in nici un fel de justificarea stiintifica a teoriei big bang. Nu ne-ar deranja cu nimic daca am afla maine ca aceasta teorie este eronata din punct de vedere stiintific.

Motivul atitudinii noastre rezervate ar trebui sa fie acum evident pentru cititor. Aprofundarea problemelor fundamentale nu e atributul stiintei. Prin urmare, fizica big bang nu poate spune ceva despre ceea ce inseamna cu adevarat "creatie", in profunzimea sa religioasa. in acelasi timp, nu este nici misiunea relatarilor religioase despre creatie sa ofere informatii privind originile universului. Istorisirile Genevei nu au ce invataturi sa dea stiintei in ceea ce priveste inceputurile cosmice. Si, desi fizica big bang ar putea fi o modalitate interesanta si productiva de descriere stiintifica a originilor universului material, aceasta inseamna altceva decat a vorbi despre adevaratul inteles al creatiei.

La ce se refera in fond doctrina creatiei? Raspunsul nostru, exprimat cat se poate de concis, e acela ca, de fapi. creatia nu se refera atat de mult la inceputurile cronologice, cat la dependenta ontologica a lumii de Dumnezeu. Ideile despre big bang ofera teorii stiintifice provocatoare despre nasterea universului prezent, dar doctrina creatiei se refera la ceva mult mai important, si anume: de ce exista totul in locul a nimic? Cosmologii cauta o prima cauza, si suntem de acord cu aceasta; dar teologia creatiei nu se preocupa atat de inceputurile temporale, cat de trezirea in noi a sentimentului ca primim toate lucrurile in dar, indiferent de cum (sau chiar daca) ele au "inceput". Scopul acesteia e de a ne invata sa asumam cea mai religioasa atitudine, si anume recunostinta pentru insasi existenta universului

Astfel, nimic din ceea ce astrofizica poate spune despre universul primar nu ii va face existenta mai remarcabila decat o face o solida credinta religioasa. Discutiile despre inceputurile cosmice nu ne aduc mai aproape de Dumnezeu, deoarece punctul crucial nu este originea cronologica, ci insasi existenta cosmosului. Chiar daca stiinta ar invata tot ceea ce se poate cunoaste despre inceputurile cosmice, tot nu am detine o "solutie" a misterului care inconjoara lumea.

Mai mult decat atat, din punct de vedere teologic, nu e esential ca universul sa fi avut un inceput in timp. Si aceasta deoarece, fie ca are sau nu un inceput in timp, universul mai are nevoie, in plus, din punct de vedere religios, de o baza transcendenta, care sa-i sustina existenta. Hawking a pierdut total din vedere aceasta perspectiva atunci cand a sugerat, cu indrazneala, ca, deoarece s-ar fi putut ca universul sa nu fi avut un inceput clar, nu ar fi fost nevoie de un Creator. Teologia creatiei, mult mai importanta decat a insinuat Toma d'Aquino, nu depinde neaparat de presupunerea ca universul a avut un inceput temporal. Chiar si un univers vesnic ar putea fi expresia dragostei primordiale pe care o numim Dumnezeu. Prin legarea atat de stransa a ideii de creatie cu inceputul temporal, Mawkins dubleaza superficialitatea combinatiei, specifice atat creationismului fundamentalist cat si fizico-teologiei din Secolul Luminilor, ambele cautand sa forteze stiinta sa rezolve problemele religiei si viceversa. Repetam: creatia nu se refera atat la inceputurile cronologice cat la asezarea permanenta a bazelor lumii in bunatatea lui Dumnezeu.

continuare ...