[neica_nimeni_altul]

Nu mai putem sustine, cum faceau adeptii contrastului, ca teoria cosmologica a big bang nu este importanta din punct de vedere teologic, deoarece noua viziune stiintifica despre cosmos ne obliga sa punem din nou, dramatic, cea mai veche intrebare din cate exista: De ce exista universul? Cosmologilor nu le mai este la fel de usor ca la inceputul istoriei intelectuale moderne sa separe intrebarile care incepeau cu "in ce mod", de intrebarile care incepeau cu "de ce'", cum ar fi preferat adeptii contrastului. Si, o data ce apar intrebarile incepand cu "de ce", nu mai exista niciun motiv intemeiat pentru a exclude teologia dintr-o conversatie intima cu stiinta.

In fond, este usor de inteles de ce teologia creatiei sustine ca teismul ofera raspunsul cel mai direct si mai putin complicat la intrebarea "De ce exista universul, din moment ce acest lucru nu e necesar?" Si chiar daca intrebarea referitoare la motivul pentru care lumea exista apare independent de cosmologia big bang si de relativitatea generala, faptul ca reiese astazi atat de explicit din cosmologia stiintifica o plaseaza intr-un context in care un dialog cu teologia pare foarte potrivit.

Prin urmare, desi nu ne grabim sa imbratisam ideile exagerate ale lui Robert Jastrow si ale altor oameni de stiinta, cum ca fizica big bang ar uni, in final, lumea Bibliei cu cea a stiintei, nici nu respingem argumentele lor, ca si cand ar fi complet lipsite de logica. Facem aceasta deoarece, in spatele eforturilor lor de a conecta lumea stiintei si pe cea a religiei, delectam caracteristicile unui sentiment nedefinit de veneratie pentru simpla existenta sau "caracterul diferit" al universului. Chiar Stephen Hawking pare sa fi facut din cand in cand aluzie la necesitatea unui principiu metafizic, care sa "sufle foc" in matematica abstracta a fizicii si sa o transforme intr-un univers real si concret. Nu e greu sa remarcam preocuparea teologica, existenta in cateva dintre scrierile sale, desi el se prezinta ca fiind un sceptic.

Uimirea fata de faptul ca universul exista a fost puternic impulsionata de actuala cosmologic si, deoarece credinta in creatie nu poate fi separata de acest sentiment de uimire fata de misterul existentei, teologii nu pot ramane indiferenti fata de noile descoperiri ale stiintei. Desi continuam sa tratam cu prudenta aliantele facile, nu putem sa nu fim incitati de faptul ca stiinta insasi produce un nou val, pe care Paul Tillich il numeste al "socului ontologic", sentimentul de a fi uimit de simpla existenta a ceva care ar fi putut sa nu existe deloc.

Exista si alte consecinte interesante ate contactului teologiei cu teoria big bang. De exemplu, intr-un grad pe care teologia anterioara nu ar fi putut sa-1 observe cu claritate, cosmologia prezinta o lume aflata inca in formare. Cu alte cuvinte, facerea cosmosului pare departe de a se fi sfarsit. In special, ca urmare a intalnirii cu stiinta evolutionista, iar acum si cu cosmologia big bang, teologia a dezvoltat o idee mult mai profunda decat inainte, referitoare la faptul ca creatia e departe de a fi un produs finit. Universul se grabeste sa creeze tot mai multa noutate si diversitate, iar noi, oamenii, suntem prinsi in aceasta creatie continua (desi, din nefericire, specia noastra pare hotarata sa elimine buna pane din frumusetea cosmica, care ne-a precedat in cadrul evolutiei).

Atunci cand este combinata cu notiunile biologice ale evolutiei, cosmologia big bang ne ajuta sa ne dam seama de faptul ca creatia se innoieste continuu, in fiecare zi. Ideea ca "creatia" este numai un moment de origine, restrans la trecutul indepartat, diminueaza semnificatia religioasa deplina a acestui termen. Paleontologul iezuit Teilhard de Chardin, de exemplu, respinge o asemenea gandire ca "inadmisibila".

Adevarul e ca creatia nu s-a oprit niciodata. Actul de creatie e un gest urias, continuu, trasat pe tot parcursul timpului. El continua inca si, neincetat, chiar daca in acelasi timp imperceptibil, lumea apare in mod constant putin mai departe, deasupra existentei nimicului.

Aceasta declaratie, evident lirica, insumeaza sentimentele a unui numar din ce in ce mai mare de ganditori religiosi, care au luat in serios ideea expansiunii cosmice si a evolutiei, incepand cu big bang. Teologii nu pot trata cu indiferenta faptul ca universul nu a existat, probabil, dintotdeauna si ca, prin urmare, se afla inca intr-un proces de a deveni ceva cu totul diferit de ce a fost Big bang, chiar in acceptiunea oamenilor de stiinta, nu este ceva ce s-a terminat. El continua sa aiba loc. Acest fapt aduce creatia intr-o relatie mult mai intima cu prezentul imediat, si ne deschide viitorul intr-o maniera cat se poate de tonica.

continuare ...