Crescut într-un mediu de înalta tinuta

,,Crescând pruncul în casa parintilor, când a venit la vârsta de copil, îndata a învatat carte si crescând cu anii, crestea si cu întelepciunea, pentru ca era, istet la minte, destept si sârguitor în învataturi, încât întrecea pe cei mai vârstnici decât el; caci nu îi erau împiedicare anii cei copilaresti la întelegerea lucrurilor pe care le învatau cei în vârsta. Iar obiceiul lui cel bun în copilarie se arata batrânesc, pentru ca jucariile si glumele copilaresti si tot felul de privelisti le-a urât cu totul, îndeletnicindu-se la cele mai bune, si mai vârtos la învatatura, cheltuindu-si vremea, nu în desertaciune. Si dupa ce a venit mai în vârsta, dreptcredincioasa maica îl învata dreapta credinta cu multe învataturi, spunându-i ca el este rod al rugaciunii, caci cu rugaciuni staruitoare l-a cerut de la Dumnezeu si ca, înainte de zamislire, l-a fagaduit la slujba Domnului.

Deci, bunul tânar punea cuvintele cele de la maica în ini­ma sa si i se lumina sufletul în credinta, în nadejde si în dragoste catre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Iar întreaga întelepciune sufleteasca si curatia trupeasca a iubit-o foarte mult si si-a pus în gând ca sa-si pazeasca cu dinadinsul fecioria sa pâna la sfârsitul sau. Iar la aceasta a fost povatuit, pe de o parte de învataturile cele multe ale maicii sale iubite, iar pe de alta de o vedenie din vis ce i s-a aratat lui în anii tineretii, despre care singur mai pe urma a povestit.

Pentru ca, dormind odata, i se parea ca vede stând aproape de sine doua fecioare, îmbracate în haine albe, amândoua fru­moase la vedere, si amândoua de vârsta si de ani potrivite, însa neînfrumusetate cu podoabele cele din afara. Pentru ca nu cu aur, nici cu argint, nici cu margaritare, nici cu pietre de mare pret si margele scumpe, nici cu haine noi de matase, nici cu brâie de aur nu se împodobeau, nici nu se mândreau cu frumusetile fetei, nici cu potrivirea sprâncenelor, nici cu rasfirarea parului, nici cu altele de acestea, cu care fecioarele cele lumesti se sârguiesc a vâna ochii tinerilor, spre a fi placute acelora, ci cu haine albe curate fiind îmbracate si încinse cu cinste, având acoperite cu mahrame subtiri, nu numai capetele, ci si fetele lor, privind cu ochii în jos si rosindu-se cu obrajii de rusine fecioreasca. Apoi erau pline de curatenie, buzele erau ca floarea trandafirului rosu si cu tacere multa aratându-se. Iar el vazându-le, a simtit mare bucurie în inima sa si socotea ca nu sunt dintre pamânteni, ci din cei ce covârsesc firea omeneasca.

Acelea vazându-l ca se bucura foarte mult de vederea lor, l-au cuprins cu dragoste. Apoi, întrebându-le: „Cine sunteti si de unde ati venit?" Cea dintâi i-a spus ca este curatia, iar a doua s-a numit înfrânarea si spunea ca stau înaintea scaunului împaratului slavei Hristos si de frumusetile cerestilor fecioare se îndulcesc. Si-i zisera: „Fii de un gând cu noi, uneste mintea ta cu mintea noastra, ca pe tine stralucit sa te înaltam la cer, în lumina cea aleasa, si aproape de lumina cea Jura de moarte a Treimii sa te punem". Acestea zicându-i, s-au înaltat la cer, precum cu niste aripi zburând în sus. Iar tânarul Grigorie le petrecea cu ochiul plin de dragoste, pâna ce au intrat în cele ceresti, apoi desteptându-se, si-a simtit inima sa plina de negraita placere si veselie. Si dintr-acea vreme s-a aprins cu duhul, spre paza cea cu osârdie a fecioriei sale, pe care cu multa înfrânare se sârguia a o pazi, fugind de toata hrana dulce, de betii si de îmbuibari.

Dupa nasterea Sfântului Grigorie, fericita Nona a mai nascut si alt fiu, anume Chesarie, si o fiica, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinta si învatatura cartii. Iar fericitul Grigorie vrând sa se deprinda desavârsit cu frumoasa vorbire retoriceasca, filosofia scolasticeasca, si cu toata întelepciunea elineasca cea din afara, s-a dus mai întâi în Cezareea Capadociei, si acolo petrecând cu cei mai alesi si mai învatati dascali, s-a deprins în putina vreme din destul la învataturi. Mai întâi ca era foarte istet la minte, si al doilea, avea multa sârguinta si s-a ostenit peste masura.Iar dupa ce a stat multa vreme în Cezareea Capadociei, a plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme vestite învataturi si avea acolo dascal pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alex­andria, adunând de la multi barbati comoara întelepciunii si cu întelepciunea îmbogatindu-se.

Dupa aceasta, vrând sa mearga în Atena s-a suit într-o corabie cu oameni necredinciosi. Plutind el pe noianul marii, s-a ridicat o mare furtuna, încât toti plângeau deznadajduindu-se de viata lor si de moartea cea trupeasca; atunci Grigorie temându-se de moartea cea sufleteasca, plângea, de vreme ce nu era botezat, ci era numai catehumen. Îsi aducea aminte de minu­nile lui Dumnezeu ce s-au facut demult cu trecerea lui Israil prin Marea Rosie, apoi de mântuirea proorocului Iona din pântecele chitului; si se ruga lui Dumnezeu cu tânguire, ca sa-i izbaveasca de înecare. Aceasta primejdie provenita din învaluirile marii, s-a descoperit parintilor lui în vis, care îndata stând la rugaciune, varsau lacrimi fierbinti catre Dumnezeu, cerând ajutor pentru fiul lor ce înota în mare.

Dumnezeu, pazind pe robul sau Grigorie spre folosul altora si pregatindu-l spre întarirea Bisericii, a îmblânzit acea salbatica învaluire, a certat furtuna si valurile si s-a facut liniste pe mare. Si toti cei din corabie, vazându-se mai presus de nadejde mântuiti de înecare si scapati ca din ghearele mortii, au preamarit pe Hristos Dumnezeu, pentru ca stiau, ca prin chemar­ea numelui Celui Atotputernic si cu rugaciunea lui Grigorie s-a alinat marea. Apoi, un tânar din cei ce împreuna pluteau, care era cunoscut si iubit de sfânt, a vazut noaptea, în vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblând pe mare, apucând corabia, când se afunda, si târând-o la uscat; si a spus la toti acea vedenie, dupa ce s-a facut alinare si toti au marturisit ca este ajutator Dumnezeul lui Grigorie; au multumit si au crezut în El. Tatal lui Grigorie, rugându-se în Nazianz pentru fiul sau Grigorie, iar dupa rugaciune adormind, i s-a aratat iarasi alta vedenie, si anume: a vazut un diavol pregatind pierzarea lui Grigorie pe mare, iar Grigorie l-a apucat cu mâinile si l-a biruit pe diavol. Dintr-aceasta vedenie a cunoscut tatal mântuirea lui Grigorie de înecare si a dat lui Dumnezeu multumire, împreuna cu sotia sa.Grigorie, dupa aceea plutind fara primejdie, a ajuns la Ate­na, si acolo petrecând în învatatura cea din afara, a fost la toti de mirare, pentru ascutimea mintii sale si pentru viata cea plina de întelepciune. Apoi, nu dupa mult, a mers la Atena si Sfântul Vasile cel Mare, pentru învatatura întelepciunii. Si erau amân­doi, Grigorie si Vasile, adevarati prieteni si împreuna vietuitori. Una le era lor casa si hrana, unul le era duhul si aceleasi obi­ceiurile ca ale unor frati de o mama.

Deci, erau amândoi cinstiti în Atena, caci în putina vreme au întrecut pe dascalii lor si ucenicii s-au facut dascali dascalilor lor. În acel timp Constantiu, fiul marelui Constantin, împaratea peste Roma si peste greci (337-361), iar Iulian care mai pe urma a fost împarat (361-363) si departat de la Dumnezeu, învata cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea Grigorie: „O! cât de mare rautate hraneste pamântul Romei si al grecilor!", pentru ca vedea mai înainte ceea ce avea sa se întâmple.

Prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare

Deci, petrecând Grigorie si Vasile ani multi în Atena si trecând toata învatatura desavârsit, chiar si mai presus de toata întelepciunea atenienilor, Vasile s-a dus în Egipt, la parintii insuflati, ca sa învete întelepciunea cea duhovniceasca. Iar Grigorie a fost tinut de atenieni prin rugaminte si putin dupa Vasile stând acolo, a auzit ca tatal lui a fost ales episcop în Nazianz.
Deci, nezabovind, s-a întors de acolo în patria tatalui sau, dupa treizeci de ani de la nasterea sa si a primit Sfântul Botez chiar din mâinile tatalui sau, dar voia ca îndata sa se lepede de lume, sa se duca în pustie. Însa oprit de tatal sau, a petrecut lânga dânsul, acasa. Si si-a pus rânduiala ca niciodata sa nu se jure, nici sa cheme numele lui Dumnezeu în desert, si a pazit aceasta pâna la sfârsitul vietii sale. Neîncetat statea la citirea dumnezeiestilor carti, apoi, în gândirea de Dumnezeu petrecând ziua si noaptea, de multe ori vedea pe Hristos în vedenie."(va urma)