,,Hirotonia in preot

Dupa aceea, tatal sau cu sila l-a sfintit ca preot si voia sa-l faca episcop, dar Sfântul Grigorie neprimind o vrednicie si cin­ste ca aceea si linistea monahiceasca dorind-o, a fugit în taina si a mers la prietenul sau, Sfântul Vasile cel Mare, care si el era acum preot si avea în Pont o manastire cu o multime de monahi si care a scris din Pont catre Grigorie, cu dragoste chemându-l la sine. Deci, iarasi amândoi, ca mai înainte în Atena, au început a vietui împreuna, unul pe altul având ca model de fapte bune si unul altuia urmând. Deci, au scris împreuna pustnicescul asezamânt al monahilor, petrecând acolo Sfântul Grigorie cu Sfântul Vasile cel Mare, vreme îndelungata.

Murind Chesarie, fratele lui Grigorie, plângeau parintii foarte mult dupa dânsul. Atunci, tatal l-a rugat pe Grigorie cu lacrimi, îndemnându-l sa se întoarca la dânsul, sa-i ajute la batrânete. Fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta de tatal sau, iar pe de alta, vazând nevoia Bisericii, caci atunci Bi­serica era tulburata de eresul lui Arie, de care si tatal lui Grigorie, fiindca era neînvatat, se vatamase în parte, a mers iarasi din Pont în Nazianz unde l-a ajutat pe batrânul sau tata în lucrurile bisericesti si în rânduielile casei, spunându-i despre ratacirea lui Arie si întarindu-l în dreapta credinta.

Dupa moartea împaratului Constantiu, fiul lui Constantin, luând împaratia Iulian, s-a împlinit despre dânsul proorocia lui Grigorie. Caci mare rautate a facut nelegiuitul acela, lepadându-se de Hristos si ridicând prigonire asupra Bisericii. Aceluia se împotrivea Sfântul Grigorie cu multe si întelepte scrisori ale sale, vazându-i ratacirea si pierzatoarea înselaciune idoleasca, precum si basmele elinesti cele mincinoase. Nu mult dupa aceea, murind acel rau calcator de lege, dupa dânsul a luat împaratia dreptcredinciosul crestin Iovian (363-364), timp în care iarasi a înflorit credinta lui Hristos.

Iar dupa Iovian, urmând la împaratie Valens arianul (364­378) si pe multi vatamându-i cu credinta cea rea, a tulburat Bi­serica lui Hristos. Însusi arhiepiscopul Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiasca, a început a se clatina cu mintea, îndoindu-se de dreapta credinta. Pentru aceasta, Sfântul Grigorie a scris catre dânsul, sfatuindu-l sa roage pe Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca din Pont în Cezareea, spre a fi ajutor împotri­va celor raucredinciosi. Deci, a scris Sfântului Vasile, sfatuindu-l prieteneste si rugându-l ca, nepomenind mânia cea mai dinainte a lui Eusebiu asupra lui, sa mearga în Cezareea si sa ajute ce­lor fara de ajutor, iar Biserica cea clatinata de arieni, iarasi sa o întareasca. Astfel, Sfântul Grigorie, facând pace între Eusebiu arhiepiscopul si Sfântul Vasile, prin scrisorile sale, a facut ca Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca în Cezareea Capadociei. Deci, îndata, prin venirea sa, arienii au fost rusinati, încât unii au tacut, iar altii au fugit. Arhiepiscopul Eusebiu s-a bucurat de ve­nirea Sfântului Vasile cel Mare si în dragoste cu dânsul vietuind, s-a sfârsit, iar în locul sau a fost ales si înscaunat, marele Vasile.Iar cei raucredinciosi neîngaduind aceasta si cu zavistie pornindu-se, au facut ca cetatea Tiana sa se desparta de Cezareea pentru ca în Tiana era episcop Antim, care se fatarnicea ca este dreptcredincios, dar cu fapta era eretic.

Acela, împreuna cu alti episcopi de un gând cu sine, deosebindu-se de Vasile, s-a facut mitropolit al Tianei si a facut ca partea aceea a Capadociei sa se desparta în doua. S-au iscat astfel multe certuri pentru despartirea eparhiei. Vazând Sfântul Vasile ca din eparhia sa au fost luate câteva cetati si sate, a socotit astfel: era între Cezareea si Tiana o cetate mica, Sasima. În aceea Sfântul Vasile voia sa aseze noul scaun de episcopie si sa puna acolo un barbat dreptcredincios. Pentru ca nadajduia ca astfel sa potoleasca si certurile si sufletele multora întru dreapta credinta sa le pazeasca. Însa, neavând barbat iscusit, a trimis o scrisoare la Sfântul Grigorie prietenul sau, rugându-l sa primeasca dem­nitatea episcopala la scaunul cel din Sasima, deoarece nimeni nu era mai bun acolo sa întareasca dreapta credinta, precum era el.

Sfântul Grigorie i-a scris, nedorind acest lucru, dar Vasile scriind de multe ori catre dânsul si necâstigându-si dorirea, s-a sculat si a mers singur în cetatea Nazianz, unde, sfatuindu-se cu batrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, adica cu tatal lui Grig-orie, au silit pe Grigorie, fiul, sa primeasca arhieria. Deci, a fost pus cu sila episcop al cetatii Sasima, de care lucru înstiintându-se Antim, mitropolitul Tianiei, care tragea Sasima spre hotarul sau, a dus acolo putere de oaste ca sa nu lase pe Grigorie la scaun si strajuia drumurile venirii lui. Sfântul Grigorie venind acolo si înstiintându-se despre rautatea lui Antim si despre puterea ostasilor, s-a dus într-o mânastire, unde slujea bolnavilor. Apoi s-a salasluit în pustie, la dorita lui liniste.
Dupa câtava vreme însa, iarasi prin parinteasca rugaciune s-a întors în Nazianz pentru ca parintii lui îmbatrânisera si le trebuia la batrânete ajutor de la dânsul, fiindca ei nu mai aveau alti fii, întrucât, Chesarie, celalalt fiu al lor, murise.Asemenea si fiica Gorgonia. Astfel ca ramasese singur la parinti, ca o lumina a ochilor si nu era cu putinta ca sa nu asculte pe parintii lui, ci era dator sa le slujeasca la batrânetile lor, si apoi, sfârsindu-se ei, sa-i dea obisnuitei îngropari.

Întoarcerea în cetatea Nazianz

Întorcându-se iarasi Sfântul Grigorie din pustie în Nazianz, Grigorie, tatal lui, slabind acum cu batrânetea, a voit ca, în viata fiind, sa aseze pe fiul sau Grigorie ca episcop al Nazianzului. Iar el de grija pentru bisericestile rânduieli, nu se lepada, supunându-se la porunca tatalui sau, dar scaunul episcopiei nu voia nicidecum sa-l primeasca. "Nu este cu putinta mie, o! parinte, neplecat fiind tu din viata aceasta, ci fiind viu, ca sa primesc scaunul tau". Iar tatal nemaisuparându-l pentru luarea scaunului, ci nu­mai grija pentru Biserica punând asupra lui, i-a zis: "Viu fiind eu, o! fiul meu, sa fii toiag batrânetilor mele, iar dupa ducerea mea, vei face precum îti va fi placerea!".Nu mult dupa aceasta s-a sfârsit Grigorie, episcopul Nazianzului, tatal Sfântului Grigorie, având pe scaunul episcopiei 45 de ani. Deci a vietuit 100 de ani de la nasterea sa, si a fost în­gropat cu cinste, venind si Sfântul Vasile cel Mare la îngroparea lui. Si a ramas între cei vii numai Nona, mama Sfântului Grigorie, prietenul lui Vasile; dar nu dupa multa vreme si aceasta s-a odihnit întru Domnul, asemenea fiind de o suta de ani.

Îngropând Sfântul Grigorie pe ai sai sfinti parinti, s-a usurat de grija pentru dânsii. Apoi, vrând sa scape si de tulbura­re, de vreme ce îl silea poporul ca, dupa tatal sau, el sa primeasca scaunul episcopiei, s-a dus în taina în Seleucia unde petrecea lânga biserica Sfintei celei dintâi Mucenite Tecla. De acolo, fiind chemat cu rugamintea prieteneasca a "marelui Vasile", a primit grija pentru casele de straini si de bolnite, întrucât Sfântul Vasile zidind case spre odihna celor ce nu aveau unde sa-si plece capul, aduna pe saraci si bolnavi, vaduvele, sarmanii si strainii acolo, si de hrana cea rânduita lor îngrijindu-se, a încredintat iubitului sau prieten grija pentru dânsii. Si era Sfântul Grigorie hranitorul saracilor, sprijinitorul bolnavilor si odihnitorul strainilor.

Într-acea vreme fiind tulburata Biserica lui Dumnezeu de erezia arienilor, înca de multi ani, ca o fiara cu noua capete, vatama pe multi. Iar acum se mai ivise si erezia lui Macedonie, hulitorul împotriva Sfântului Duh. Arienii marturiseau pe Tatal ca este Dumnezeu necreat, mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de o fiinta cu Tatal, iar macedonienii marturiseau pe Fiul în­tocmai cu Tatal si huleau pe Sfântul Duh, unii dintr-însii numindu-L a fi faptura, nu Dumnezeu, si nu-L preamareau pe El. Deci pe acestia îi numea Sfântul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfântul Duh nu-L cinsteau. Si se înmultea acea erezie mai mult în Constantinopol."