Cel putin asa crede sotul meu
...
Spuneam si in alta parte ca dupa 7 ani s-a ivit ocazia sa gasim un apartament frumos si conve nabil la pret, ba mai mult s-a inteles el cu proprietarii sane mai lase cu o parte din bani pana eusea savanda garsoniera... insa cand sa semneze au inceput sa se codeasca, ba ca le-a gresit numele kn contract, ba acum ca ar avea un litigiu si sechestru pe casa si nu pot sa vanda... Alt apartament la fel de bun si sa ii ajunga banii nu gaseste, nu vrea sa dea toata agoniseala de-o viata pe vreo maghernita, la capatul pamantului ( orasului) si considera ca a facut tot ce era omeneste posibil dar Dumnezeu nu a vrut sa ne ajute pt ca probabil nu vrea sa avem familiea si copii si vrea sa traim in continuare in pacat. Eu i-am zis ca nu se poate sa vrea asta, insa nu cred ca sunt eu in masura sa ii spun altcuiva cu ce a gresit fata de Dumnezeu si de ce e suparatpeel si nu-l ajuta, asta dc nu-si da seama singur, doar duhovnicul i-ar putea spune, eventual.
Insa cred ca aici am avut si eu o vina, si duhovnicul meu.
Inainte sa se hotarasca sa cumpere, a zis ca vrea sa o las mai moale cu biserica si ca nu e de acord sa duc copilul la biserica, cand vom avea. Eu m-am supara si am zis duhovnicului iar el a zis " atunci o sa-i dea Dumnezeu copii..."( cand iai va revizui atitudinea, probabil). Iar eu m-am cam speriat, sincer. Desi nu cred c-a zis-o cu intentie, si desi nu sunt superstitioasa ( sa cred in blesteme, etc) totusi ma tem ca cererea lui s-ar fi putut inregistra undeva in transcendent ( tot ce veti lega pe pamant...). Apoi i-am zis de apartament si a zis sa-i zic sa-l cumpere, sa vedem ce face, ca el nu crede c-o sa-l cumpere, ca doar gura e de el si cauta mereu sa dea vina numai pe mine
Ulterior am avut acasa discutii intense, am fost la un pas sa ne despartim, pt ca eu nu acceptam sub nici o forma conditiile lui. Insa pana la urma a cedat el si a zis ca accepta conditiile mele si s-a hotarat sa cumpere apartamentul. Insa in suflet am avut mereu o teama ca nu se va indeplini pana la urma dorinta lui. Ceea ce s-a si intamplat
. Acum nu stiu din vina cui si daca se mai poate face ceva...
In cartea parintelui Boca scrie diverse motive pt care poti sa nu ai parte de casa si de achizitii, chiar daca nu ai furat sau inselat, chiar si daca ai desfranat sau ai muncit duminica de exemplu... daca ar fi dupa astea, atunci nu si-ar mai lua toti infractorii case si nu ai-ar mai intemeia familii, sau regulile se aplica doar in cazul oamenilor cinstiti si cu frica de Dumnezeu?
Daca stau sa ma gandesc, am si eu o parte din vina, nu neaparat ca m-am plana la popa ai l-am facut sa blesteme, ci pt ca nu am facut nimic practic sa-mi ajut sotul., in timp ce el a muncit si a rabdat atatia ani sa stranga atat amar de bani, a umblat cu masina jegoasa si stricata, doar ca nu a umblat si descult, nu a mers la dentist decat cand nu a mai putut de durere, etc..in timp ce eu nu m-am abtinut de la cele necesare, macar, nici nu am fost in atare sa castig mai multi bani, nu m-am dus niciodata la sefi sa cer macar sa-mi plateasca orele suplimentare... am muncit atatia ani si atatea ore, dar degeaba...
Acum banuiesc ca daca m-as duce eu sau altcineva din familie la un alt preot, sa povesteasca ce s.a intamlat si sa intrebe ce ar putea fi facut, presupun ca ni s-ar spune ( si asa ar fi corect si logic) ca doar cel care a " legat" ar putea sa mai dezlege, deci tot la dansul sa mergem si sa-i cerem asta...daca vrea si daca poate, desigur, pt ca cum am zis, e posibil sa nu-si dea seama sau sa recunoasca ce a facut, poate fara sa vrea... . Cred ca si popii astia, chiar daca nu sunt clarvazatori, ar trebui sa aiba grija ce spun oamenilor, pt ca chiar daca nu e adevarat, si isi dau doar cu presupusul, oamenii sunt totusi marcati si influentati de ce li se spune. De exemplu,'mie daca mi-a zis ca doar gura e de el ( de barbatu-meu), iar apoi dupa ce ne-am certat si ne-am impacat si mi-a promis ca face cum vreau eu, eu tot am ramas in suflet cu o temere ca ar putea sa ma duca cu vorba si ca nu pot pune maxim pret pe promisiunile lui...( acum nu neaparat lt ca asa a zis popa, ci pt ca il stiu ca se suceste si se razgandeste de la o zi la alta, nu e tocmai consecvent...)
Si inca ceva: eu ce ar trebui sa fac acum, in conditiile in care nu n mai putem lua casa, nu ne mai putem nici casatori si avea copii? Daca eram deja casatoriti, as fi fost obligata sa raman cu el, la bine si la rau. Acum daca m-as desparti de el ar insemna ca am stat cu el atata timp doar din interes, nu, doar pt casa si familie, copii, asteptand de la el sa-mi ofere gratis toate astea, nu? Ce fac alte familii care sunt casatorite, insa sunt prea saraci si nu au un loc unde sa poata sa faca si sa-si creasca si copiii? Stau asa toata viata si se abtin de la procreere?