[maria32]

"Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt"; sunt neputincios cu sufletul, cu gândul, cu socoteala şi cu voinţa, căci a lipsit tăria mea, am pierdut vremea şi mi-am risipit în deşertăciuni toate zilele vieţii mele şi iată a sosit sfârşitul. Ci deschide, deschide mie, Doamne, celui ce bat cu nevrednicie şi nu-mi închide uşa milostivirii Tale. Că de o vei închide Tu, cine mi-o deschide? De nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta ? Nimeni altul afară de Tine, Cel îndurat şi milostiv din fire. "Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt." Căci m-a slăbit vrăjmaşul şi m-a făcut neputincios şi zdrobit. Iar cel neputincios şi zdrobit nu poate să se scoale singur, nici să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-şi ajute luişi. Deci "miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt".
"Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele." S-a tulburat şi s-a zdrobit şi sufletul meu. Iar cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale şi să caute doctorul; nu poate să alerge, ca să scape de vrăjmaşul. Tu dar, Stăpâne, caută-mă, Cel ce ai venit să cauţi oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari, că nu m-a lăsat mort, ci cu totul mort. Iar cel neputincios zace jos, aruncat ca un stârv ticălos şi nu face altceva, ci numai cheamă doctorul, strigă pe vindecătorul şi aşteaptă, căutând împrejur cu ochii, de va veni să-l cerceteze Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima, îndreptează pe cei căzuţi şi mântuieşte pe cei deznădăjduiţi.
"Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Tulburare trupească şi sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că şi în patimi sufleteşti am căzut, făcându-mă şi cu trupul, şi cu sufletul batjocură diavolilor. "Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", care alcătuiesc omul cel lăuntric, credinţa, nădejdea, înţelepciunea, dreptatea, înfrânarea, dreapta cinstire, blândeţe, smerita cugetare şi milostivirea. "Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Văd că a sosit ceasul sfârşitului meu, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd calea cea lungă şi grea ce duce către cele de dincolo, şi pe mine nepregătit pentru a merge, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că-mi cere să-i plătesc şi nu am de unde, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe cei ce scriu că-mi arată zapisul şi pe chinuitori că scrâşnesc asupra mea, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd mulţi pârâşi, iar părtinitori nici unul, şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Cu totul m-am umplut de tulburare şi de întunecare şi mă înfricoşez, mă cutremur şi mă înfior şi mi se rup cele dinlăuntrul meu şi nu ştiu ce să fac. Cu ce faţă voi vedea pe Judecătorul meu? Nu mă dumiresc, mă necăjesc, mă întunec, mă tulbur şi de aceea sufletul meu s-a tulburat foarte.
"Miluieşte-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul s-a tulburat foarte." Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmaşii mei nu contenesc a mă lupta, războiul trupului meu mă aprinde totdeauna, iar gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără. Şi tu, Doamne, până când? De ce nu te milostiveşti ? De ce nu izbândeşti ? De ce nu te grăbeşti? De ce nu mă cauţi? De ce mă treci cu vederea, căci trecerea Ta cu vederea mi se face mie pricină de cădere, Preabunule Stăpâne.
Pentru aceasta "întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu şi mă mântuieşte pentru mila Ta". Miluieşte-mă, ca un îndurat, îndură-Te, ca un milostiv şi mă mântuieşte ca un iubitor de oameni, dar pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele, că sunt rele; nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios; nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate şi necurate. Ci pentru mila Ta cea nemărginită mântuieşte-mă, Doamne, mult milostive. Iar de voieşti să te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea; eu mărturisesc asupra mea, că sunt vrednic de moarte. Deci, mântuieşte-mă pentru mila Ta, căci numai la iubirea Ta de oameni scap, Stăpâne, şi nu am nimic vrednic să-ţi aduc. Milostenie cer, să nu-mi ceri preţul ei. Adu-Ţi aminte de cuvintele Tale, căci Tu, Doamne, ai zis "că gândul omului se pleacă spre cele rele din tinereţile lui" şi "omul deşertăciunii s-a asemănat"; şi că "zilele lui ca umbra trec"; şi că "nimeni nu este curat de întinăciune"; şi cum că "întru fărădelege m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea". Iar de vei ţine seama de păcatele noastre, Doamne, cine va putea suferi? Pentru aceasta, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele. Că de vei milui pe cel drept, nu este nici un lucru minunat, ci pe mine mântuieşte-mă, pentru mila Ta; spre mine fă minunată mila Ta, Doamne; mie arată-mi milostivirea Ta, Stăpâne; spre mine, păcătosul, măreşte iubirea Ta de oameni şi arată spre mine Doamne, milele Tale cele din început, Cel ce mântuieşti pe cei drepţi şi miluieşti pe cei păcătoşi. Să nu biruiască răutatea mea bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău. Că de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea neavând ce să grăiască, nici ce să răspundă. De aceea să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să mă pedepseşti cu îngrozirea Ta, ci întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi şterge toate fărădelegile mele şi mă mântuieşte, Doamne, pentru mila ta. Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, în toate zilele vieţii mele pe mine, cel ce rău m-am abătut de la Tine şi către păcat am alergat. Deci, numai aceasta cer: mântuieşte-mă pentru mila Ta. Mântuieşte-mă mai înainte de a ajunge la judecata cea de acolo sau mai vârtos adevărul să zic, la muncile cele de acolo, unde nu este mărturisire, nici pocăinţă. Că "în iad cine se va mărturisi Ţie?". Pentru aceasta, mântuieşte-mă pentru nemăsurată mila Ta "că nu este în moarte cel ce te pomeneşte pe Tine", nici în iad cel ce se mărturiseşte. Că acolo nu este pocăinţă, nici iertare pentru cei ce aici nu s-au mărturist, nici nu s-au pocăit. De aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care mă mărturisesc Ţie şi mă pocăiesc. Şi nu pentru lucrurile mele, ci pentru mila Ta cea nemăsurată, căci Tu Doamne ai zis: "Căutaţi şi veţi afla", "Bateţi şi vi se va deschide" şi "Oricâte veţi cere, crezând, veţi lua". Pentru aceasta, Stăpâne, Iubitorule de oameni, mântuieşte-mă pentru mila Ta, ca şi întru mine să se slăvească numele Tău cel sfânt şi preaslăvit, Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine te-ai făcut ca mine. Ca şi eu numărându-mă împreună cu toţi sfinţii, să Te slăvesc pe Tine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu cel preabun şi de oameni iubitor, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Anastasie Sinaitul