Capitolul II

,,Lumea

Lumea este opera mainilor lui Dumnezeu. Combatand conceptiile elenice ale scolilor ioniana si atomista, care puneau la inceputul lumii elemente irationale, Sfintii Parinti urmand invataturii biblice, afirma ca lumea e creata de Dumnezeu. Impotriva lui Platon si a neoplatonicilor, ei stabilesc ca din nimic. In pagini fascinante, Origen si Sfantul Vasile cel Mare arata imposibilitatea unei materii preexistente creatiei si coeterne cu Dumnezeu. Lumea a fost creata in timp si este continuu sub ochiul bigilent si proniator al Intelepciunii divine. Sfintii Parinti, in deosebi Origen, Sfantul Vasile cel Mare, Tertulian si Fericiul Augustin descriu cu lux de amanunte compozita elementelor materiei. In afara de universul vizibil, Dumnezeu a creat si lumea spirituala a ingerilor. Origen si Dionisie Pseudo-Areopagitul ne descriu cu lux de detalii crearea si armonia acestei lumi.

Lumea e, in gandirea patrisitica, expresia bunatatii divine. Ea este o opera iesita dintr-un act de iubire. Conceptie inalta pana la care se ridicasera in oarecare masura Hesiod si Platon, dar al caror Eros nu e decat un accident sau atribut pasager, nu o realitate ontologica, nu substanta divina insasi, cum e in cazul Dumnezeului crestin.Fiind opera a bunatatii si a iubirii, lumea este frumoasa. Lumea, zice Origen, a fost facuta de Dumnezeu limitata, pentru a putea fi frumoasa. S-a zis ca Origen gandeste aici ca un grec, care nu putea concepe lumea ca infinita, intrucat infinitul era pentru grec ceva barbar, lipsit de armonie si masura. Adevarul e ca frumusetea lumii, in gandirea patristica, nu e datorita limitarii ei in spatiu decat partial, pentru ca mintea omului sa se poata ridica pana la aceasta frumusete; in fond frumusetea cosmica e ca o exteriorizare a frumosului care e Dumnezeu insusi. Materia insasi nu e rea in sine. Ea contribuie, prin cantitatea data fiecarei creaturi, la armonia universala. "Noi credem, zice Origen, ca Dumnezeu, Tatal a toate, a poruncit acestea pentru mantuirea tuturor creaturilor Sale prin ratiunea inefabila a Logosului Sau si a Intelepciunii Sale..; diferitele lor miscari, numite mai sus, au fost randuite sa fie potrivite si folositoare armoniei lumii...". Frumusetea si rostul inalt al lumii vazute sunt o nota caracteristica a gandirii patristice, in opozitie nu numai cu conceptia gnosticilor care afirmau ca lumea e imperfecta, dar si cu o seama de sisteme si religii vechi care, la fel ca budismul, religiile orientale si de misterii sau diferite hemetisme, pretindeau ca lumea e un rau si ca trebuie parasita cat mai repede. Platon insusi, care exalta atat armonia cosmica, armonia "ideilor", condamna lumea vizibila care e un mormant al lumii invizibile. Sfintii Parinti ca Vasile cel Mare, Grigoriei de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Ioan Gura de Aur, Cyril al Alexandriei, Gericiul Ieronim, Fericitul Augustic, Ioan Damaschin se intrec in a canta frumusetile naturii in mijlocul careia ei traiesc. Pentru ei lumea e un loc de incercare intru desavarsire.

Omul in gandirea patristica

Omul este faptura lui Dumnezeu. Dupa ingeri, el este cea mai desavarsita creatura a intregului univers. Luptand contra diferitelor antropologii care asezau originea omului cand in pamant, cand in apa, cand in alte elemente ale materiei, gandirea patristica stabileste obarsia divina a omului, care nu deriva nici din animale, cum pretindea un filosof grec, nici din lemn cum afirma poetul Hesiod, ci a iesit din mainile Creatorului. E in aceasta afirmatie nu numai o consecinta a cosmologiei patristice, dar si constatarea ca omul e singura oglinda reala a lui Dumnezeu pe pamant. Originea divina a omului explica, singura aspiratiile lui catre divin.Pusa timid de Tertulian, examinata cu pasiune de Origen, antropologia crestina se inalta la rangul de sistem desavarsit si unitar prin mintea de aur a acelor genii si fericiti sfinti care au fost Grigorie de Nussa si Fericitul Augustin.

Alcatuit din trup si suflet, omul luat in sine nu este nici desavarsit nici nedasavarsit; el este bun si poate deveni mai bun. Partea principala a fiintei lui este sufletul, care e mai de pret decat trupul, caruia el ii da viata si-I face posibila adunarea stiintei si practicarea virtutii. Cuvantul de ordine al gandirii patristice este primatul sufletului si inrudirea lui, in deosebi a partii conducatoare din suflet, a lui "Nous", a mintii, cu Dumnezeu. Sufletul, zice Sfantul Grigorie de Nyssa, este o entitate rationala, creata, vie, care da putere de viata si de perceptie corpului organic si sensibil, atat timp cat aceasta viaza. Sufletul are trei facultati: vegetativa, senzitiva si rationala; acestea trei formeaza una in sufletul rational. Prin aceasta definitie, Sfantul Grigorie inlatura definitiv impartirea platonica si stoica a sufletului in cele trei elemente cunoscute.

Printr-o demonstratie savanta si extrem de interesanta, care este si astazi valabila, Grigorie de Nyssa si Nemesius de Emesa arata legatura organica, indisolubila dintre trup si suflet. Sufletul si trupul sunt create in acelasi timp. Omul nu ia nimic din afara, cu exceptia hranei, ci se dezvolta din interior in afara, din puterea interna. Aceasta putere este sufletul. Sufletul e prezent din momentul zamislirii, nu se poate insa manifesta in forma perfecta, fiindca-I lipsesc organele necesare. El se dezvolta progresiv. La inceput activeaza numai puterea de hrana. La nastere, corpul ajungand la lumina, incepe sa lucreze sensibilitatea. Cand s-a maturizat ca un fruct, atunci ratiunea lumineaza in om. De aceea sufletul si trupul merg impreuna. Sufletul nu salasluieste intr-o anumita parte a trupului, ci in tot trupul. El ramane continuu unit cu corpul, chiar dupa moarte, intrucat nefiind spatial el poate persista cu partile componente ale corpului chiar dupa dezagregarea acestuia. La invierea din urma, nu vor trebui ca sufletele sa mearga la judecata cu corpurile cu care au murit.

Indrazneata si sitematica, aceasta antropologie are, printre altele, meritul de a fi impus filosofiei unitatea omului si a naturii sale alcatuita, din trup si suflet, unitate care a invins dualismul platonic.Drama umanitatii, incepand cu pacatul din paradis si sfarsind cu preziua mantuirii prin Iisus Hristos, este infatisata in toata durerea, dar si in toata frumusetea ei. Gandirea patristica releva si analizeaza fara incetare pacatul, care, lucru vrednic de retinut, e definit nu ca o actiune pozitiva, ci ca o lipsa a ceva care trebuia sa fie, lipsa hotararii pentru Dumnezeu.Cu toate necazurile si suferintele lui, cu toata tragedia care-l consuma din pricina pacatului care-l roade, omul este si ramine pentru gandirea patristica cea mai mare podoaba a lumii, o perla, careia nimic din ce exista in univers nu I se poate compara. Iata cum glasuieste in aceasta privinta una dintre mintile de aur ale Sfintilor Parinti:

Cine ar putea sa admire cum se cuvine nobletea acestei fiinte care uneste in ea pe cele muritoare cu cele nemuritoare, care impreuna pe cele rationale cu cele irationale, care poarta in propria ei fire chipul intregii creatii, lucru pentru care a fost numita lumea cea mica (microcosmos), fiinta care a fost invrednicita de Dumnezeu cu atata atentie, pentru care sunt toate cele prezente si cele viitoare, pentru care Dumnezeu insusi S-a facut om, care tinde spre nemurire si fuge de ce este muritor, care, alcatuita dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este regina in ceruri, care traieste impreuna cu Hristos, care este copilul lui Dumnezeu si care e asezat mai presus de orice stapanire si autoritate?

Cine ar putea sa povesteasca privilegiile acestei fiinte? Ea colinda marile, frecventeaza cerul cu ochiul mintii, cugeta la miscarile, distantele si volumul astrelor, recolteaza pentru sine pamantul si marea, dispretuieste fiarele si monstrii apelor, toata stiinta, arta si cercetarea ii reusesc, intretine cu cine vrea legaturi peste granite cu ajutorul scrisului, nu se lasa impiedicat de corp si profeteste cele viitoare. Omul e domn peste toate, stapaneste peste toate, se bucura de toate, vorbeste cu ingerii si cu Dumnezeu, porunceste creaturii, ordona demonilor, cerceteaza natura lucrurilor, se osteneste pentru Dumnezeu, este salas si templu al lui Dumnezeu. Toate aceste el le obtine prin vitute si evlavie". Orice comentar la acest text este superfluu."(va urma)