Cred că și încărcătura spirituală din mănăstiri și locuri sfinte ia povara oboselii de pe umeri, sau o face mai suportabilă, iar în cotidian în lipsa acelei atmosfere și un călugăr sau un om spiritual ar resimți ispita de a dormi mult mai mult, de a nu se ruga frecvent, curgerea timpului în viteza urbanității e mai obositoare.
Nu degeaba se zice că monahul e ca un pește pe uscat, în afara mănăstirii.
Și locul aduce râvna, mai ales dacă e un loc unde înaintașii spirituali au petrecut timp cât niște vieți de sfântă nevoință prin care au înduhovnicit spațiul de rugăciune, chiar și pe cel fizic.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
|