Iata ca daca Domnul a folosit iubirea de noi insine ca si comparatie cum sa iubim aproapele, de buna seama ca iubirea de sine este foarte importanta.
Si atunci e absolut necesar sa ma gandesc cand iubirea de sine este pacat.
Cand ajung sa ma iubesc gresit? Cum deosebesc in faptele mele daca iubirea de sine este gresita si neplacuta lui Dumnezeu, ca sa indrept faptele si sa ajunga sa fie placuta lui Dumnezeu si astfel sa iubesc aproapele corect. Asa cum ii place lui Dumnezeu. Ca sa respect cum se cuvine porunca Lui.
Aceasta este intrebarea la care trebuie sa raspundem cu totii.
Fara sa vreau mintea mea pleaca la sfinti si la exemplul lor. Dar ce zic eu , pleaca la Iisus Hristos pe care trebuie sa il urmez.
Deci incep sa inteleg: curata patimile, alunga pacatele, plange neputinta, indreapta calea, caieste-te, pocaieste-te si plangi Domnului cerandu-i mila. Si pune nadejde la Dumnezeu. Tine mintea in iad si nu deznadajdui! -
imi spune un gand, ca numai asa vei invata sa te iubesti corect, respectand si iubind ceea ce Dumnezeu a facut: pe tine si pe aproapele tau.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|