[vsovi]

Sunt pentru căsătoria creştină dintre un bărbat şi o femeie doar dacă iubirea lor caută mîntuirea. Dacă iubindu-se vor să se mîntuie unul pe altul şi amîndoi împreună în sensul că luptă cu tentaţia sexualităţii exagerate şi a perversiunii din cuplu, atunci să se căsătorească. Altfel nici căsătoria dintre un singur bărbat şi o singură femeie nu e cu nimic mai bună ca orice relaţie care duce la pierzare. Toate relaţiile iubirii sexuale duc la pierzare pînă la urmă. În lipsa dorinţei de mîntuire calea cea rea duce spre iad.

Degeaba eşti căsătorit cu o singură femeie dacă mintea şi pofta inimii ţi-e plină de junioare sau de juniori şi de tot felul de perversiuni pe care le pui în practică pe nevastă. DEGEABA!

Pe de altă parte cine-i poate opri ca să nu facă ei toate perversiunile şi să stea împreună mai mulţi cu mai multe considerăndu-se căsătoriţi? Îi poate opri cineva? Îi poate condamna cineva? Biserica îi cheamă la mîntuire, la fericire, la curăţie, la viaţă feciorelnică, dar dacă nu vor nu-i poate osîndi. E treaba lor şi libertatea lor. Dacă vor să se strice şi să se surpe n-au decît. Însă ca să pui ca prin lege să aibă ei toţi ''căsătoriţii'' drepturi preferenţiale şi să fie ocrotiţi tot aşa cum se ocroteşte pe drept orice cuplu curat de tineri căsătoriţi, bărbat şi femeie, care caută iubirea creştină şi mîntuirea lor, asta cum poate să fie de acceptat?

Adică pe banii tuturor creştinilor să ocrotim şi să acordăm ajutoare... cui? PĂCATELOR? Şi vor ăştia să mai şi înfieze şi să crească copii? Aşa ceva este de nepermis. Legea niciodată nu poate să apere şi să ocrotească păcatul ci doar pe păcătosul care vrea să se îndrepte. Cine nu vrea nu poate fi apărat şi ocrotit de legi şi nici nu i se pot acorda ajutoare de la stat.

Dar dacă e să fim cinstiţi, o căsătorie omenească firească este căsătoria dintre mai mulţi bărbaţi şi mai multe femei cu acordul şi consimţămîntul tuturor. Altfel se cheamă înşelare.

O căsătorie numai între bărbaţi este căsătoria fără niciun raport sexual între ei.

O căsătorie dintre un singur bărbat şi o singură femeie este o căsătorie creştină care dacă e lipsită de perversiuni duce la mîntuire, la unitatea dintre bărbat şi femeie căci vor fi un singur trup în Hristos.

Cel căsătorit cu sine însuşi, de asemenea este dator să nu aibă relaţii sexuale sau de malhaie cu el însuşi.

Dar iubirea însăşi, oare nu este ea miezul oricărei relaţii? Deci dacă iubeşti cu adevărat pe cineva atunci musai eşti deja căsătorit cu el şi îi vrei mîntuirea aşa cum o vrei şi pe a ta dacă nu cumva mai înainte pe a lui decît pe a ta.

Deci pînă la urmă doresc ca prin lege să se scrie aşa:

Căsătoria este legătura de iubire curată dintre un singur bărbat şi o singură femeie care duce la unitate în Hristos avînd scopul mîntuirii lor şi a copiilor lor.

Prin această formulare nu se condamnă orice altfel de legături numite de ei înşişi căsătorie însă celelalte nu se vor ocroti şi sprijini nicidecum prin lege.

Păcatele săvîrşite în oricare căsătorie nu se pot ascunde sub umbrela căsătoriei ci ele sunt la fel de periculoase că se află în familie sau în exteriorul ei. Perversiunile sunt înşelare cu păcatul chiar dacă nu înşeli partenera sau partenerul cu altcineva!

Deci sunt pentru căsătorie tot aşa cum sunt pentru călugărirea vieţii. Adică cel feciorelnic trebui să caute călugărirea vieţii sale dar şi cuplul ce a format un singur trup în Hristos, din iubire reciprocă şi dorind mîntuirea, trebuie de asemenea să caute călugărirea vieţii. Nu e nicio deosebire între un călugăr şi un bărbat-femeie ce au format un singur trup în Hristos.

Pe cine iubeşti cu adevărat... cu acela vrei să fii în veşnicie, mîntuit şi în Rai dacă se poate fără nicio perversiune şi fără nicio altă formă de batjocurire şi hulă sau de blestem, adică fără niciun păcat sau vre-un obicei păcătos ce duce la suferinţă.

Dacă vreţi să fiţi cu mai mulţi sau mai multe, atunci nu mai păcătuiţi sexual cu niciunul şi cu niciuna şi nici cu voi înşivă. Sau cum aţi vrea să vă iubească cineva dacă aveţi relaţii sexuale şi perversiuni şi batjocuriri cu alţii sau cu altele sau cu sine însuşi? Cum? Cine poate iubi un om în care locuieşte păcatul? Nimeni afară de păcat! Dumnezeu iubeşte păcătosul pentru ca să-l cheme afară din suferinţa pe care i-o dă necredinţa, păcătuirea şi ca să-l cheme să revină în Dumnezeu, acolo unde păcatul este mereu învins şi alungat afară din iubire, din trup, din casă, din viaţă, din fericire, din Rai, de peste tot.

Deci iubiţi-vă! Iubiţi-vă şi mîntuiţi-vă!.. şi nu faceţi din căsătorie o piedică, o piatră de poticnire, un pretext pentru ca să nu mai doriţi mîntuirea... aia care vine din ADEVĂRATA IUBIRE... care nu are cum să fie altfel decît Credincioasă, Fidelă şi Miloasă!

Hai să Credem!