[suslik]

În prealabil postat de Iorest

Soţia credincioasă
[…]
„- Părinte, o femeie a fost părăsită de bărbatul ei, care, după ce i-a luat şi copilul, trăieşte acum cu altele două. A venit aici şi m-a întrebat ce să facă.
- Să-i spui să facă pe cât poate, răbdare, rugăciune şi să se poarte cu bunătate. Să aştepte şi să nu strice ea căsătoria. Unul îşi dispreţuia femeia, o maltrata, iar ea le-a suferit pe toate cu răbdare până ce a murit destul de tânără. Atunci când au dezgropat-o, a ieşit din mormânt o bună mireasmă. Toţi care se aflau acolo s-au mirat de aceasta. Vedeţi, aceea le-a suferit pe toate cu răbdare în această viaţă, de aceea a fost răsplătită în cealaltă viaţă.

Vreau să vă povestesc şi un alt caz. Un tânăr oarecare a simpatizat o tânără, care trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, încerca şi el să trăiască duhovniceşte, să meargă la biserică, etc. În cele din urmă s-au căsătorit. însă, după câţiva ani, bărbatul acesta şi-a început din nou viaţa sa lumească de mai înainte. Deşi avea copii mari - un băiat la facultate şi două fete, una la liceu şi cealaltă la gimnaziu -el continua să trăiască o viaţă destrăbălată.
Avea o întreprindere mare şi câştiga mulţi bani, dar cei mai mulţi îi cheltuia cu viaţa sa desfrânată. Sărmana lui soţie ţinea casa prin economiile ce le făcea şi copiii cu sfaturile ei. Nu-l clevetea pe tatăl copiilor, pentru ca ei să nu se îngreţoşeze de el şi astfel să se rănească sufleteşte, dar şi pentru a nu fi atraşi şi ei de o astfel de viaţă, noaptea târziu, atunci când acesta se întorcea acasă, soţia lui uşor îl putea justifica în faţa copiilor, spunându-le că are treburi, dar la amiază când mergea acasă cu câte o prietenă, ce putea să le mai spună?
Dar ce făcea acest om fără frică de Dumnezeu? Cu toate că nu merită să fie numit om, pentru că nu avea deloc omenie. îi telefona femeii sale să-i pregătească mâncarea ce o prefera şi venea la amiază, la masă cu una din prietenele lui. Sărmana mamă, îi primea cu bunătate, pentru a nu intra la gânduri copiii ei. Dădea impresia că aceea este o prietenă a ei şi că tatăl copiilor a trecut pe la ea pe acasă şi a adus-o la ei cu maşina.
Îi trimitea pe copii în camerele lor să înveţe, pentru că se temea ca nu cumva să vadă vreo scenă ruşinoasă, deoarece, din păcate, bărbatul ei nu se ferea, şi făcea lucruri necuviincioase şi în casă. Iar aceasta se întâmpla în fiecare zi la amiază. Şi acesta atât de des îşi schimba prietenele, încât copiii au ajuns s-o întrebe pe mama lor: "Mamă, dar câte prietene ai?"
"Ne cunoaştem de mai demult", le spunea aceea. Pe lângă toate acestea, acela o trata pe sărmana femeie mai rău decât pe o servitoare, deoarece se purta cu ea cu multă barbarie. Gândiţi-vă, această mamă să slujească în fiecare zi la două dobitoace, care îi necinsteau casa, iar ea să pună mereu gânduri bune în mintea copiilor ei. Şi nu ştia dacă povestea aceasta se va termina vreodată, ca să poată spune: "Voi face răbdare", şi astfel să aibă puţină mângâiere. Iar povestea aceasta a durat mulţi ani.

Şi fiindcă dăduse ticălosul, multe drepturi diavolului, era firesc să primească înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti.
Era ca un nebun, nu se putea controla, nimic nu-i convenea, într-o zi, alergând ca un nebun cu maşina şi fiind ameţit de beţia poftei trupeşti, a deviat de pe drum şi a căzut într-o prăpastie. Maşina s-a zdrobit cu totul, iar el s-a rănit grav. L-au dus la spital, iar după o perioadă de internare, a fost adus acasă schilodit. Dar nici o prietenă de a lui nu a venit la el, pentru că acum nu mai avea bani mulţi, iar faţa lui era mutilată. Atunci devotata lui soţie şi mama cea bună îl îngrijea cu multă bunătate, fără să-i amintească nimic din viaţa Iui cea desfrânată. Fapta aceasta a ei l-a mişcat mult şi l-a schimbat duhovniceşte. S-a căit cu sinceritate şi s-a spovedit. A trăit creştineşte câţiva ani, în pace sufletească, apoi s-a odihnit în Domnul. După moartea tatălui, fiul său a preluat munca aceluia, şi întreţinea familia. Şi împreună cu surorile lui au trăit în dragoste, pentru că primise învăţături bune de la buna lor mamă.
Această mamă a fost o eroină. A băut ea toate otrăvurile, numai ca să nu i se destrame familia şi să nu i se amărască copiii, a ştiut să ţină corect cârma familiei, l-a mântuit şi pe bărbatul ei, agonisindu-şi pentru toate acestea multă răsplată în ceruri. Dumnezeu o va aşeza pe această femeie în locul cel mai bun din rai. [/…]”

Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte duhovnicești IV - Viața de familie, Ed. Evanghelismos, 2003”, pag. 52-54.

Povesti, poate reale, nu contest, dar al caror mesaj este cel de extrema rabdare. O casatorie nu este o funda sau un nod, sa o desfaci cu usurinta inconstienta, nici ceva perfect si indestructibil precum Raiul. La ce foloseste chestia cu "mormint cu buna mireasma"? Divortul nu e apostazie, ci fie o prabusire, fie o eliberare, in functie de cum e primit si trait, iar casnicia nu este Raiul, ci mai degraba un fel de Purgatoriu. E valabil si pentru femei si pentru barbati, si demult, si acum, si intotdeauna.