De vei auzi ca boleste cineva din parinti, sa nu te lenevesti a-l cerceta si a-i sluji cu osirdie, iar toata slujba care ti se porunceste sa o savarsesti fara cartire. Saracia si neagoniseala sa le iubesti ca pe o comoara de mult pret. Sa-ti aduci aminte de viata mea, cand m-am nevoit cu tine. Ce am agonisit in coliba mea, inaintea ograzii manastirii?! Oare bucate, sau haine, sau vase, sau vreo comoara?! Nimic altceva n-am agonisit, fara numai pe Dumnezeu. Pentru ca ce este mai de trebuinta omului decat Dumnezeu si decat dragostea Lui cea Dumnezeiasca? El este comoara noastra, bogatia, hrana si bautura, El haina si acoperamantul, El sanatatea si puterea noastra, El veselia si bucuria, El nadejdea si asteptarea noastra. Pe Acesta sa te ostenesti sa-L castigi fiul meu, pentru ca de vei castiga pe Dumnezeu destul este tie si mai mult de El te vei veseli, decat de a fi castigat toata lumea. Sa te ingrijesti sa-ti pazesti curatia ta; precum acum esti curat cu trupul si cu duhul, asa sa fii pana la sfarsit. Pazeste-te, fiul meu, sa nu mahnesti Duhul lui Dumnezeu Cel ce vietuieste intru tine si sa nu-l gonesti pe El de la tine, prin iubirea si placerea trupului. Infraneaza-ti madularele tale, sa nu dai odihna si molesire trupului tau, smereste-l pe el ca pe un catar zbenguitor, supunandu-l cu foamea, cu setea, cu slujba si cu rugaciunea pana ce-ti vei pune sufletul tau inaintea lui Hristos, ca pe o mireasa curata. Inca pazeste-te cu staruinta si de mestesugirile diavolesti. Trezeste-te si privegheaza, pentru ca diavolul nu inceteaza, cautand sa inghita pe tot cel ce slujeste lui Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu sa te apere pe tine impotriva lui. Fiul meu, sa faci pomenire si pentru mine, ca sa aflu mila la Dreptul judecator, care nu numai pacatele ci si dreptatile le va judeca, la care acum ma duc sa stau de fata". Iar pruncul, priceput fiind, a zis: "Tata al meu, acum, te duci de la mine, lasandu-ma pe mine sarman? Ce ma voi face dar, fara de tine? Vai mie, primejduitul! Vai mie, sarmanul, ca ma lipsesc de tine, parintele meu cel bun!" Iar ea, mangaindu-l, i-a zis: "Ti-am spus sa nu zici sarman, ca ai pe Dumnezeu, Cel ce te pazeste si se ingrijeste de tine. El iti va fi tie tata si mama, invatator si poruncitor, acoperitor si indrumator spre mantuire".

Apoi, s-a sculat si a inceput a se ruga plangand si zicand: "Dumnezeule! Cel ce stii pacatele mele si pocainta mea, Tu stii durerea inimii mele, prin care n-am incetat a plange, pentru ca te-am maniat pe tine, Doamne. Tu stii ostenelile mele prin care mi-am smerit pacatosul trup, pentru ca am indraznit de am facut faradelege si am mahnit bunatatea Ta. Tu stii mahnirea sufletului meu, care de cand am cunoscut pacatul, n-a incetat in toata vremea a se intrista si cu amar a se tangui, ca a maniat milostivirea Ta. Acum asculta suspinul meu, ia aminte rugaciunea mea, vezi inima mea care se topeste ca ceara, cerceteaza rarunchii mei, vezi lacrimile mele si miluieste sufletul meu. Lasa faradelegile mele, iarta pacatele mele, nu pomeni lucrurile mele cele rele, despre mila ta pomeneste-ma, pentru bunatatea ta, Doamne. Primeste pocainta mea, primeste rugaciunea si tanguirea mea si primeste si sufletul meu".

Asa se ruga mult, dar nu se puteau auzi toate cele graite in rugaciune, se auzea numai plangerea ei si lovirea in piept. Plangea impreuna cu dansa si pruncul, tanguindu-se de saracia sa. Si dupa aceea iarasi il mangaia si iarasi se ruga. Iar la sfarsit cu bucurie a grait: "Multumesc Tie, prea milostive facatorul meu, ca m-ai auzit si m-ai miluit si ai izbavit sufletul meu din moarte si ochii mei din lacrimi". Si graind si alte cuvinte de multumire, in veselia sufletului a tacut, pentru ca si-a dat in acea vreme sufletul sau cel sfant in mainile Domnului sau. Nu s-a mai auzit decat plangerea pruncului. In acel ceas incepu a toca de utrenie, iar acei ce in taina au ascultat, au mers la egumen si i-au spus toate. El, ascultandu-i pe dansii a inceput a grai plangand: "Eu, fiii mei, in noaptea aceasta am adormit si am fost in vedenie. Si, iata, venind doi barbati purtatori de lumina, m-au dus la inaltimea cerului de unde a venit la mine un glas zicandu-mi: "Vino si vezi bunatatile cele ce le-am gatit miresei mele, Teodora". Si am vazut Raiul cel purtator de lumina a carui frumusete si podoaba nu este cu putinta a o spune. Apoi, ducandu-ma pe mine inlauntru, mi-a aratat o camara si intr-insa asternut un pat de aur si ingerul stand il pazea. Am intrebat pe cei ce ma duceau pe mine: "Cui este gatita camara aceasta si patul?" Si-mi zisera mie: "Asteapta putin si vei vedea slava lui Dumnezeu." Si dupa putin am vazut cetele ingerilor, ale mucenicilor si ale cuviosilor venind spre acea camara cu cantari frumoase a caror dulceata de glas nu este cu putinta a o spune. Iar in mijlocul lor am vazut o femeie foarte frumoasa, in slava mare, pe care, ducand-o la camara, au pus-o pe pat cantand cantari dulci. Iar eu m-am inchinat cu frica acelei cinstite femei. Deci, mi-a zis mie ingerul: "Oare stii cine este acesta?" Am raspuns eu: "Nu, Domnul meu". Iar el mi-a zis: "Acesta este calugarul tau, Teodor, pentru ca femeie era cu firea, iar barbat cu chipul. Aceasta, in insotire petrecand putin, a lasat lumea pentru Dumnezeu si s-a ostenit in manastirea voastra. Fiind clevetita pentru fecioara care a nascut pruncul, n-a spus ca nu este barbat; ci s-a tainuit, femeie fiind. Si ea a primit pruncul ca un firesc tata si l-a hranit. Si, izgonita din manastirea voastra, a patimit mult, mancand buruieni si band apa din mare, rabdand frigul si zaduful si golatatea si suferind multe suparari de la diavoli. Pentru toate acestea asa a cinstit-o pe ea milostivul Dumnezeu, pentru ca a iubit-o ca pe o mireasa a Sa si mostenitoare a imparatiei Sale cu toti sfintii a facut-o. Auzind, am inceput a plange, ca nu am stiut taina aceasta si crezand minciuna, am chinuit pe sfanta izgonind-o cu necinste pe ea din manastire. Si in aceasta plangere m-am desteptat din somn. Si acum dar, fiii mei, inima mea este plina de bucurie si de durere. Ma bucur ca m-am invrednicit sa vad aceasta vedenie prea slavita, pe care ochiul nu a vazut-o, si sa aud glasurile dulcilor cantari ale sfintilor, pe care urechea nu le-a auzit, dar ma doare si plang pentru ca n-am stiut pe roaba lui Dumnezeu si pe mireasa Lui cea iubita, care intre noi, pacatosii, a petrecut. Si, nestiind-o, am chinuit-o pe ea foarte multa vreme".

Dupa aceea, adunand egumenul pe frati, au mers la chilia fericitei si au batut in usa zicand: "Parinte Teodore, binecuvinteaza!" Si n-a dat raspuns, pentru ca se mutase la Domnul. Iar pruncul, plangand, adormise deasupra ei si abia au putut de l-au desteptat ca sa deschida usa. Si, intrand in chilie, au aflat-o pe ea zacand la pamant avandu-si mainile strinse la piept si ochii inchisi, iar fata stralucita cu podoaba, ca o fata de inger. Infasurand sfantul trup, egumenul a descoperit pieptul ei cel uscat de mult post si din aceasta toti s-au minunat cunoscand ca era femeie si au plans. Apoi, a poruncit egumenul sa nu spuna nimanui taina aceasta pana ce nu se vor chema aceia ce au pus clevetirea asupra cuvioasei pentru fecioara si pentru prunc.

A trimis egumenul niste frati la egumenul Enatului, zicand: "Ne rugam dragostei tale, parinte, sa vii la noi cu fratii tai ca un praznic mare este la noi astazi si dorim ca sa praznuiesti cu noi".

A venit egumenul Enatului, luand cu sine pe calugarii sai. Si ii dusera pe ei la sfantul trup al Fericitei Teodorei zicand: "Parinte, barbatul fiicei tale a murit". Si ii aratara lui trupul cuvioasei si i-au zis: "Au nu este acesta Teodor?" A zis egumenul Enatului: "Acesta este cu adevarat". Apoi intreba pe calugarii cei ce venise cu dansul, zicandu-le: "Oare-l stiti pe el?" Iar ei zisera: "Bine-l stim. Acesta este mincinosul calugar Teodor, cel ce a necinstit pe fecioara noastra, sa-i plateasca Dumnezeu dupa faptele lui". Atunci, egumenul Octodecatului a descoperit pieptul ei si le-a aratat lor pieptul ei cel femeiesc si le-a zis: "Oare barbatesc este trupul acesta? Cu adevarat, parintilor, ne-am inselat socotind ca este barbat, dar este cu firea femeie; schimbandu-si numele si chipul, traia ca un inger intre noi, pacatosii, nestiind noi taina aceasta. Si multe ispite a luat de la noi, iar acum sfarsitul ei ne-a aratat ce era si ce este. Ca este dreapta si cuvioasa si iubita lui Hristos, Dumnezeul nostru. Pentru ca am vazut-o pe ea in camara cea cereasca. In slava si in lumina mare, cu cetele ingeresti si cu toti sfintii veselindu-se".

Atunci toti cei ce stau de fata s-au spaimantat, si s-au minunat de o taina mare ca aceea si s-au rusinat foarte tare cei ce o clevetisera pe ea pentru pacatul de care nu era vinovata, si plangeau toti mult, zicand: "Amar noua ca am scarbit, multa vreme, pe roaba lui Dumnezeu". Si cazand cu lacrimi la sfintele ei moaste, ziceau: "Iarta-ne pe noi, roaba lui Dumnezeu, ca in nestiinta am gresit tie".

Dupa aceasta, s-a aratat ingerul lui Dumnezeu egumenului manastirii aceleia, zicandu-i: "Sa iei un cal si sa mergi la cetate si pe care om il vei vedea mai intai intampinandu-te pe tine pe acela sa-l iei si sa-l aduci aici".

A iesit egumenul degraba precum i se poruncise si vazand un om pe cale, inaintea lui venind, l-a intrebat pe el: "Unde mergi omule?" Iar el a zis: "Am auzit ca femeia mea a murit in manastire si merg ca sa o caut si sa o vad". Apoi egumenul a luat pe omul acela cu sine si, punandu-l pe cal, au mers la manastire. Si l-a dus pe el la sfantul trup al Cuvioasei pe care, vazandu-l barbatul, a inceput a se tangui cu amar si a se bate deasupra moastelor ei, incat a-l mangaia nu era cu putinta.