[Ekaterina]

"Cu Parintele Ilie Lacatusu am stat 4 ani la Periprava, in Delta. El s-a remarcat, in general, prin interiorizarea lui puternica si prin tacere; rar il auzeai vorbind ceva, si atunci cand o facea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne indemna sa ne rugam atunci cand eram in vreo primejdie. Despre acest om pot sa spun ca avea cu adevarat darul smereniei. Cauta tot timpul sa nu iasa in evidenta cu ceva, se purta ca cel mai neinsemnat om…

Vreau sa povestesc ce s-a intamplat in 30 ianuarie 1962, ziua Sfintilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie si Ioan. O dimineata cetoasa si rece – o ceata si o umiditate care patrundea in tot corpul. Eram imbracati in uniforma vargata specifica detinutilor, adica numai o haina, o camasa rupta pe care o purtam fie ca era o caldura de 40 de grade, fie ca era frig de -30 de grade.

Era mijlocul iernii, ger cumplit. Autoritatile erau foarte amenintatoare in acea dimineata cand am iesit in coloana catre locul de munca. Niciodata nu i-am vazut calare, dar atunci toti gardienii erau inarmati cu pistoale si pe cai.

Spre surprinderea noastra, cu mai putin de 200 de metri inainte de a ajunge unde taiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat intr-o alta directie. Acolo se forma un lac de aproximativ 4-5 hectare si in centrul acestui lac crestea un manunchi de stuf, un manunchi frumos, dens si numeros. Si, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecaruia dintre noi i s-a ordonat sa intre in lac si sa aduca doua manunchiuri de stuf. Imi amintesc ca am intrebat: Domnule, cum putem sa intram direct in apa?! Nu suntem capabili sa taiem stuful acolo! Noi de obicei mergeam pe gheata si taiam – acesta era modul in care muncisem pana atunci. Daca vreunul dintre voi sta la discutii si nu intrati toti in apa, va impuscam pe loc! Dar Parintele Ilie a avut un cuvant foarte ferm si ne-a imbarbatat pe toti: Mai, intram pentru ca astia is pusi pe gand rau; astia trag in noi. Sa intram in apa, ca Maica Domnului si Sfintii Trei Ierarhi ne vor scoate nevatamati. Si am intrat si asa am salvat situatia, caci pericolul era mare.

Intai am intrat pana la glezne, apoi pana la genunchi, apoi pana la talie si asa am ajuns la locul unde trebuia sa taiem. Frigul a patruns in corpuri. Toti ne-am gandit la cei patruzeci de mucenici din lacul Sevastiei. E bine, ne gandeam, vom fi victoriosi!

Fiecare din noi si-a facut balotul si s-a intors. Dar n-a fost de ajuns, ei voiau altul. Si au inceput sa apese pe tragaci, ca sa ne intimideze. Ne-am dus, am facut alt balot si apoi altul. Era aproximativ 12.30 cand am terminat al treilea balot. Lucrul important este ca atunci cand ne-am intors cu al treilea manunchi, soarele a iesit, a luminat si a incalzit la peste 25 de grade. A fost o minune care ne-a adus cea mai mare bucurie. Si atunci am spus ca Parintele Lacatusu este un om deosebit. Si va spun ca nu s-a intamplat sa fie nici un bolnav, nici un internat, n-a fost nimic. Si aceasta datorita rugaciunilor Parintelui Ilie, ca altfel cred ca eram cu totii morti…

Gardienii erau amarati, ne-au lasat acolo. Caldura devenea din ce in ce mai puternica. Ne-am stors hainele, ne-am spalat si ne-am uscat pe drumul de intoarcere in lagar.

Am plecat de acolo cu emotia ca Dumnezeu, pentru neputinta noastra de a mai indura, savarsise o minune.

Credeti ca acesti ticalosi au spus ceva? Cand au vazut ca dupa doua-trei zile nici unul dintre noi nu se imbolnaveste, au gandit cu siguranta, uluiti fiind, ca acesti banditi sunt intr-adevar ticalosi: chiar si Dumnezeu este cu ei!…”