Citat:
În prealabil postat de Jane Says
Da, romantic..
Partea asta. Dar aia 7 ani traiti in pacate groaznice i-am trecut sub tacere, de dragul romantismului :) (o spun numai ca sa nu rezulte de pe undeva ca vai ce lapte si miere pe-aici pe la noi:))
|
Nu, nu au fost ani de pacate groaznice, ci au fost ani de tinerete, daca chiar doresti sa te pocaiesti nu incepe prin a detesta intr-atat clipele romantice, chiar daca au stat sub semnul necununiei, incepe prin a le intelege si a le respecta partea frumoasa care, de altfel, a existat , a facut parte din noi insine.
Numai asa vei reusi sa-ti constientizezi pe mai departe lucrurile bune la care vrei sa tinzi in virtutea credintei, lucruri cantarite cu rationament, nu intre o ura dezolanta si aproape nejustificata si o piosenie incerta si , probabil, pe termen limitat. Am observat ca omul are nevoie, mai degraba, de o doza consistenta de ura, ura fata de ceva, de cineva, de sine, de atatea lucruri din jur, decat de iubire, pentru a se aventura in pocainta...si nu am sa inteleg niciodata de ce.
Nu mai exagerati, fiindca oricat am incerca noi sa ne autoimbrobodim si sa ne invinuim, intreaga viata ne formeaza personalitatea si ne caleste pentru spiritualitate, din experiente izvoraste mai cu precadere intelepciunea, decat din iluzia ca o cunoastem dintr-o cercetare teoretica.
Nu numesc pacate groaznice o viata de cuplu aflata sub mireasma unui romantism absolut tineresc, fie ea si intr-o relatie fara cununie. Numesc pacate groaznice o relatie nefireasca si nesanatoasa, sodomie, zoofilie, numesc pacate groaznice violenta intre oameni, mai ales cea fata de copii, numesc pacate groaznice ipocrizia si nepasarea sub care-si infatiseaza semenii superficialitatea...nicidecum un romantism plin de poezie in care trupul se implica in mod firesc si atat de imatur, tocmai datorita faptului ca debordeaza de energie si speranta tinereasca.
Uite-asa, natanga cum este o relatie, investim in ea atatea simtaminte, suntem capabili sa construim o casa, sa facem un copil si toate sunt trasaturi binecuvantate de Dumnezeu, le protejam si ne croim drum prin ele.
Ce ar insemna sa incepem prin a le ura pe toate, nu am mai construi nimic, ba mai mult decat atat, asazisa pocainta a noastra ar fi atat de goala si lipsita de sens, sensul atataor lucruri care ne intrupeaza existenta si principiile.
Prea se abuzeaza de cuvinte, prea se dispretuieste fiinta umana in asa masura incat ajungem inconstient sa-L denigram pe insasi Creatorul acestei fiinte, prea se schimonoseste naturaletea acestei fiinte facuta cu atata maiestrie.
Pe mine ma fascineaza omul sub toate formele lui, iar tineretea acestuia reprezinta debutul cel mai complex intr-o viata pe care, cu discernamant sau nu, ne-o asumam si-i suportam trasaturile pentru perspectiva.
Nu este nevoie sa terfelim o relatie romantica, s-o improscam cu noroi pentru faptul ca s-a dezvoltat si a crescut fara cununie. Este o tampenie si o imaturitate, este o prostie , pana la urma, pentru ca daca nu invatam sa vedem si sa respectam si partea frumoasa, omul frumos si capabil de atatea gesturi si tandrete, de atata daruire, atunci nu vom invata niciodata sa traim o pocainta " frumoasa ".