Maine sarbatorim Inaltarea Domnului, evenimentul cel din urmă din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Așadar, ultima imagine rămasă în ochii ucenicilor este aceea în care Mântuitorul binecuvântează, icoana aceasta fiind o expresie a iubirii Lui dumnezeiești față de lumea pentru care S-a întrupat,
S-a jertfit, a murit și a înviat.
Prin gestul binecuvântării, Mântuitorul confirmă propriile-I cuvinte: „Eu sunt păstorul cel bun” (Ioan, 10, 11), „voi sunteți prietenii Mei” Ioan 15, 14) și mai ales, „să vă iubiți unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 13, 34, subl. n.).
Păstorul cel Bun, Dumnezeiescul Prieten, Izvor de iubire și Model suprem al iubirii, nu se putea despărți altfel de cei ce L-au urmat, decât printr-un astfel de dar: binecuvântarea. De la Înălțarea Lui la cer și până la a doua venire lumea se poate bucura de binecuvântarea Lui.
Am spus „lumea”, pentru că prin ucenicii Săi Mântuitorul își revarsă darurile peste toți oamenii: „Nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (Ioan, 17, 20). El respectă libertatea fiecăruia, de a accepta sau nu binecuvântarea Lui: „Iată stau la ușă și bat”, a spus El (Apocalipsă, 3, 20). „Voi intra numai acolo unde Mi se deschide”.
În același timp, cei de care se desparte pe Muntele Eleonului, la Înălțarea Sa, primiseră în ziua chemării la apostolat o autoritate unică: „Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește”(Matei 10, 40). Cei primitori se află, așadar, sub binecuvântarea Lui, oferită îmbelșugat și neîntrerupt de la înălțarea Sa.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|