O schiță de convorbire între doi frați gemeni nenăscuți.
Se spune că doi copilași în burta mamei vorbeau unul cu celălalt.
- Tu crezi în viața de după naștere?
- Desigur! După naștere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
- Ce prostie! După naștere nu urmează nimic. Și, de altfel, cum ar putea să arate?
- Nu știu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare și vom mânca cu propria gură…
- Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă ia să îți spun eu ceva: putem exclude viața de după naștere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
- Ba da, ba da, cu siguranță va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obișnuit noi aici.
- Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu nașterea, viața se termină, pur și simplu. De altfel, viața nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.
- Eu nu știu exact cum va fi dacă ne vom naște, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
- Pe mama? Tu crezi în mama? Și după tine, unde ar putea ea să fie?
- Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea și prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de mamă, așa că e evident că nu există!
- Dar, uneori, când suntem în liniște, o auzim cum cântă, simțim cum mângaie lumea din jurul nostru. Știi, eu cred că viața adevărată ne așteaptă abia de acum încolo!