[stefan florin]

În prealabil postat de windorin

Adevarat, potrivit cuvantului parintelui tau, in acest caz sportul urmareste un scop bun.
Dar, in acest caz, sportul nu este un scop in sine, ca puternica pasiune sufleteasca.
Este numai o metoda, printre altele (mult mai duhovnicesti), de a consuma energia trupului, spre a nu impinge sufletul in patimi.

Pe zi ce trece ma intristez tot mai mult de cat de valoros a ajuns sa fie sportul in inima oamenilor.
Pentru un meci/stadion/poker/performanta, omul renunta la familie si la dragoste, renunta la o slujba, renunta la somn.
Fara a fi scandalos, ci folosindu'ma putin de imaginatie, spun: Sportul devine tot mai mult un modern templu pagan.

Nu e rau sa iti placa miscarea/sportul, ci e rau sa devina telul vietii si pasiunea principala a inimii. Multe rele ies de aici.

Prietene ai MARE dreptate...din pacate. Doamne ajuta!