Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
Da, cam așa înclin să cred și eu... :)
E o ascultare și în luarea aminte, liniștea fiind plămădită și din ele,
iar liniștea hrănește și împlinește ascultarea și luarea aminte ....
și tot așa mereu.... se împletesc reciproc, se nutresc și se înalță una pe alta.
O împletire care suie sufletul tot mai subțiat (prin strunjirea însângerată de grosolănie/răutate/împietrire)
pe măsură ce cugetarea se face tot mai smerită (conștientă de raportul și de legătura dintre om și Dumnezeu), se coboară pe sine din fumurile amețitoare ale închipuirilor măririi, din falsele cunoașteri care alcătuiesc ignoranța lucie...
Iar inima se limpezește treptat, murindu-și multe (lepădîndu-se) și lăsîndu-se murită/văduvită de adaosurile pocitoare ale nesimplității. Prin focul curățitor al harului (pentru aceasta avem Biserica, slujbele și rânduielile și toate Tainele), sfințitor.
Dar pentru toate astea e nevoie de nițel curaj și de oarece nebunie mișcătoare. Câți oare mai îndrăznim astăzi? Și câți perseverăm?
|
Cezar, esti chiar tu! Te-ai intors...
Stilul este inconfundabil.
"strunjirea însângerată de grosolănie"
"adaosurile pocitoare ale nesimplității"
Limba romana are resurse inepuizabile de exprimare
...
------------------------------------
Apropo, ce a insemnat pentru tine perioada de "
post al postarii"?
A fost autoimpusa, fortuita sau o tacere care a venit natural, firesc?