[cristiboss56]

Nu orice intristare e insa pacatoasa . In zilele de amaraciune, in clipele de intristare omul devine „mort” fata de multe miscari pacatoase ale sufletului sau. Iubirea de cinstiri, de bani, de placerile simturilor trec pe planul al doilea in astfel de perioade ale vietii. La bucurie, omul uita de sine; la necaz isi intoarce gandurile, vrand-nevrand, spre sine insusi, isi constientizeaza pacatosenia tot mai profund.
Daca aceasta nu se intampla, daca intristarea este „de dragul intristarii” iar pocaintei i se substituie „autocanibalismul” nevrotic, care in afara de distrugere nu ofera sufletului nimic, este evident ca a avut loc o falsificare. O astfel de intristare mincinoasa este patima pacatoasa.
Bineinteles ca minciuna, clevetirile josnice si jignirile nu aduc bucurie sufletului, dar daca omul este cu desavarsire zdrobit de ele si ramane vreme indelungata intr-o dispozitie trista sau, mai mult, intr-o stare de deznadejde, de pierdere deplina a stapanirii de sine, a nadejdii in mila lui Dumnezeu si a credintei in sfintenia Purtarii de grija dumnezeiesti pentru om, aceasta nu mai este nicidecum o stare crestineasca a sufletului, ci este deja pacat. In atare caz, si cel viclean atat asteapta, ca omul sa calce stramb si sa se arunce in prapastia trairilor sufletesti apasatoare si a deznadejdii.
Intristarea este intotdeauna parere de rau (pentru ceea ce s-a pierdut, pentru ceea ce nu s-a implinit (s.a.m.d.), iar trandavirea este precedata mai mereu de lenevie, nelucrare, iubire exagerata a confortului, iubire de sine.
Sfantul Ierarh Ignatie (Briancianinov) defineste patimile pacatoase ale trandavirii si intristarii in urmatorul mod:
INTRISTAREA = amaraciunea, mahnirea, curmarea nadejdii in Dumnezeu, indoirea de fagaduintele dumnezeiesti, nemultumirea fata de Dumnezeu pentru cele ce se intampla, putinatatea de suflet, nerabdarea, nemustrarea de sine, supararea tinuta impotriva aproapelui, cartirea, lepadarea de crucea propriului destin, incercarea de a te cobori de pe ea.
TRANDAVIREA = lenevia la orice fapta buna si mai ales la rugaciune, parasirea pravilei bisericesti si a celei de chilie, nepasarea, lipsa de evlavie , odihnirea peste masura prin somn, prin zacere si prin rasfatul de tot felul, umblatul din loc in loc, grairea in desert, glumele desarte , purtarea profanatoare, uitarea propriilor pacate, uitarea poruncilor lui Hristos, robirea de catre ganduri, lipsa fricii de Dumnezeu, impietrirea, nesimtirea, deznadajduirea.
Dupa cum afirma Sfintii Parinti, intristarea vine atunci cand o patima nu s-a vazut satisfacuta: de pilda, cand omul nu a primit suma de bani pe care o voia, cand simtamintele i-au fost respinse de aleasa inimii lui, cand nu a fost avansat la serviciu de multa vreme s.a.m.d.