Citat:
În prealabil postat de leonte
Ca sa ma tem de pierderea iubirii lui Dumnezeu, a Harului, trebuie ca mai intai sa le fi cunoscut. La fel este si cu pierderea Raiului.
Atat timp cat eu sunt un tanar proaspat eliberat de armata, crescut printre agricultori si ciobani, care am fost dus de bunica la biserica din sat, unde am invatat de la toate babele : "fii cuminte ca te bate Doamne Doamne", iar mai tarziu, "nu te atinge de fete ca dracu te ia! Uite-l aici cu coarne si negru, pictat in spatele bisericii, uite-l cum iti sopteste la spovedanie sa nu spui toate!"
Unde e iubirea in toata povestea asta?
Aveti idee in cate dintre bisericile parohiale se intampla in felul acesta? Asta e cateheza care se preda la Teologie?
|
Eu nu am vorbit (doar) din cateheză, ci din experiență. Vă înțeleg punctul de vedere, dar nu vă pot îndemna să îmbrățișați păcatul, numai pentru a vedea diferența.
Dumnezeu să vă lumineze!
p.s. Nu se poate să nu vă fi simțit niciodată iubit: de părinți, de rude, poate de profesori sau de prieteni. Se știe că iubirea trebuie să fie întreținută. Mai mult, recunosc că o dată cu trecerea timpului simți nevoia unui "alt fel de iubire", dacă pot spune așa. Sunteți liber să mergeți înainte, să căutați iubirea de care aveți nevoie și să o oferiți în același timp. Partea proastă este dacă intervine păcatul. Aveți un duhovnic cu care să vorbiți?