continuarea 6 Despre imposibilitatea unui sincretism intre crestinism si buddhism
Florin vorbeste despre bunatatea, iubirea, compasiunea, mila pentru toate fiintele, iar cel care reuseste sa aiba aceste trasaturi, e o reflectie a lui Adi Buddha.
Imposibil de digerat cum acest Adi Budda identic cu tot si cu toate si de aceeasi esenta cu tot ce exista, atunci cand se priveste in oglinda aceea ontologica, (imaginara, de dragul speculatiei. In latina, oglinda se zice speculum) se reflecta pe sine siesi in moduri atat de contradictorii.
Se vede pe sine cand serafim, cand demon, cand spirit incarcerat in trup de tigru feroce, cand spirit inchis in gingas si ignorant ghiocel.
Cand inchis in lampa lui Aladin, cand Aladin insusi. Cand Siddartha Gautama Buddha, cand Jack Spintecatorul.
Cand talharul de-a dreapta, cand ala de-a stanga. Cand Iuda Iscarioteanul, cand Iisus din Nazaret ( la buddhisti, Iisus e unul din multii iluminati, nici vorba ca ar fi singurul om de esenta divina)..
Se reflecta pe sine lui insusi, si pare ca n-are vreo problema ca esenta lui e purtata, la propriu, de ingeri si demoni deopotriva. Nu e afectat/contrariat/indignat deloc de cum se poarta demonii cu propria lui esenta?
Adi Budha pare ca se declara autoidentic cu opusul lui. Trasatura lui cea mai pregnanta e non-opozitia contrariilor, fiind in acelasi timp, binele si raul, dumnezeu si diavolul, si pare sa se simta confortabil asa.
Nici pentru adeptii lui, asta nu pare sa fie o problema.
|