Despre spovedanie, în tradiția athonită
Starețul ne sfătuia să fim sinceri față de Dumnezeu și față de el, înțelegînd prin aceasta mărturisirea curată. Astfel a trecut viața noastră lângă el.
Mă străduiam să fiu foarte curat în ochii lui și să nu îi ascund nici cel mai mic gând.
Simțeam ca pe o curvie duhovnicească faptul de a ține ceva ascuns înlăuntrul meu.
- Gheronda, văd atât de limpede... Ce este aceasta?
- Este o parte din roada ascultării și a mărturisirii curate a gândurilor.
... îmi spuneam: "Chiar și acum de voi pleca la Dumnezeu, ce voi spune? Păcatele mele le-am mărturisit. Sufletul meu se află dezgolit înaintea Starețului. Iar tot ce am făcut, am făcut din ascultare."
Însă atunci când ucenicul nu este sincer și nu își dezvăluie sufletul înaintea Starețului prin mărturisirea curată a gândurilor, nu poate să pună niciodată început bun. De aceea nici nu poate nădăjdui într-un sfârșit bun.
Atunci când un creștin nu cercetează toate gândurile pe care i le seamănă diavolul, în sufletul lui se nasc patimile, pe care dacă nu le curățește prin Mărturisire și pocăință nu va putea să afle niciodată sănătatea și mântuirea sufletului său.
Atunci când omul mărturisește toate cu smerenie este ca și cum ar scoate tot ce este bolnav înlăuntrul său.
Sfințitul nostru Stareț spunea: "Ai văzut vreun monah care să cadă sau să dezerteze? Din nemărturisirea gândurilor i-a venit lui aceasta. Nu și-a mărturisit gândurile și atunci acestea l-au mâncat, precum șerpii. Mic este șarpele, dar dacă nu-l alungi, el crește, dobândește otravă și te mușcă, iar tu mori. Ai văzut om înșelat? Din pricina gândurilor a pătimit aceasta."
Arhim. Efrem Filotheitul - "Starețul meu Iosif Isihastul"
|