[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este unul din cei mai iubiți și căutați sfinți din Grecia de astăzi.
S-a născut la 1 octombrie 1846, în orășelul Silivria din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie, fiind al treilea copil din cei șapte pe care i-au avut părinții săi Maria și Dimos Kefalas.
Primii ani de școală i-a făcut în orășelul natal, dovedindu-se un copil inteligent și dornic de învățătură, foarte atras de biserică și sfintele slujbe.
În 1868, la vârsta de 20 de ani, părăsește Constantinopolul și pleacă în insula Hios. Aici, în satul Lithi, s-a ostenit ca învățător timp de 7 ani, educându-i nu numai pe elevi, ci și pe săteni, îndemnându-i la evlavie și virtute, dându-le exemplu de viață plăcută lui Dumnezeu, ducând un trai simplu, mai mult ascetic, în înfrânare și lucrarea virtuților.
În 1873, părăsește satul și vine la Mănăstirea „Nea Moni“ („Noua Mănăstire“), pentru a se consacra vieții monahale.
După o ucenicie de trei ani, este tuns în monahism cu numele de Lazăr, în ziua de 7 noiembrie 1876.
În ziua de 15 ianuarie 1877, a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Grigorie de Hios, prilej cu care i se schimbă numele din Lazăr în Nectarie.
În ziua de 23 martie a anului 1885, este hirotonit preot de către Patriarhul Sofronie al Alexandriei, iar pe 6 august, duhovnic și mare arhimandrit pe seama Reprezentanței patriarhale de la Cairo. În ziua de 15 ianuarie a anului 1889, este hirotonit Mitropolit de Pentapole, în biserica Sfântul Nicolae din Cairo.
Toți creștinii, nu doar din Cairo, ci și din tot Egiptul, îl priveau cu admirație și vorbeau cu mult respect despre el, zicând: „Iată-l pe cel mai vrednic slujitor al Domnului; iată-l pe cel care este vrednic de scaunul patriarhal al Alexandriei!“
Popularitatea de care se bucura Sfântul în rândul maselor largi de credincioși a avut urmări nefaste pentru dânsul, căci i-a umplut pe unii de otrava invidiei. Aceștia au început să-l defăimeze pe Sfântul Nectarie în fața Patriarhului Sofronie.
Eforturile Sfântului de a se dezvinovăți au fost zadarnice. A fost alungat definitiv din Egipt. Părăsește Egiptul și ajunge la Atena în anul 1889.
Cu mare greutate reușește să obțină un post de predicator la Evia.
Dreptcredincioșii de aici, ca și cei din Alexandria, nu încetau să dea însă slavă lui Dumnezeu pentru că trimisese în mijlocul lor un asemenea propovăduitor al adevărului Său.
În luna martie a anului 1894 i se încredințează conducerea Seminarului Teologic „Rizarion“ din Atena. Instalarea lui oficială ca director a avut loc pe data de 13 martie 1894.
Ajuns director al Seminarului, Sfântul se ostenește cu dumnezeiască râvnă pentru a sădi dragostea de Domnul în sufletele elevilor săi, dar și pentru a le îmbunătăți pregătirea teoretică, pentru a le asigura tot ce era necesar ca ei să de*vină vrednici slujitori ai altarului și luminători ai poporului.
Noul director a restabilit bunele obiceiuri, purtându-se atât cu elevii, cât și cu profesorii, ca un părinte plin de dragoste și câștigând respectul și admirația tuturor. Părintele director le era un exemplu viu și cu neputință de dat uitării.
În paralel cu munca deosebit de ostenitoare de la seminar, Sfântul își continuă și activitatea ca duhovnic, slujitor al Bisericii și mare iubitor de săraci.
În luna iulie a anului 1898, imediat după încheierea anului școlar, Sfântul vizitează pentru prima dată Muntele Athos, unde rămâne o lună întreagă, trecând pe la cele mai de seamă mănăstiri și schituri.
În 1904, bolnav deja, Sfântul se pensionează după o slujire de 14 ani, care avea să rămână veșnic în amintirea tuturor celor pe care îi îndrumase. Sfântul Nectarie se retrage definitiv în insula Eghina și se consacră, pentru tot restul vieții, cu aprobarea Mitropolitului Teoclit al Atenei, ridicării mănăstirii, căreia îi dă hramul „Sfânta Treime“. Cuviosul urmărea cu strășnicie respectarea rânduielilor Sfinților Părinți și a celorlalte reguli monahale, îngrijindu-se de deplina respectare a poruncilor lui Hristos.
A interzis orice lucru nepotrivit și, ca un părinte iubitor, a sădit în sufletele maicilor frica de Dumnezeu, evlavia, cucernicia, dragostea față de aproapele, ascultarea de Biserica lui Hristos, el însuși trăind ca un călugăr și ascet desăvârșit, cumpătat la mâncare, simplu în purtări, fără răutate, smerit și blând cu inima.
Începând cu anul 1919, suferințele trupești ale pă*rintelui încep să se intensifice.
Nimeni n-a știut de boala lui până în 1919, când a mers să se închine unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată într-o mănăstire situată nu departe de „Sfânta Treime“. Aici a rămas în jur de două săptămâni în rugăciune, meditație și reculegere. Domnul îi descoperise că peste puțin timp îl va lua la Sine.
Pe 20 septembrie, la stăruința maicilor, este internat, pentru tratament, în spitalul Areteio din Atena, unde va rămâne cincizeci de zile. Pe data de 8 noiembrie a anului 1920, după o scurtă suferință, fericitul său suflet a intrat în pacea fără de sfârșit a Domnului. Era în vârstă de 74 de ani.
Cinstitele sale moaște începuseră deja să izvorască mireasmă preafrumoasă; de pe față i se prelingea mir. Îndată a fost dus la Eghina, la mă*năstirea ridicată de dânsul, pentru a fi înmormântat acolo.
În anii ce au urmat după îngropare, mormântul Sfântului Nectarie a fost deschis în repetate rânduri. Trupul său a fost găsit întreg și neatins de stricăciune, răspândind mireasma sfințeniei ca un vas ales al Duhului Sfânt.
Părticele din moaștele Sfântului Nectarie, ca și ale multor altor sfinți, au fost împărțite mai mul*tor biserici. Pe data de 2 septembrie a anului 1953, părțile din moaște care fuseseră dăruite spre binecuvântare au fost din nou adunate, în prezența Mitropolitului Procopie, precum și a numeroși clerici, monahi și credincioși simpli. Mireasma cerească ce a umplut îndată întregul ținut nu poate fi descrisă în cuvinte. În 1961, Sfântul Nectarie a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, având ziua de prăznuire 9 noiembrie.