Citat:
În prealabil postat de Igor_Paslusnik
Nu cade Biserica așa ușor, și vorba ta, frate Ioane, mai erau creștini și pe vremea Sfântului Maxim, mii, dar erau simpli țărani, fără cunoștiințe teologice nici câtuși de puțin, mai ales în perioada aceea, erau mulți analfabeți, dragii de ei. Soarta lor ar fi fost pecetluită la ereziile în care era atunci întreaga Biserică.
Deci nu aveau prea mult de spus aceia, nici să fi vrut, nu știau dogmatică, nu cunoșteau teologie. Sfântul Maxim, care era un filosof și-un înțelept, îndumnezeit și plin de Duhul Sfânt, deși era un simplu monah, fiindcă a refuzat mereu, orice hirotonie, avea un cuvânt de spus ! Și-l spunea peste tot, atât de bine, încât monofiziții i-au spus că-l fac și Patriarh, numai să tacă din gură. Și-au găsit cui să propună, el care nu vroia nici diaconie. Nu spun că eu aș fi de măsura lui, sau vreo unul din noi, deși putem ajunge și îl putem și depăși, spun doar că există un precedent în Biserică.
|
Ziceai ca scriitorul tau preferat e Sfantul Ioan Gura de Aur, nu? Parca asa am retinut.
Dar de ce il preferi pe Hrisostom, daca nu folosesti nicicum scrierile lui?
Ca zice Sfantul, atat de limpede, atat de minunat, cum e cu Adevarul scris pe tablele de carne si de sange ale inimii noastre... Iti amintesti, frate?
Asa ca, intelege odata, ca nici o teologie, cat ar fi de savanta, nu poate insela Teologia inimii omului curat.
Taranii aceia de care te temi ca n-ar fi rezistat la ideologia vremii, tocmai ei tineau Biserica. Ei erau Biserica, mai intai, iar fara ei nici macar Maxim ori Ioan ori Petru ori Pavel nu ar fi insemnat nimic. Absolut nimic. Pentru ca ar fi predicat in pustiu, din pustiul solitudinii lor.
Dar, spre deosebire de tine, Sfintii acestia pe care i-am pomenit adineauri, isi cunosteau confratii. Le stiau dorul de Dumnezeu, le stiau frumusetea neasemuita a gandului, le stiau rabdarea, dragostea, puterea curata, lacrimile toate...
Sfintii cei mari, Ierarhii, nu au fost niciodata altii decat reprezentantii straluciti ai logodnei dintre sarmanii analfabeti si Mirele Ceresc. Inima lor era bicamerala: de-o parte sarmanii, de cealalta Domnul. Si nici un strat de carne intre ei!...
Asa incat nu te teme! Analfabetii aceia nu aveau nevoie de teologie si dogme. Ei erau Teologia! Ei erau Dogmele! Vii, purtatoare de har, Evanghelii de la care am putea oricind sa ne adapam duhul, sa sorbim apa vietii si cantecul dragostei.
De l-ar fi casapit si pe Maxim si pe toti Ierarhii, fii linistit: dintre taranii aceia ar fi rasarit, cum iese iarba primavara, alti si alti Ierarhi, la fel de straluciti.
Ca Domnul in slabiciune lucreaza, in pamantul moale si generos al inimii unor oameni care au purtat toate silniciile bucurindu-se, ca orice alti martiri veritabili, de prigoniri si de viata.
Igor, cand vei intalni prima data un analfabet cu mainile crapate de saracie si munca, ingenuncheaza! Saruta-i mana si astfel, in trufia ta, vei descoperi un cantecel nemaiauzit: sipotul nesfarsit de lacrimi pe care Hristos Cel Rastignit si Inviat il daruieste acestor fapturi ale Sale, de lut si Cer.
Asta-i Teologia, Igor, nu ce racnesti tu. Sarmanii nestiuti care dorm sub brazda tuturor istoriilor ticalosiei, asta-i Teologia bineplacuta Domnului.