Subiect: Marturii
View Single Post
  #3  
Vechi 07.12.2010, 14:38:43
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Alta marturie

O intamplare petrecuta cu destul de multa vreme in urma. Fiica mea era micuta. Aveam aceeasi boala, ea forma majora, eu forma minora. O boala a sangelui.
Forma mea de boala este destul de usoara, este viabila si chiar am donat sange ani in sir, pentru fiica mea doar (pentru altcineva nu mi se recolteaza) fiindca era cel mai compatibil.
Vreau sa spun ca eu nu faceam nici un fel de tratament, chiar si dupa ce donam sange, imi reveneam in mod miraculos, fara sa fac nimic. Cred ca a contribuit foarte mult incrancenarea si atitudinea mea bataioasa in fata necazului mare pe care il aveam cu draga mea fiica. Trebuia sa ma lupt, sa fac fata la toate si fara sa o fi cerut in mod explicit, Dumnezeu imi dadea putere.
La un moment dat starea sanatatii mele s-a inrautatit, tocmai acolo unde era mai subreda: boala de sange. In mod ciudat si inexplicabil pentru doamna doctor hematolog, care imi spusese ca aceasta boala nu se transforma din forma minora in intermediara sau majora, analizele mele aratau ca ma apropii de forma intermediara. Vecin cu mine aveam un medic, sotul prietenei mele, care imi prescria tratamente la nevoie, iar acum era cazul, stiam multe despre boala noastra, nu doar de la el, ci pentru ca am citit si m-am interesat de tot ceea ce insemna si ce se putea face. Era sceptic si nu stia ce se intampla. Ca boala era minora sau intermediara, in mintea mea era o singura ingrijorare: ce face copila meu fara mine? Cine mai are grija de ea? Eram divortata, tatal ei nu era interesat de starea fetitei. Sora si cumnatul ma ajutau, dar eu stiam ca copilul meu are nevoie de mine, mama, imi ziceam: cine o mai iubeste ca mine? Intr-una din zile mi s-a facut foarte rau, nu eram in stare sa ma ridic din pat, imi inghetasera picoarele pana la genunchi, simteam gheata pe os, imi spuneam in sinea mea ca probabil urmeaza sa mor. L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute, sa ma mai lase sa traiesc, pentru ca copilul meu are nevoie de mine, ii spuneam ca cine o mai iubeste ca mine, stiam ca sora si cumnatul o iubesc, dar imi ziceam ca asa cum o iubesc eu, mama ei, nu o iubeste nimeni, sa ma mai lase sa traiesc pana cand copilul meu mai are nevoie de mine.
Seara am adormit cu acest gand si am visat-o pe mama mea (care era moarta) care statea pe o culme de deal si imi arata pe culmea de deal de vis-a-vis ceva care semana cu un castel- pe dinafara si imi spunea: du-te si roaga-L pe Dumnezeu. Am mers, am intrat in acel castel, care dintr-o data parea a fi biserica- pe dinauntru, precum am citit in basme, inauntru era “cu totul si cu totul de aur”. Nu era nimeni inauntru, eu mergeam mica, marunta si speriata, coplesita de maretia pe care o vedeam, totul stralucea minunat, abia indrazneam sa inaintez cu pasi sovaielnici. Imi ziceam in sinea mea, oare unde sa-L gasesc pe Dumnezeu, aici nu e nimeni inauntru, nu aveam pe cine sa intreb, eram necajita ca nu stiu unde sa merg ca sa-L pot ruga. Mergand am ajuns in dreptul a ceva ce parea a fi amvon, in mintea mea mi-a m zis: aici trebuie sa fie Dumnezeu. Am ridicat ochii spre acel loc si dintr-o data m-a orbit o lumina cum nu am vazut in viata mea niciodata. Nu am apucat sa zic nimic, marcata si socata de acea lumina. Am plecat de acolo ca un caine batut, cu capul plecat, mergeam spre iesire abatura si necajita, imi venea sa plang ca nu L-am gasit pe Dumnezeu sa-L rog, imi inchipuiam ca trebuia sa-I spun asa cum vorbesc doia oameni, fata in fata.... Am ajuns necajita la mama mea. Nu a asteptat sa-i spun ce am facut, mi-a zis doar atat: uita-te in urma si daca vezi o lumina inseamna ca Dumnezeu ti-a ascultat ruga. M-am uitat pe culmea unde fusese castelul, arata din nou ca un castel, iar din unul din gemuletele unui turn, sus de tot, iesea o lumina, palida, de forma unui curcubeu.
De a doua zi mi-am revenit, fara nici un tratament.
Multumesc Tatalui Ceresc pentru tot ajutorul pe care mi L-a dat, nu doar atunci, ci zi de zi, clipa de clipa, de atatea ori fara ca eu sa pricep ca m-a luat in brate si m-a scapat.
Reply With Quote