[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de iustin10

Mantuirea da, o pot avea doar cei ce cred in Hristos , pe filonul ortodox .
Dar nu prin faptul ca sunt ortodocsi, ci daca aduc roade ,daca se vede cumva harul in ei , lucrand prin credinta care ei o afirma
Daca se limiteaza doar la simpla apartenta,la simpla participare , ortodoxia e o biata dogma care mai mult ii incurca .
Doar roadele sunt placute lui Dumnezeu ,nu soiul arborelui:credincios sau eretic

Iustin10, iuliu46 şi ioan_cezar şi toţi...

E impropriu spus filonul ortodox... Ca şi cum spui că şi alte filoane există şi că sunt valabile, "cât de cât" pentru mântuire.

Explic, cu inima plânsă, deşi mă făţărnicesc să spun cu inima plânsă, dar îndrăznesc, iertaţi. Deci :

Roadele omului, chiar dacă sunt sau nu sunt, îi este suficientă pentru mântuire să se schimbe în omul-cel-nou, urmaş al lui Hristos, Adevărat Hristos, din primul mileniu creştin, chiar şi în ultima zi de viaţă, precum tâlharul de pe cruce.

Hristos, şi la ortodocşi, şi la eretici, şi la păgâni şi la atei, stă la uşa inimii lor şi bate; de este cineva să-i deschidă, va intra şi va cina cu el, spune Biblia. Cineva-ul acela poate fi şi duhovnicul, atunci când proprietarul inimii este căzut la pat bolnav şi nu poate deschide uşa inimii lui Hristos.

Acel duhovnic, poate veni pe parcursul vieţii, sau la sfârşitul ei. Important este ca omul să-l cheme pe acel duhovnic, pentru că omul bolnav, pe duhovnic îl poate auzi, dar pe Hristos mai greu. De aceea i-a şi lăsat Hristos pe Sfinţii Apostoli şi ei la rândul lor au lăsat în comunităţile de creştini înfiinţate, câte un episcop preot şi diacon.

Deci Dumnezeu iubeşte nespus de mult pe orice om, fie el ortodox sau eretic, sau păgân sau ateu. Şi Dumnezeu vrea ca acel om să-l primească pe Dumnezeu Treime Iubire în inima lui şi atunci va face acel om şi roade.
Şi va iubi atât de mult, încât e imposibil să nu devină ortodox. Şi se va mântui. Va iubi Sfintele Icoane, Sfintele Moaşte, Sfinţii din ceruri şi de pe pământ, va iubi pe Maica Domnului şi întreaga Biserică a lui Hristos, din care fac parte toţi cei ca el, care iubesc nebuneşte. şi atunci, rămânând în acea iubire, se va mântui.

De ce un protestant spre exemplu, nu se poate mântui? Nu fiindcă nu e ortodox, paradoxal, oarecum neortodox spunând, ci fiindcă nu iubeşte precum un ortodox, de aceea nu se va mântui.

Dacă un protestant ar iubi ca un ortodox, ar ştii, conştient şi viu, că unde va merge după moarte este Împărăţia Iubirii, iar acolo în acea Împărăţie, sunt Aceia, prin Acela, care au iubit şi iubesc nu numai orice fiinţă diformă, om sau animal, sufleteşte sau trupeşte, dar acei Sfinţi, iubesc orice văd cu ochii.

Acelor Sfinţi, omul de aici, imitându-i cât îi stă în putere, le cere rugăciunile de ce întărire, de ajutor, către Împărat, căci oameni au fost şi păcătoşi au fost, acei Sfinţi, ca şi el, cel ce se roagă, şi acei Sfinţi îl înţeleg şi îl "adoptă" spre a-l ajuta, cu rugăciunile lor, să ajungă şi el ca ei.

Un protestant nu poate face asta.
Un protestant se crede întro "bulă" în care îi el şi hristos (cu h mic), unde nimeni nu îl poate atinge, nimeni nu îl contrazice, tot ce crede şi ce face el, este spre mântuire.
Asta nu-i iubire. Asta nu-i Biserica.

Un ortodox, ştie că poate greşi, că este păcătos, că smerenia este singura lui armă, şi că iubirea este singurul lui cuvânt, ascultă pe toţi, orice spun şi prima dată se miră de toţi şi toate, apoi se bucură de cele bune şi plânge pentru cele rele, apoi se gândeşte la ele, orice ar fi ele, apoi se hotărăşte dacă să spună ceva sau nu.

Acesta-i ortodoxul. Acesta-i creştinul. Aici e Hristos şi mântuirea. Biserica are aceşti creştini şi sunt frumoşi. Curaţi. Şi se mântuiesc, dacă rămân aşa. Pentru că sunt aşa. Aceştia, în viaţa lor, împlinesc poruncile lui Hristos, şi sunt imposibil să fie aroganţi, ci doar slujesc, indiferent ce cred alţii despre ei, ei slujesc, şi vor răspunde cu zâmbet la zâmbet şi cu părere de rău la mânie.

Ortodoxia nu e doar o filosofie, cea mai înaltă filosofie la care omul se poate urca cu mintea să gândească, dar este definiţia modului în care a fost creat sufletul.
Sufletul omului a fost creat ortodox. Creştin ortodox. Aşa a fost creat de către Dumnezeu.
Tot ce face un om în viaţă, se explică ortodox. Creştineşte şi ortodox. Toate căutările lui de Dumnezeu, toate căderile lui, sfârşitul în alte credinţe, sau în ateism, sau întrun soi de misticism, toată setea omului după Dumnezeu, se explică ortodox.

Chiar şi înainte de Hristos, la papuaşi, la barbari, la celţi, druizi, azteci, mayaşi, toţi îl căutau pe Hristos, pe Dumnezeu Iubire, pe Mântuitorul, fratele lor preaiubit, Dumnezeul Prieten, care te salvează face totul pentru tine, şi moare pentru tine. În fiecare zi. Cum să nu-L aştepţi? Cum să nu-L doreşti? Cum să nu-L iubeşti?

De aceea toţi oamenii, de la Adam până la Hristos, timp de 5508 ani, şi de la Hristos, până azi, 2015 ani, toţi au fost ortodocşi, adânc în inimile lor. Cu cât iubeau mai puţin cu atât erau mai departe de Ortodoxie, şi cu cât iubeau mai mult, mai ales după Hristos, deveneau membri ai Bisericii Sale, Bisericii lui Hristos, cea Una, Ortodoxia. Şi se mântuiau.

Dumnezeu, prin fiecare răsărit de soare, ne face o declaraţie de dragoste. Prin fiecare fir de iarbă, prin fiecare mugur de copac, prin fiecare frunză, sau strop de apă, ne face o declaraţie dragoste.
Şi-atunci, cum să nu îi faci şi tu o declaraţie de dragoste prin fiecare "Doamne miluieşte" rostit. Nici nu vrea mai mult Dumnezeu de la noi. Se bucură, Dumnezeu, ca un copil, poate smintesc, dar aşa simt să spun, se bucură ca un copil mic când primeşte ceva, de la noi, o rugăciune, o faptă bună, o cercetare către El, se bucură şi studiază cu atenşie ce Îi dăm şi ne dă înapoi înzecit, însutit sau înmiit.

Şi-atunci cum să nu iubeşti Sfinţii? Cum să nu iubeşti Sfintele Icoane? Cum să nu ceri Sfinţilor să se roage pentru noi? Cei ce stau la masă cu Bucuria? Cei ce vorbesc cu Fericirea? Cei ce ascultă Viaţa? Cei ce privesc Calea? Cei care se împărtăşesc cu Adevărul?

Atunci când eşti cu adevărat pe Hristos, când eşti cu adevărat cu Biserica, de care îţi pasă, nu o urăşti fiindcă cere bani, fiindcă are câţiva membri care păcătuiesc, cum spun protestanţii despre ortodocşi, când eşti cu adevărat creştin, nu eşti nemulţumit, nu strigi şi arăţi cu degetul, fără să găseşti soluţii, fără să pui mâna pe lopată şi să contruieşti Biserica, deci membrii ei, chiar şi prin însăşi prezenţa ta, dacă nu poţi prin cuvânt sau faptă. Prin gesturi, prin zâmbet, prin seriozitate, prin privire, prin haine, prin toate să predici şi să mărturiseşti pe Hristos, chiar dacă nu eşti preot.

Nu să porţi fustă până la genunchi, mulată, cum poartă fetele/femeile la penticostali, baptişti, etc., ci să porţi fustă lungă şi largă, că te gândeşti: nu cumva să se uite un frate creştin la mine şi mai slab fiind, neputincios, să cadă cu gândul în păcat de desfrânare, din pricina mea... Că atunci mai vinovată sunt eu, decât el, că spune Biblia: vai aceluia prin care vine sminteala. Şi în altă parte: făcând celor mai mici decât voi, Mie, Mi-aţi făcut. Deci orice facem, facem lui Hristos, fie lucru bun sau rău.

Ăsta-i creştinismul.
Fiind astfel, păsându-ţi cu adevărat, contribui, cu dragostea ta la zidirea Bisericii, şi nu sfârşeşti inventând sau mergând în erezii.

Păsându-ţi atât de mult, iubind atât de curat, de adânc şi tainic, nu poţi să nu fi ortodox, nu poţi să te depărtezi de mizerie, când ştii că Hristos a murit pentru mizerie, pentru scârbele oamenilor, pentru puroiul din noi, pentru otrava cuvântului şi faptei cu care Îl ucideam.
Cum să spui că eşti creştin, dacă nu urmezi lui Hristos? Şi dacă Îi urmezi Lui, cum să nu te arunci în cocina inimii tale şi să faci curat? Cât mai curat? Cum să nu vrei apoi ca inima să fie cel mai frumos loc de pe pământ, unde să-L primeşti pe Hristos? Cum să nu vrei să tot lucrezi la inima ta să fie tot mai frumoasă, mereu, pentru Împăratul Iubire?
Apoi să vrei cât mai multe cocini să fie curăţite, ca şi alţii să se simtă atât de bine, în curăţenie şi bucurie, lumină şi har, cum te simţi tu? Cum să nu plângi pentru cei care nu vor să aibe curat în cocina inimii lor? Cum să nu vrei, cu tot riscul de a nu mai fi inima atât de frumoasă, cum să nu vrei ca alte inimi să fie măcar curate, dacă nu şi frumoase? Cum să nu dedici timp şi dragoste şi jertfă, sudoare, transpiraţie, aproapelui, să îl ajuţi, în a găsi pe Hristos? Şi odată găsit, să ajute şi el pe alţii să găsească? Şi împreună să fie bucurie cum n-am trăit vreodată de mare. Cum? Spune-mi, cum?

Cum să nu fi ortodox, când Biserica Ortodoxă, e atât de plină, de deplină, de întreagă, de vie, de roditoare, de Sfântă, de frumoasă, mamă, prietenă, soţie, amică, bunică, colegă, şi e totul pentru mântuirea noastră. Cum să vrei să pleci din ea? Cum să nu vrei să o înţelegi, să îţi pese de ea, de curăţia ei, de parfumul, de mireasma ei ? Cum ?

Nici familia, sau copii, biologici, nu pot da o aşa de mare bucurie ca găsirea şi primirea lui Hristos în inimă, ca şi ajutorul dat altora în a găsi şi a primi pe Hristos şi a trăit împreună, cât mai mulţi, pe Hristos, în Împărăţia Cerurilor din lăuntrul nostru, ca mai apoi să facem parte din ea, efectiv, fizic şi metafizic, văzut şi nevăzut, cu toţi aceia pe care i-am cinstit şi i-am iubit, pentru că ei înaintea noastră, ne-au cinstit şi ne-au iubit... Când iubeşti necondiţionat şi nepărtinitor, când şti ce faci, şti ce vrei, şti cât de mic eşti, nu poţi decât să iubeşti. Iubind, devii ortodox şi te mântuieşti.

Un copil, îl ai doar tu, e bucuria ta, iar celălalt, alt om, poate nu are de nimic de ce să se bucure, poate e deznădăjduit. Şi ajutându-l să găsească şi să primească pe Hristos şi să iubească tot mai mult, va avea şi el copii, va spune şi altora de cea-mai-mare-bucurie-de-pe-pământ, Hristos. Şi aşa, pentru Biserica care suntem noi, ne îmbogăţim cu şi în Hristos, adevărata bogăţie.

Iertaţi-mă.

Dumnezeu să ne ajute să înţelegem. Şi să iubim.