[cristiboss56]

Să vă rugaţi pentru rudeniile voastre fără să vă neliniştiţi pentru mântuirea lor, căci altfel pierdeţi comunicarea voastră cu Hrisos şi dovediţi puţinătate de credinţă. Să le încredinţaţi pe toate iubirii şi proniei lui Dumnezeu, şi să vă rupeţi de lume, de rudenii, de părinţi şi de fraţi. Toate acestea pe care le trăiesc asceţii sunt scrise în canonul tunderii în Schima Mare: „Cei ce voiţi – zice Domnul – în urma Mea a veni, cu osârdie lepădaţi-vă de patimile cele lumeşti, de părinţii care v-au născut şi de soţii şi de fraţi şi de prieteni şi de rudenii, de averi şi de case, şi primiţi vrednicia apostolilor Mei”.
Ascultaţi ce s-a întâmplat cu un ascet în Pateric: Singurul născut al unei familii foarte bogate a mers în pustia Nitriei. Aici a sporit mult. Au trecut anii. Părinţii lui au murit. Nu exista moştenitor şi au venit să-l caute câţiva oameni din acea cetate. Averea era foarte mare. I-au zis:
- Am venit să-ţi spunem să vii, dacă vrei, să iei avuţia părinţilor tăi care au murit. Atunci acela şi-a plecat capul şi a zis:
- Eu mai înainte de ei am murit lumii, şi cum este cu putinţă ca mort pe mort să moştenească?
Dacă nu ucidem omul cel vechi, nimic nu se face. Să-L iubim pe Hristos şi ne va iubi şi El. Toate durerile vor trece, vor fi biruite, se vor preschimba. Printre alţii, şi Sfântul Simeon Noul Teolog a spus ceva foarte frumos: „…fii ai luminii… copii ai lui Dumnezeu, precum este scris, dumnezei prin har… câţi tăgăduiesc lumea cea deşartă şi care duce la rătăcire, câţi urăsc fără ură părinţi şi fraţi…”.
Ce lucru frumos e acesta! Marea taină este „ieşirea”. Există un filtru matern, unul patern, iar dacă monahul nu este atent, „ieşirea” se face prin acestea. Dacă într-un fel, ai înlăuntrul tău cinci trepte ale iubirii şi cheltuieşti două pentru părinţi, două pentru fraţi, ce rămâne pentru Dumnezeu? În vreme ce în Dumnezeu viază toate iubirile lumii. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, le iubeşti pe toate, căci înlăuntrul lui Dumnezeu există toate şi Dumnezeu aşa voieşte să-L iubeşti. El Însuşi spune: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta (Marcu 12, 30). Aceasta este „matematica superioară” a religiei creştine. Nici o altă religie n-a desluşit aceste noime, pentru că ele nu sunt născociri omeneşti. Dumnezeu ni le-a descoperit.
Părintele Porfirie