[antiecumenism]

"...planurile sionismului, masoneriei şi ecumenismului coincid. De ce oare? Această coincidenţă, desigur, nu este întâmplătoare. Scopul lor este comun. Şi să nu se mai ascundă ecumeniştii spunând că sunt interesaţi de Biserica Lui Hristos. Ne-am lămurit de acum cine sunt. Am aflat şi scopul lor. Să nu mai aplice strategia vrednică de râs a struţului, vârându-şi capul în nisip pentru a nu fi văzut.

Să ia aminte, până nu-i prea târziu, şi aceia dintre teologi, clerici şi credincioşi ortodocşi, care au fost atraşi pe panta înfricoşătoare a marii înşelăciuni ce o constituie ecumenismul!

Ortodocşii în capcană

Insă, din păcate, la această mişcare ecumenică, la acest CMB, care are ca scop să distrugă credinţa dar mai ales Ortodoxia, iau parte astăzi toate Bisericile Ortodoxe. Toate patriarhiile sunt membre în aceste organisme. Ortodocşii au căzut din nefericire în cursa întinsă de ecumenişti.

Şi-au închipuit că dacă vor lua parte activă la ea, îi vor ajuta pe ceilalţi să se mântuiască. Faptul că ortodocşii sunt membri organici ai acestor organizaţii ce vizează unirea cu ereticii contemporani, nu-i sfinţeşte pe cei din urmă. In schimb îi răceşte şi îi înstrăinează de unitatea Ortodoxiei pe ortodocşii care participă la aşa ceva.

Ortodocşii au intrat în CMB, susţin unii, întrucât astăzi ereziile nu mai sunt ca pe vremea Sinoadelor Ecumenice, atât de rău intenţionate şi de distructive cum erau în trecut.

Insă, noi susţinem că ele sunt chiar mai rele decât acelea, întrucât ecumeniştii de data aceasta războiesc Biserica cu viclenie. Ei acţionează cu mult entuziasm şi avânt în numele, chipurile, al „iubirii”. încearcă ca sub acest stindard să ne amestece pe noi ortodocşii cu tot felul de erezii şi dogme false, în aşa fel încât Sfânta Tradiţie a Bisericii să dispară, pierzându-se astfel şi credinţa noastră ortodoxă.

Ecumenismul ne cheamă să luăm parte la discuţii despre credinţa ortodoxă în numele iubirii. Adică să începem un dialog ca să aflăm adevărul. însă noi ortodocşii ce adevăr mai putem afla atâta timp cât îl avem? Ni l-a făcut arătat Dumnezeu-Omul, Domnul nostru: „Am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne. Că Aceasta ne-a mântuit pre noi”, mărturisim, cântând la fiecare Sfântă Liturghie."

„Nu! – ne spune ecumenismul – nu sunteţi voi cei care deţineţi adevărul, pentru că el este fragmentat. Părţi din adevăr se găsesc pretutindeni. Trebuie să căutăm în toate mărturisirile de credinţă şi în toate religiile pentru a le găsi. Apoi putem să le punem în discuţie, în aşa fel încât din toate aceste fragmente să construim – auzi îndrăzneală! – o nouă Biserică şi o nouă religie”. Suntem chemaţi, aşadar, ca să devenim parteneri de discuţie în ceea ce priveşte credinţa.

Trebuie să acceptăm, altfel spus, şi noi, creştinii ortodocşi, că nu posedăm în totalitate adevărul, că suntem şi noi înşelaţi în credinţa noastră. Cu alte cuvinte, trebuie să negăm credinţa pe care ne-a predat-o Domnul nostru Iisus Hristos prin Apostoli şi Părinţii Bisericii şi să începem să ne tocmim şi să tratăm cu ereticii.

Cei care au plecat din Biserica lui Hristos şi au căzut în erezie şi înşelare ne cheamă să devenim parteneri de discuţii, ca unii fără de minte, asupra adevărurilor noastre de credinţă şi să lepădăm credinţa noastră în Biserica şi în Trupul Tainic al Domnului Hristos.

Recomandările pe care ecumeniştii ni le fac, după cum scrie mitropolitul Florinei, Augustin, amintesc de cele ale oamenilor stricaţi, care sub pretextul sociabilităţii, sfătuiesc pe soţia fidelă să cedeze şi ea puţin la regulile ţinute cu stricteţe până atunci. Să înceapă să „se deschidă puţin şi în afară”, însoţindu-se cu detaşare şi voie bună cu toţi cu care are ocazia, chiar şi cu cei mai desfrânaţi. Dacă soţia credincioasă va pleca urechile la astfel de poveţe ale oamenilor depravaţi, va înceta peste puţin timp să mai dea dovadă de credincioşie. Va ajunge adulteră.

Acest lucru, din păcate, este în primejdie să pătimească şi Ortodoxia, dacă va face imprudenţa nebunească să asculte de sfatul ecumeniştilor, în a-şi deschide porţile şi în a începe fără nici o reţinere să aibă relaţii cu ereticii şi necredincioşii.

Va înceta (Biserica) atunci să mai fie mireasa preafrumoasă a Lui Hristos, ajungând o desfrânată, ce stă pe fiara din Apocalipsă. Jalnică privelişte şi pentru îngeri şi pentru oameni.

Ecumeniştii sunt mai răi decât ereticii din trecut. Cine poate spune că protestanţii, care o resping pe Preasfânta şi pe sfinţi şi nu recunosc preoţia, sau papistaşii care au ticluit sofistic alte înşelăciuni, se găsesc mai aproape de Biserică decât arienii? Cu siguranţă că astăzi ereziile acestea sunt mai periculoase decât cele din trecut.

Şi totuşi, Biserica Ortodoxă a ajuns membru al acestei uniri cu ereticii contemporani. Acesta este marele păcat al ei. Unioniştii nu ţin cont de faptul că Biserica, în perioada marilor erezii, nu a deschis un „dialog al dragostei” cu ereticii. Sfinţii Părinţii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilităţi şi politeţuri; ei doar mărturiseau adevărul. Biserica Ortodoxă a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societăţi care urmărea s-o unească cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotrivă, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheamă la o unire, în cadrul vreunei organizaţii, cu ereticii, ci îi anatemizează.

Nu există, aşadar, dialog cu ereticii care continuă să rămână în înşelare. Sânţii Părinţii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au întreţinut dialoguri,în termeni de egalitate, după cum vor astăzi unioniştii. Respingeau afirmaţiilor lor, iar atunci când aceia rămâneau neclintiţi în înşelarea lor, Părinţii purtători de Dumnezeu întrerupeau comuniunea cu ei, îi cateriseau şi îi anatemizau. Ii îndepărtau de la Trupul Sfânt al Bisericii ca pe unii ce aparţineau „sinagogii satanei“.

Ce se întâmplă însă astăzi? în zilele noastre Biserica Ortodoxă a intrat în capcana întinsă de ecumenism, devenind membru în CMB, într-o organizaţie a ereticilor. Iar acolo s-a încurcat tot mai mult în labirint cu ereticii… Şi preferă să păstreze tăcerea în situaţii prin care se trădează într-un mod nemaivăzut credinţa, întrucât prin prezenţa ei acolo recunoaşte implicit că nici ea nu posedă adevărul şi că se găseşte în înşelare.

Ortodocşii au întrat în felul acesta în cursă şi acum, sub tăcerea vinovată a reprezentanţilor ei, trădează adevărata Biserică, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, vorbind în numele unei alte „Biserici”, a unei pseudo-biserici omeneşti, creaţia păcătoasă a puterilor întunericului…

Răspunderea ortodocşilor

Oare aceşti reprezentanţi ortodocşi chiar nu se gândesc la Dumnezeu? La faptul că vor trebui să dea răspuns în ziua judecăţii? Starea căldicică în care se complac, tăcerea vinovată de care dau dovadă, ne aduc aminte de înfricoşătoarele cuvinte din Apocalipsă, adresate episcopului din Laodiceea: „Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea”. (Ap. 3,15:16).

Această lipsă de râvnă în mărturisirea credinţei scârbeşte pe Dumnezeu mai mult ca orice. Această indiferenţă faţă de adevăr este mai rea decât zelul arătat de cineva care susţine o înşelăciune. Această stare căldicică, această apatie, această trecere sub tăcere a adevărului, care este astfel trădat, nu va fi iertată de Dumnezeu. Căldiceii nu sunt acceptaţi, ei vor fi cei mai vinovaţi. Dumnezeu îi va lepăda, îndepărtându-se de ei. Nu îi vrea în Biserica Sa doar cu numele de creştini. Nu are nevoie de ei atâta timp cât joacă oribilul rol al lui Iuda.

Care va fi aşadar cuvântul pe care îl vor da aceşti nenorociţi? „