View Single Post
  #5  
Vechi 24.05.2013, 17:03:28
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul

Condacul al 13-lea:

“Mulți sfinți ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască”, grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecați, că vremurile sunt spre plinire și că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-și câștige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulțumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă și-a cercetat poporul, trimițând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, și Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.
Și iarăși Icosul 1: Dumnezeu a rânduit… și Condacul 1: Să-l lăudăm…

Apoi această

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfințeniei și ai ajuns desăvârșit în virtute, și pentru aceasta ai câștigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viață, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăința cea binecuvântată.
Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputințele noastre nenumărate, boli trupești și sufletești, cu mult mai mult poți acum să ne ajuți și să ne izbăvești de toate greutățile. Deci miluiește-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, și nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.
Tu, care nu ai obosit a ne povățui spre mântuire și a ne purta neputințele câtă vreme ai fost aici cu noi, înțelepțește-ne și acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le țese neîncetat în jurul nostru, și cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veșnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaște voia lui Dumnezeu pentru noi, și roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulțumire.
Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie și de jertfire de sine, întărește-ne și pe noi ca să putem să-ți urmăm în virtute, pentru a câștiga cununa cea nepieritoare, de care și tu te-ai învrednicit cu prisosință.
Așa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire. Și astfel, mulțumindu-ți din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, și încă le mai faci, să-I mulțumim și Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Reply With Quote