A face daruri, desi apare la exterior ca o actiune emergenta, in mod paradoxal, este o intrare in miezul propriei noastre fiinte.
Fara a face daruri nu putem identifica cu usurinta drumul catre camara ascunsa a inimii.
Aducerea in dar este in fapt o dezbracare de omul vechi - apucator si imbracarea in omul nou-daruitor.
Pentru ca aceasta miscare a intentiei este naturala fata de cei apropiati noua, relativ usor de inteles, este prima paramita (perfectiune) - virtutea de a da cu motivatia dragostei - din cele sase, predate de Buddha.
Actiunea de a da produce simultan in continuumul mental al celui angajat in aceasta virtute atat intelepciune cat si extaz in forma bucuriei.
|